Situația celor două mari proiecte de infrastructură derulate în Hunedoara prin POR 2014 – 2020

Hunedoara va avea încă 80 de kilometri de drumuri județene modernizate cu fonduri UE

Din cele 11 proiecte de infrastructură rutieră propuse de județele Hunedoara, Timiș, Arad și Caraș-Severin pentru a primi finanțare în cadrul Programului Operațional regional 2014 – 2020, Axa prioritară nr. 6, două se vor derula în județul Hunedoara. Situația lor a fost prezentată de Agenția de Dezvoltare Regională Vest. Astfel, „Modernizarea DJ 687: Sântuhalm – Hunedoara – Călan” pe tronsonul de 9,13 kilometri între Huendoara și Călan este contractat, iar „Culoarul Mureș Nord”, prin care vor fi modernizați peste 70 de kilometri de drumuri județene între Ilia și Geoagiu se află în în curs de precontractare.

Județul Arad a propus trei proiecte de modernizare a unor drumuri județene. Două au fost contractate, iar unul nu a fost depus. Consiliul Județean Caraș-Severin a propus trei proiecte, dintre care unul se află în stadiul de precontractare, iar două nu au mai fost depuse, iar Consiliul Județean Timiș a propus trei proiecte de infrastructură, două fiind în faza de precontractare, iar unul a fost retras.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Super-tunelul construit la Orăștie, pe magistrala feroviară de mare viteză         Bani europeni pentru reabilitarea termică a blocurilor din Deva         Cronica unei ecologizări mânjite populist de primarul Cazacu         „Găinarii” lemnelor de foc amendați de Poliție         A secat complet Lacul Săulești         TURISM. Un australian vrea să investească în Pasul Vîlcan         Intervenţii. Îşi unesc eforturile pentru a salva Termocentrala Paroşeni         PUTEREA IA PRESA LA DEMOLAT CU LISTE. PSD strânge semnături de la populaţie pentru sancţionarea unor posturi de televiziune         Vino în echipa noastră, Star Assembly angajează!         Doi adolescenți au furat autoturismul unui localnic din Hunedoara și au provocat un accident rutier         Minori prinși în timp ce spărgeau o mașină         Accident grav pe DN 7, provocat de un motociclist         Accident grav pe DN 7A: un șofer a lovit cu mașina un cap de pod         Tânăr rănit grav după ce a căzut cu trotineta electrică         Incendiu la o gospodărie din Deva         O nouă șosea în Ținutul Pădurenilor. Cum arată acum drumul care așteaptă modernizarea         Planuri mari pentru Sarmizegetusa Regia. Se transformă din temelii, pentru a scăpa de „defectele” restaurării din anii 1980         Colet cu bani pentru droguri, interceptat în judeţul Hunedoara         Accident pe DN 7, la Leșnic         Mii de pelerini la hramul Mănăstirii Prislop