Soartă incertă pentru Gara Hunedoarei după retragerea operatorului privat

Gara Hunedoarei este pustie de aproape două luni, de când operatorul privat care administra staţia şi linia de cale ferată Hunedoara – Simeria şi-a oprit activitatea pe acest tronson.

IMG_0022Gara Hunedoarei este pustie de aproape două luni, de când operatorul privat care administra staţia şi linia de cale ferată Hunedoara – Simeria şi-a oprit activitatea pe acest tronson. Chiar dacă hunedorenii aşteptau ca societatea să îşi reintre în drepturi, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Casieriile de bilete din gară au fost închise definitiv, afişele prin care călătorii erau înştiinţaţi despre mersul trenurilor au fost luate, iar peste liniile ferate pustii au crescut buruienile. În gară, marţi, mai puteau fi văzuţi câţiva îngrijitori şi administratorul staţiei CFR, Florin Tripon, care îi aştepta sosirea reprezentanţilor Regionalei CFR Timişoara, pentru a inventaria staţia. Potrivit lui Florin Tripon, societatea Regiotrans şi-a luat o parte din bunurile pe care le-a adus la Hunedoara, semn că nu va mai reveni la administrarea traseului. Cei de la Regionala CFR Timişoara nu au vrut să facă precizări dacă CFR va prelua din nou în administrare linia ferată şi staţia. Deocamdată, operatorul privat este, în acte, administratorul acestora. În luna aprilie, Florin Tripon a lansat o petiţie, semnată până de peste 1.000 de huendoreni, în care a solicitat autorităţilor să facă demersuri pentru reluarea circulaţiei trenurilor din Hunedoara spre Simeria şi Retur. Petiţia a fost depusă la primărie, în speranţa că reprezentanţii administraţiei locale vor face demersuri pentru ca situaţia să inter în normalitate.

Gara lăsată de izbelişte

Cei care ajung în gara municipiului Hunedoara sunt întâmpinaţi de un monument impunător, construit la sfârşitul anilor 1940 şi începutul anilor 1950. Gara a fost proiectată de arhitecţii Dan Titu Elian şi Dan Virgil Maiorescu. Poartă şi în prezent pecetea acelor ani, în care România intrase sub dominaţia Uniunii Sovietice: steaua URSS amplasată pe turnul staţiei CFR. Gara Hunedoarei are acum peroanele pustii, iar cele mai multe dintre liniile ferate sunt acoperite de vegetaţie. Până la suspendarea activităţii Regiotrans, conform orarului afişat în holul staţiei CFR, opt trenuri plecau sau ajungeau în Hunedoara, pe ruta Simeria – Hunedoara. Circa 400 de oameni erau abonaţi la serviciul de transport, afirmă Florin Tripon. În trecut, un tren din Hunedoara pornea spre Iaşi, iar altul spre Bucureşti, însă cea mai mare aglomeraţie era în jurul orei în care trenurile porneau spre secţiile combinatului siderurgic din Hunedoara. Cel mai important moment din istoria gării s-a petrecut în iunie 1962, când Hunedoara a fost vizitată de liderul Uniunii Sovietice, Nikita Hruşciov. Însoţit de şeful de stat Gheorghe Gheorghiu Dej, Hruşciov a coborât din trenul special cu care călătorise în uralele a mii de hunedoreni, aduşi special pentru a participa la întâmpinarea liderului URSS. În afara utilităţii ei, gara le oferă vizitatorilor ocazia să vadă două fresce imense, pictate în stilul realismului socialist. Una dintre ele înfăţişează o scenă din vechile uzine ale oraşului, în care personajele sunt muncitori şi oţelari. În cel de-al doilea tablou, acţiunea se mută pe unul din dealurile Hunedoarei, ocupat de alţi muncitori aflaţi la iarbă verde. În fundalul tabloului, apar din nou uzinele. Frescele şi-au pierdut coloritul şi s-au degradat o dată cu trecerea timpului, dar continuă să atragă atenţia vizitatorilor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Va fi lansat numărul 24 al revistei de etnografie și folclor Miorița         Colindători la Hunedoara         Proiect ”Deva 750”/ 750 de motive să sărbătorim orașul Deva și pe locuitorii săi         Intervenții pe drumurile județene         Donație de carte în limba română pentru comunitatea românească din Gyula (Ungaria)         Starea drumurilor județene, după primele ninsori abundente         Accident rutier grav pe DN 66         Constantin Jujan, numit director general al Salrom. Inadvertențe în CV-ul oficial         Turnicheții din curtea Castelului Corvinilor ar putea fi relocați         Comunicat de presă. Senatoarea PNL Carmen Hărău: “Cer intervenția urgentă a Guvernului!”         Gala Voluntariatului         Întâlnire româno-chineză la Primăria Municipiului Deva         România a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Campionatului de karate din Slovenia         A nins în județul Hunedoara. Unde au acționat drumarii         Traian Berbeceanu, implicat într-un accident rutier pe DN 7         Vino la Star Transmission și Star Assembly! Noi oportunități de carieră în industria automotive la Sebeș și Cugir.         „PRO-ECHITATE” – UN PROIECT AL UNIVERSITĂȚII ALBAIULIENE DEDICAT SUSȚINERII ELEVILOR ȘI STUDENȚILOR ÎN PREGĂTIREA VIITOAREI CARIERE SOCIO-PROFESIONALE         Primele cete de colindători au sosit la Episcopia Devei și Hunedoarei         Aproape 400 de pomi de Crăciun scoși la vânzare de Direcția Silvică         Șofer pericol public reținut de polițiști