Se oferă recompensă 1000 de euro pentru prinderea „Sfântului Gyurcan”

„Nu este o glumă. Se oferă recompensă o mie de euro celui care îl dă în vileag pe „Sfântul Gyurcan”. Există un sponsor anonim care e dispus să plătească. E o soluţie disperată la o situaţie alarmantă”, a anunţat Vladimir Brilinsky, şeful Administraţiei „Sarmizegetusa Regia”

Anunţul a apărut după ce a fost, din nou, vandalizată cetatea Costeşti din Munţii Orăştiei. S-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când au apărut noi scrijelituri, „cosmetizări”, pe o inscripţie „pomenind de un sfânt inexistent, SFÂNTUL GYURCAN, în fapt numele unui idiot”, după cum remarca Vladimir Brilinsky.

Recompensă de o mie de euro

„S-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, vineri sau sâmbătă. Atunci au urcat în cetate câţiva turişti cu ATV-uri. Aveau căşti şi costume de camuflaj, motiv pentru care nimeni nu ştie cine erau ei de fapt. E posibil ca să nu fi fost ei profanatorii monumentului, dar cu siguranţă pietrele au fost scrijelite în acelaşi interval de timp în care au fost şi ei pe acolo. Împreună cu un sponsor care doreşte să rămână în anonimat, am decis să punem recompensă de o mie de euro pe capul dobitocului care a comis fapta. Chiar nu este o glumă. Altă soluţie nu mai văd”, a declarat pentru ZIARUL Hunedoreanului Vladimir Brilinsky.

Turismul necontrolat distruge cetăţile

Inscripţia profanatoare a apărut pe un zidul turnului de locuinţă doi de la Cetatea Costeşti, unul din monumentele de patrimoniu istoric UNECO ce nu este păzit fiindcă nu are un stat de administrare bine precizat cum este Sarmizegetusa Regia, cetate care a fost preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara. „Turismul necontrolat este un factor nociv. Clar. Dacă nu se vor schimba regulile de vizitare la cetăţile din Munţii Orăştiei, în doi ani cred că acel turn nu va mai exista. Zilnic apare cineva care se urcă cu picioarele pe emplectonul de la Costeşti, cel mai înalt din toată antichitatea. Degeaba are un acoperiş care să îl protejeze. Dacă aşa-zişii turişti se suie pe el cu picioarele o să-l dărâmă bucată cu bucată. Sunt kilograme de emplecton la baza zidului. La Sarmizegetusa, asemenea lucruri nu se mai întâmplă”, a mai spus Brilinsky.12473665_10208216619595520_7813924444565296614_o

Declaraţia ministrului Culturii

Consiliul Judeţean Hunedoara a solicitat Guvernului României preluarea în administrare şi a celorlalte cetăţi dacice Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie – Luncani şi Băniţa, după modelul Sarmizegetusa Regia. Deocamdată, demersurile autorităţilor judeţene au rămas fără nici un rezultat concret. Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a s-a arătat zilele trecute îngrijorat de soarta cetăţilor. „Situația cetăților dacice, aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, este una dintre cele mai îngrijorătoare, ea fiindu-mi semnalată pe diferite canale încă din primele zile de când am preluat mandatul la acest minister. Doresc însă să vă reamintesc că, în afara Programului Multianual de Cercetări în cetățile dacice din Munții Orăștiei, program care mai mult nu a funcționat, decât a funcționat, și pe care dorim să le repunem în funcție anul acesta, Ministerul Culturii nu deține, din păcate, prea multe pârghii pentru a interveni direct. Din anul 2013, situl arheologic Sarmizegetusa Regia a fost preluat în administrare de Consiliul Județean Hunedoara, iar celelalte situri se găsesc pe terenuri care nu se află în administrarea directă a vreunei instituții publice centrale sau locale. La nivel ministerial, am dat deja aviz favorabil unei inițiative legislative de modificare a legii nr. 46/2008, Codul Silvic, care are în vedere scoaterea definitivă din fondul forestier, fără nici un fel de obligații, a suprafețelor de teren pe amplasamentul cărora se află monumente istorice care fac parte din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, a informat Vlad Alexandrescu.

Codul Patrimoniului Cultural

Pe de altă parte de câteva zile s-a format în spaţiul virtual o platformă de dialog pentru modificarea Codului Patrimonial Cultural, o mişcare a specialiştilor din toate sferele culturale care îşi propune armonizarea legislaţiei privind bunurile de patrimoniu cultural. De asemenea, ministrul Culturii a desemnat un arheolog care să identifice problemele cu care se confruntă monumentele UNESCO din Munţii Oărştiei. Deocamdată nu s-au făcut mari progrese, dar e, totuşi, un început.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

zece − trei =

ACTUALITATE
ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident         Turiștii amendați pentru comportament indecent în Sarmizegetusa Regia „salvați” de magistrați         VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural