Secretara acuzată că a primit șpagă pentru a oferi acte de studii a ajuns în arest la domiciliu

Bianca Monica Surdilă, secretara Colegiului Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara, pusă sub acuzare pentru luare de mită, va fi anchetată cu măsura arestului la domiciliu.

Instanța a admis contestaţia formulată de inculpată împotriva încheierii pronunţată de Tribunalul Hunedoara și a luat faţă de inculpata Surdilă Bianca Monica măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 26 de zile, până la data de 26 octombrie 2016, inclusiv. A impus inculpatei obligaţia de a nu părăsi imobilul din Hunedoara, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura, să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii respectiv cu şi cu martorii din cauză”, a informat Curtea de Apel Alba Iulia.
Potrivit anchetatorilor secretara a primit o sumă de bani în euro de la o femeie, căreia i-a oferit  în schimb mai multe certificate şi diplome de studii, pentru fiica şi fiul său. „Din cercetările efectuate până în prezent, au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, în anii 2013-2014, inculpata Surdilă Bianca Monica a primit de la denunţătoarea S.D. o sumă de bani, în euro, în vederea eliberării unor certificate de competenţă lingvistică, certificat de competenţă digitală, certificat de absolvire a liceului şi o diplomă de bacalaureat pe numele numiţilor S.R.C şi S.D.M, fiul, respectiv fiica denunţătoarei, documente pe care le-a înmânat în original denunţătoarei la începutul lunii septembrie 2016 şi care au fost depuse de denunţătoare la dosarul cauzei”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + douăzeci =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării