Sârbul care i-a condus pe traficanții de comori dacice audiat prin videoconferință

Procesul celor 10 căutători și traficanți de comori, sustrase din siturile arheologice din Munții Orăștiei și traficate pe piața neagră a antichităților se apropie de final. Ilic Ljubisa, interlopul sârb acuzat că a condus gruparea, va fi audiat la Curtea de Apel Alba Iulia prin videoconferință. Instanța a stabilit ca termen 27 aprilie 2016, iar la această dată vor mai fi audiați alți cinci martori propuși de Parchet. Ilic Ljubisa se află în Belgrad și nu s-a prezentat până în prezent la procesul în care a fost condamnat, pe fond, de Judecătoria Deva, la cinci ani de închisoare și la plata a aproape 300.000 de euro daune.
Sentința Judecătoriei Deva a fost pronunțată în august 2015, după şapte ani de la începerea procesului. În acest dosar, Radu Horia Camil, dealer de antichităţi, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru tăinuire, fiind achitat pentru infracţiunea de constituire a unui grup organizat. Ilic Ljubisa a primit cinci ani de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural aflat în situri arheologice, fiind achitat însă pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Alți opt inculpați au fost condamnați la pedepse între doi și șase ani de închisoare.
Instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă privind pe inculpaţii Luncan Ilie şi Ilić Ljubiša, cu privire la șase brățări din aur masiv, vândute unui colecţionar american, însă i-a obligat pe inculpați la plata unor daune de aproape 1,5 milioane de euro.
În dosarul finalizat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din anul 2008, au fost trimişi în faţa instanţei Ilic Ljubisa (cetăţean sârb), Radu Horia Camil, Daniel Jurcă, Călin Corhan, Ioan Bodea, Ilie Luncan, Viorica Luncan, Daniel Moc, Ovidiu Olah şi Remus Popa, fiind inculpaţi pentru că în urma acţiunilor ilegale de braconaj întreprinse în siturile arheologice din Munţii Orăştiei, în perioada 1998 – 2007, ar fi produs statului român o pagubă de aproximativ trei milioane de euro. Bunurile sustrase, printre care mai multe brăţări dacice din aur masiv, au ajuns în Occident, fiind vândute pe piaţa neagră a antichităţilor. Cursul procesului a fost întrerupt în 2011, când dosarul a fost retrimis la Parchet, apoi judecata celor zece a fost reluată în 2012. Au fost necesare audieri prin comisie rogatorie internaţională, iar acest fapt a dus la alte întârzieri.
Comori furate din Sarmizegetusa Regia
Grupul condus de un interlop sârb, Ilic Ljubisa, şi de clujeanul Radu Horia Camil, a fost cercetat pentru braconaj arheologic, în dosarul voluminos în care Ministerul Culturii şi Cultelor a cerut iniţial daune de 6,6 milioane de euro. În perioada 1998 – 2007, obiectele descoperite de echipele de braconieri în urma unor detecţii ilegale în siturile protejate din zona cetăţilor dacice ale Munţilor Orăştiei au ajuns pe piaţa neagră internaţională de antichităţilor. Potrivit anchetatorilor, la o singură acţiune a braconierilor, în vara anului 1999, în zona Dealului Grădiştii, (situl “Sub Munchea Cetăţii”, aflat la 40 de metri de incinta sacră a cetăţii Sarmisegetuza Regia), aceştia au descoperit un tezaur valoros, alcătuit din două brăţări dacice din aur masiv, 200 monede Lysimach din aur şi 500 tetradrahme din argint, comori care au ajuns în colecţiile private ale unor cetăţeni străini şi doar o mică parte din ele a mai fost recuperată. Metoda ingenioasă prin care o parte dintre piese au fost scoase din ţară, prin vama Nădlac, era transportarea lor în rezervorul unor maşini.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × cinci =

ACTUALITATE
DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat         Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor