SE ANUNȚĂ GREVĂ ÎN MINERIT ȘI ENERGIE. „CEH concurează pe piața de energie cu binecuvântații de mafia certificatelor verzi”!

Schimb de replici între ministrul Energiei, Victor Grigorescu, și liderul minerilor și al energeticienilor, Petre Nica pe tema preconizatei greve din interiorul CEH. În timp ce Grigorescu spune că, cine incită la grevă nu vrea binele Văii Jiului, președintele Sindicatului Muntele spune că Ministerul Energiei știa din 2015 că societatea energetică hunedoreană este în insolvență, dar a preferat să închidă ochii!

 

Valea Jiului se pregătește de grevă pe fondurl unor nemulțumiri acumulate, iar ministrul Energiei, Victor Grigorescu, încearcă să calmeze spiritele. Grigorescu spune că este abolut necesară restructurarea CEH, alternative fiind falimentul cu închiderea tuturor locurilor de muncă. „Am notificat deja Comisiei Europene intenția de a include două din cele patru mine în programul de închidere și purtăm acum discuții pentru a definitiva acest proces și a face toate actele necesare. Am inițiat și o serie de disponibilizări care erau absolut necesare datorită situației companiei și am aprobat într-o ședință de Guvern anterioară venituri de completare pentru acești oameni și sigur că în paralel urmărim și un plan de salvare a activelor care sunt viabile din această societate.

Urmărim cu multă atenție și acțiunile administratorului judiciar și ale creditorilor, pentru că și ei joacă un rol extrem de important. Intenția noastră este ca activele viabile să fie transferate unei societăți noi. Sunt mai multe opțiuni legale în sensul acesta, astfel încât să obținem o structură de producție care să răspundă la ceea ce noi am identificat ca fiind o nevoie a României din punctul de vedere al asigurării securității energetice și al asigurării continuității în aprovizionarea cu energie. Vorbim de două grupuri de circa 400 de MW și de perimetrele miniere aferente. Rolul acestei societăți până la urmă va fi să asigure acea cantitate de energie de care sistemul energetic are absolută nevoie, de care sistemul energetic nu se poate lipsi”, a declarat ministrul Energiei într-un interviu acordat celor de la agenția Agerpres.

 

Grigorescu atrage atenția că o grevă în acest moment ar împinge societatea către prăpastie:  „Sunt unii care probabil din inconștiență sau din necunoaștere vorbesc extrem de lejer, în aceste momente extrem de grele, de greve și de proteste. Poate că cel mai greu lucru pentru o societate aflată în această situație extrem de delicată, pe muchie de cuțit, este să intre în această spirală autodistructivă. Un asemenea demers ar împinge societatea către prăpastie, cu atragerea unor consecințe extrem de negative pentru întreaga zonă a Văii Jiului”.

 

Sindicatele cer respectarea CCM

 

Greva este pregătită de sindicatul reprezentativ, Muntele, iar liderii spun că nimeni nu își dorește decât respectarea celor negociate. „Sunt profund indignat de discrepanța mare dintre declarații și fapte. Mai îngăduitori decât noi nu a fost nicio organizație sindicală, am încercat din 2012 să aducem în atenția organelor statului traficul de influență și abuzul în funcție al celor numiți politic în fruntea CEH, am încercat să dezvăluim adevăratele cauze ale insolvenței, fie că vorbim despre contracte de casă păguboase, fie că vorbim de piața de energie. Ministrul Energiei știe din 2015 că suntem în insolvență, dar a închis ochii, conducerea politică a gestionat CEH în interesul electoral al anului 2012 și 2014, iar incolvența controlată declarată în ianuarie 2016 ne-a aruncat în ograda unei case de insolvență mult depășită de situația CEH”, a declarat liderul Sindicatului

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece − optsprezece =

ACTUALITATE
Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival         Fostul dealer al brățărilor dacice din Sarmizegetusa Regia a fost trimis în judecată         Ultimele pregătiri pentru deschiderea Ștrandului Corvina         Hoțul de la Castelul Corvinilor a cerut eliberarea         EVENIMENT. Dan Radu Ruşanu, ultima apariţie pe scena publică a judeţului Hunedoara         DAN RADU RUŞANU, ULTIMUL SFAT „Faceţi Conurbaţie. Altfel, ajungeţi în Ochiul Ciclonului, locul unde nu se întâmplă nimic”         Jaful din Castelul Corvinilor: trei săptămâni de anchetă, 1 la sută din prejudiciu recuperat         ANDRONACHE S-A ŢINUT DE VORBĂ. Hunedoara lirică ia locul locul Operei Nights         Câinele campion, dresat de un jandarm         Accident grav pe DN 76, provocat de un tânăr         Accident mortal pe Drumul Național 7         O tânără și-a pierdut fiul de cinci ani în Deva         MINIVACANŢĂ CU LĂUTARI. Zilele Devei, programul celor patru zile de zaiafet         CU DOTĂRILE ÎN STRADĂ. Poliţiştii „comunitarii” îşi arată priceperea în centrul Devei         Tinere speranțe ale fotbalului hunedorean. Juniorii D de la C. S. CFR Simeria sunt campionii județului Hunedoara