Senatoarea Carmen Hărău: “Sunt onorată că am fost desemnată, printr-un vot masiv, să fiu președintă a Comisiei de Onoare și Arbitraj!”

Senatoarea Carmen Hărău, prezentă la alegerile pentru conducerea filialei județene a PNL, care au avut loc sâmbătă, a vorbit despre ce așteaptă să se întâmple în viitorul apropiat cu partidul. Carmen Hărău a precizat care sunt motivele care au determinat-o să nu candideze la șefia partidului și spune că se simte onorată să fie președinta Comisiei de Onoare și Arbitraj.

Reporter: Pentru ce ați votat la alegerile pentru conducerea filialei județene a PNL?

Carmen Hărău: Am votat pentru unitatea echipei liberale.  Am votat pentru o conduită liberală, care înseamnă sprijin pentru valorile românești, îndiferent de domeniul în care se manifestă ele, pentru competiție corectă în societate, pentru decidenți publici onești, acestea fiind generatoare de progres social.  Am votat pentru colaborare, prietenie și încredere temeinică între membri Partidului Național Liberal. Am votat împotriva lucrurilor care ne-au făcut să pierdem conducerea județului după 12 ani, împotriva lucrurilor care ne-au făcut să pierdem alegerile parlamentare și să nu avem guvern, adică am votat împotriva războaielor interne.

Reporter: Credeți că vor lua sfârșit, acum, aceste războaie interne?

Carmen Hărău: Premisele sunt bune. Ar fi trebuit să trecem prin alegerile locale, județene și naționale mai demult, în opinia mea. Alegerile, urnele care vorbesc, dau legitimitate oricărui lider politic. În spatele acestei legitimități se construiesc echipe eficiente. Am avut parte de prea multe interimate, de prea multe incertitudini, de prea mult provizorat. Ne-a costat foarte mult asta și cred că este cazul să învățăm temeinic lecția dură pe care am primit-o.

Reporter: Veți reuși să faceți suficientă opoziție, în așa fel încât să se observe mult mai bine?

Carmen Hărău: PNL-ul face opoziție! Dacă-mi urmăriți activitatea parlamentară, veți găsi  dese intervenții mediatice și de la tribuna parlamentului, care sancționează  profesionist  derapajele pe care PSD-ul, în mod tradițional, le comite.  Acum, la scorul electoral pe care l-au obținut, tentația lor pentru derapaje este și mai mare. Facem opoziție, dar asta nu înseamnă că nu este loc de mai bine.  Opoziție constructivă, de bună calitate.

Reporter: Se simte nevoia unei astfel de opoziții și în Consiliul Județean Hunedoara?

Carmen Hărău: Absolut! Este nevoie de opoziție la toate nivelele. De fapt, acesta este rolul opoziției în democrație,  să semnalăm situațiile în care asistăm la derapaje, la atitudini discreționare, abuzive, contrare întereselor cetățenilor.

Reporter: Au fost mulți cei care se așteptau să candidați la șefia partidului. De ce nu ați făcut-o?

Carmen Hărău: Da, au fost multe persoane, chiar în afara partidului, care au speculat ani de zile pe tema asta, deși nu am avut niciodată un astfel de obiectiv. Acum au fost și destul de mulți colegi care m-au contactat, spunându-mi că, în opinia lor, eu reprezint soluția pentru președintele PNL Hunedoara. Între ei, liberali vechi, voci cu autoritate în partid, de exemplu domnul primar de la Călan, domnul Iovănescu, domnul primar de la Hațeg, domnul Goia, fostul președinte al Partidului Național Liberal, domnul Roman și alți colegi din județ, între care câțiva primari de comună, precum și colegi din parlament, colegi din țară. Nu am candidat pentru că eu mă consider senatorul tuturor liberalilor hunedoreni. Toți liberalii din județul Hunedoara au contribuit ca eu să fiu senator, indiferent câte voturi a obținut fiecare. În acest context, mi se pare contraproductiv, pentru echipa liberală, ca eu să contribui la a o fragmenta.  Alt  motiv ar fi că s-au înscris în competiție doi colegi foarte buni, iar al treilea motiv este că ziua are doar 24 de ore. Am deja aproape două norme de muncă în Parlamentul României, fiind vicepreședinte al Comisiei de Muncă și membru în Comisia de Buget-Finanțe. Am mult de lucru acolo, că tot vorbeați de opoziția care trebuie făcută. Și sunt unul dintre parlamentarii liberali  respectați de colegi din toate partidele pentru   atitudinea de opoziție constructivă în Parlamentul României. Să faci asta cere timp! Și nu pot să risc, ca din cauza lipsei de timp, să devin un politician mediocru. N-am muncit mediocru niciodată!  La solicitarea colegilor mei, deși îmi propusesem să nu apar deloc pe buletinele de vot la aceste alegeri, am fost candidat pentru postul de președinte al Comisiei de Onoare și Arbitraj.

Reporter: Ce vreți să faceți în această Comisie?

Carmen Hărău: Îmi doresc să am cât mai puțin de lucru pentru arbitraj… Nu cu conflicte ajunse în arbitraj se construiește echipa! Dar, dacă această Comisie va avea cazuri în analiză, garantez liberalilor și electoratului nostru că le vom soluționa în conformitate cu statutul. De asemenea,  consider  „onoarea”, foarte importantă pentru un partid istoric, cu mulți membri care au plătit cu viața calitatea de membru de partid și convingerile politice! Noi nu avem voie să uităm că suntem Partidul Brătienilor!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 − 3 =

ACTUALITATE
Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat         Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni         Lăsați copiii la școală, nu la spital! Trotuarul nu este loc de parcare         Zilele Maghiare din județul Hunedoara vor debuta vineri         Când va fi modernizat Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan         Ce soartă va avea Muzeul Aurului din Brad         O nouă spargere în Hunedoara         Duminică, la Orăștie. Acoperișuri smulse și copaci doborâți de vânt         Ce venituri a adus ștrandul din Hunedoara în această vară         Transport ilegal de lemne         Prins la furat de arbori         Ultimele ediții ale ziarului Drumul Socialismului. Ce poezii îi erau dedicate lui Ceaușescu         Zeci de familii au fost păgubite de furtună         Accident cu trei victime provocat de un autotren care a trecut pe roșu         LA MÂNA NOROCULUI. Autorităţile au intervenit bezmetic şi greoi în „bomba” de la Orăştie         Gorunul părintelui Arsenie Boca s-a uscat cu totul         În prezența ministrului Agriculturii. Expoziția Bălțata Românească de la Băcia și-a reînnoit succesul         FENOMENE PERICULOASE. O vijelie puternică a provocat distrugeri în Deva și Hunedoara (VIDEO)