Sentinţă amânată în dosarul „atacului mafiot” din Şoimuş

Cei patru hunedoreni acuzaţi că au incendiat o casă din Şoimuş, pentru a se răzbuna pe un rival, îşi vor afla sentinţa, ]n 25 noiembrie. Tribunalul Hunedoara a amânat pronunţarea în dosarul „atacului mafiot cu sticla incendiară”, în care au fost inculpaţi Ionuţ Niţă, Marius Melincianu, Cosmin Ciuciu şi Mihai Brezuică. Hunedorenii, care şi-au recunoscut faptele, au fost trimişi în februarie, fiind cercetaţi penal pentru tentativă de omor şi distrugere. Cei patru interlopi au fost reţinuţi după ce au participat la incendierea casei unei familii din Şoimuş. În noaptea de 21 spre 22 februarie 2015 s-au deplasat cu un autoturism în localitatea Şoimuş, la locuinţa familiei unui tânăr, au spart fereastra de la dormitorul în care ştiau că se odignea acesta şi au aruncat în interior sticla incendiară aprinsă, “acceptând astfel posibilitatea ca acţiunea lor, la o oră la care de regulă oamenii se odihnesc, să aibă ca rezultat propagarea unui incendiu de proporţii care să provoace şi decesul unei persoane”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 5 =

ACTUALITATE
Explicațiile CNAIR pentru întârzierile de pe Autostrada Lugoj – Deva         Au furat cupru din curtea S.E. Paroșeni         Pradă de mistreți, de 180 de kilograme, confiscată de polițiști         Razii la afacerile cu brazi de Crăciun         Dănuț Mocanu a ajuns adjunct la Poliția Petroșani         Mesajul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului şi a Anului Nou         Colecția SENSE pentru ocazii speciale         Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar