-0.8 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

Se redeschid dezbaterile în instanţă în dosarul traficanţilor de comori dacice

Magistraţii Juedecătoriei Deva au decis redeschiderea dezbaterilor în dosarul traficanţilor de comori dacice, după ce s-a constatat că în timpul procesului nu s-a spus tot.

Instanţa de judecată a lăsat dosarul în pronunţare pentru luni, dar lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. În loc de sentinţă se reiau dezbaterile pe caz. “Constatând în timpul deliberării că a intervenit o împrejurare care nu a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa redeschide dezbaterile şi fixează termen de judecată la data de 3.08.2015”, au stabilit magistraţii.

În dosarul finalizat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din anul 2008, au fost trimişi în faţa instanţei Ilic Ljubisa (cetăţean sârb), Radu Horia Camil, Daniel Jurcă, Călin Corhan, Ioan Bodea, Ilie Luncan, Viorica Luncan, Daniel Moc, Ovidiu Olah şi Remus Popa. Anchetatorii au stabilit că, în urma acţiunilor ilegale de braconaj întreprinse în siturile arheologice din Munţii Orăştiei în perioada 1998 – 2007, ar fi produs statului român o pagubă de aproximativ trei milioane de euro. Bunurile sustrase, printre care mai multe brăţări dacice din aur masiv, ar fi ajuns în Occident, fiind vândute pe piaţa neagră a antichităţilor. Cursul procesului a fost întrerupt în 2011, când dosarul a fost retrimis la Parchet, apoi judecata celor zece a fost reluată în 2012. În acest dosar au fost necesare audieri prin comisie rogatorie internaţională, ceea ce a dus la alte întârzieri.

Grupul condus de sârbul Ilic Ljubisa şi de clujeanul Radu Horia Camil a fost cercetat pentru braconaj arheologic, în dosarul voluminos în care Ministerul Culturii şi Cultelor a cerut iniţial daune de 6,6 milioane de euro. În perioada 1998 – 2007, obiectele descoperite de echipele de braconieri în urma unor detecţii ilegale în siturile protejate din zona cetăţilor dacice ale Munţilor Orăştiei au ajuns pe piaţa neagră internaţională de antichităţilor. Potrivit anchetatorilor, la o singură acţiune a braconierilor, în vara anului 1999, în zona Dealului Grădiştii, (situl “Sub Munchea Cetăţii”, aflat la 40 de metri de incinta sacră a cetăţii Sarmisegetuza Regia), aceştia au descoperit un tezaur valoros, alcătuit din două brăţări dacice din aur masiv, 200 monede Lysimach din aur şi 500 tetradrahme din argint, comori care au ajuns în colecţiile private ale unor cetăţeni străini şi doar o mică parte din ele a mai fost recuperată. Metoda ingenioasă prin care o parte dintre piese au fost scoase din ţară, prin vama Nădlac, era transportarea lor în rezervorul unor maşini.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/