Soluție disperată împotriva localnicilor care transformă cele mai frumoase locuri în rampe de gunoi

Primăria Baia de Criș a făcut publice imaginile cu șoferii care au descărcat mormane de gunoaie pe marginea drumului județean 762 între Rișcuța și Bulzești. Locul impresionant prin frumusețea sa este poluat frecvent, iar autoritățile au decis amplasarea unor camere video de supraveghere în zonă. În imaginile publicate pe pagina de Facebook a primăriei sunt prezentați mai mulți bărbați care descarcă deșeurile din remorca unui autovehicul 4 x 4.

„Ce părere aveți de comportamentul unora pe teritoriul comunei Baia de Criș, Rișculița? Cei care se stiu că au făcut așa ceva ar fi bine să se deplaseze la fața locului să curețe, înainte ca primăria să pună în aplicare legea”, a informat Pirmăria Baia de Criș.

Primarul comunei Baia de Criș, Mihaiu Gorcea, a precizat că au fost montate camere video în mai multe zone, iar câțiva dintre șoferi au fost identificați. „În săptămânile viitoare, începem curățenia și amendarea celor care aruncă deșeuri în locuri nepermise. Am vrut să trag un semnal de alarmă față de ceea ce se întâmplă. Imaginile au fost trimise și la Poliție pentru ca toți care au aruncat deșeuri să fie identificați”, a declarat Mihaiu Gorcea. Sancțiunile pentru depozitarea gunoaielor în zone nepermise ajung la 2.500 de lei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Proaspăt ieșit din PSD, Petru Mărginean a trecut la Partidul Umanist         Florin Oancea anunță că Deva se va alătura „Alianţei Vestului” în 2019         13 ani de închisoare pentru criminalul din Orăștie         Fiul lui Traian Berbeceanu s-a dedicat muzicii. Ce versuri a scris pentru familia sa         VIDEO. GALĂ DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE. Cei mai buni elevi și profesori din Deva au fost premiați de primărie         PRO-ECHITATE – UN PROIECT DE SUCCES AL UNIVERSITARILOR ALBAIULIENI DEDICAT PERFORMANȚEI SOCIO-PROFESIONALE A ELEVILOR ȘI STUDENȚILOR         Va fi lansat numărul 24 al revistei de etnografie și folclor Miorița         Colindători la Hunedoara         Proiect ”Deva 750”/ 750 de motive să sărbătorim orașul Deva și pe locuitorii săi         Intervenții pe drumurile județene         Donație de carte în limba română pentru comunitatea românească din Gyula (Ungaria)         Starea drumurilor județene, după primele ninsori abundente         Accident rutier grav pe DN 66         Constantin Jujan, numit director general al Salrom. Inadvertențe în CV-ul oficial         Turnicheții din curtea Castelului Corvinilor ar putea fi relocați         Comunicat de presă. Senatoarea PNL Carmen Hărău: “Cer intervenția urgentă a Guvernului!”         Gala Voluntariatului         Întâlnire româno-chineză la Primăria Municipiului Deva         România a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Campionatului de karate din Slovenia         A nins în județul Hunedoara. Unde au acționat drumarii