Soluție amânată în dosarul aurului dacic al fostului custode din Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Completul de magistrați de la Curtea de Apel Alba Iulia nu s-a putut constui, marți, 3 ianuarie, pentru a pronunța sentința în dosarul fostului custode al sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Florin Delinescu. „Pronunțarea sentinței în acest dosar a fost amânată pentru 9 ianuarie”, a precizat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia. Cei patru inculpați au fost condamnați, anul trecut, în procesul judecat pe fond la Tribunalul Hunedoara, la pedepse de până la trei ani de închisoare, pentru traficarea pe piaţa neagră a antichităţilor mai multe loturi monetare aparţinând unor tezaure de monede Lysimach şi denari romani. „Acestea au fost sustrase în ultimii ani din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, şi au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional”, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Procurorii au reuşit să recupereze trei monede din aur Lysimach şi alte 81 de monede antice din argint, care au fost depuse în custodia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. În 2013 inculpaţii au tranzacţionat ilegal cinci monede din aur de tip Lysimach cu suma de 3.550 de euro şi 22 de monede de tip denari romani cu suma de 1.000 euro prin încălcarea regimului de ocrotire a acestor bunuri, utilizând o schemă de spălare a artefactelor în vederea ascunderii originii infracţionale ale acestora.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 1 =

ACTUALITATE
VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos