Șeful interlopilor din Abrud, condamnat în dosarul comorilor dacice, a cerut eliberarea

Unul dintre primii ”aurari” care speră la ieșirea din închisoare, după zece ani de anchete și procese și două condamnări care însumate înseamnă patru ani și jumătate de detenție, este Alberto Deak (39 de ani).

Cunoscut și sub numele de Alin Dracul, bărbatul din Abrud a fost condamnat în dosarul traficanților de comori dacice pentru instigare la lipsire de libertate. Inițial, în procesul judecat pe fond, la Tribunalul Hunedoara, a primit șapte ani de închisoare, însă anul trecut Înalta Curte de Casație și Justiție a României a redus pedeapsa la doi ani de închisoare. La aceasta s-a adăugat condamnarea pentru ultraj, dată de Judecătoria Câmpeni.
Alberto Deak a depus o cerere de eliberare condiționată la Judecătoria Deva. ”Instanța respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Deak Alberto Ioan. Stabileşte termen pentru reînnoirea cererii la data de 18 septembrie 2015. Obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat”, a informat instanța. Deak a contestat decizia, iar dosarul a fost trimis spre soluționare la Tribunalul Hunedoara.
Potrivit procurorilor care au instrumentat primul dosar al traficanților de comori dacice ”Deak Alberto Ioan, zis “Alin Dracu”, era cunoscut lider al lumii interlope din Abrud care se ocupa cu cămătăria şi organizarea unor “combinaţii” de executare a recuperărilor la comandă. A mai fost condamnat la pedeapsa de șase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de arme albe (sabie) u recunoaşte săvârşirea faptelor”. A fost acuzat că i-a sprijinit pe unii dintre inculpați la comiterea unor infracțiuni grave de șantaj.
În anii 2000 Alberto Deak era considerat unul dintre cei care terorizau comunitatea din Abrud și Câmpeni, iar în 2012 a fost reținut pentru șantajarea unui tânăr, de la care a primit circa 1.500 de euro, în urma amenințărilor. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că, „în cursul lunilor mai şi iunie 2012, prin ameninţări cu lovire şi darea în vileag a unor fapte imaginare sau reale, învinuitul a  pretins şi primit în mod repetat sume de bani în valoare totală de 5.650 lei, de la trei persoane din județul Alba, astfel că  D.A.I. mai este cercetat de către polițiști în alte trei dosare penale sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de şantaj”, informau anchetatorii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 2 =

ACTUALITATE
Soarta celor doi viceprimari ai Devei va fi decisă         Doliu în breasla magistraților din Hunedoara         Accident rutier pe DN 66, cu doi răniți         Consiliul județean a returnat 2.000.000 lei pentru drumul din munții Orăștiei         Atleta Maria Cioncan va fi comemorată în Hunedoara         Incident grav în gara Devei. Agenții de pază au deschis focul         Autoutilitară mistuită de flăcări pe autostradă         Familii amenințate cu evacuarea din cantoanele gării Devei. Cum se va transforma zona         Un medic specialist va reprezenta interesele cetățenilor din Archia în Consiliul Local Deva         Cod galben de polei în Hunedoara         Camionetă cu butelii implicată într-un accident rutier         MODELUL ORADEA. Poliţie locală fără ifose, turism fără vedetism politic         Eminesciana 2018         DOSARELE SECRETE ALE HUNEDOAREI. Cum a fost şters regele Mihai din tradiţia păstrată de femeile din Ținutul Pădurenilor         Trafic rutier oprit pentru un an pe DN 66 A         Cum a trenat ancheta șefului de Poliție Dănuț Mocanu         Dosar penal pentru tentativă de înşelăciune prin metoda „accidentul”         Accident pe DN 76 provocat de un șofer care a adormit la volan         Drumul de poveste din Ţinutul Pădurenilor, afectat de alunecări de teren         Adolescenta de 15 ani, găsită de Poliție după 10 zile de la dispariție