SĂRBĂTORILE VIEŢII. Paştele, Armindenul şi Săptămâna Luminată

Unele dintre ele au fost uitate. Altele, adaptate la modernitate, trăiesc şi astăzi. Toate, însă, sunt obiceiuri şi credinţe care au marcat viaţa bunilor noştri şi care ne definesc, şi astăzi, ca neam.

 

Vinerea Paştelui, ziua pătimirii lui Hristos, este ziua care are, probabil, cele mai multe denumiri printre sătenii din popor: Vinerea Patimilor, Vinerea Mare, Vinerea Seacă, dar şi Vinerea Frumoasă sau Vinerea Scumpă. Cu câteva zeci de ani în urmă mureşenii (locuitorii din lunca Mureşului) îşi scăldau copiii în apele râului pentru ca aceştia să aibă pielea curată şi frumoasă, dar şi pentru ca „să le sece bubele”. Copiii mai mari mergeau singuri la scaldă, ţinând în mână un ou roşu. Obiceiul era menit să le păstreze sănătatea, iar copiii „să nu prindă friguri”. Tot în această zi sfântă în multe sate hunedorene sătenii veneau acasă cu o lumânare de la slujba deniei şi înconjurau casa de trei ori, purtând lumânarea aprinsă. În cele din urmă pereţii erau însemnaţi în formă de cruce cu flacăra lumânării, astfel încât casa, dar şi curtea şi gospodăria să fie ferită de dezastre naturale, de foc şi trăznete, dar şi de boli. Sâmbăta Paştelui este ziua în care rolul cel mai important îl are gospodina casei. În această zi femeia pregătea pâinea, carnea, dar şi ouăle roşii şi drobul. Toate alimentele preparate în această zi au valoare ritualică: pasca simbolizează cerul, dar şi mormântul în care a fost aşezat Hristos, mielul este simbolul blândeţii şi al purităţii, iar oul simbolizează ciclul continuu de naşteri şi renaşteri.

 

Sărbătoarea familiei şi a comunităţii

 

Noaptea de Paşte, prin excelenţă o noapte de priveghere şi trezvie, era momentul când hunedorenii făceau focuri în gospodării, dar şi în curtea Bisericii, şi aşteptau laolaltă zorii zilei. Dimineaţa zilei de paşte începea cu o nouă spălare rituală. Un ou roşu şi un bănuţ cât mai valoros, eventual un ban de argint, era aşezat într-o cană cu apă. Oul îl simboliza pe Hristos, biciuit, crucificat şi însângerat, iar banul trimitea la vânzarea lui Iuda. După slujba de la biserică toată familia se aşeza la masă şi se înfrupta din bucatele pregătite cu grijă de gospodină. Apoi oamenii ieşeau pe uliţele satelor, îmbrăcaţi în hainele lor înflorate, cusute de fete şi femei mai ales în timpul şezătorilor, pe parcursul celor trei luni de iarnă. Sărbătoarea Paştelui este una a familiei, dar etnologul Marcel Lapteş menţionează în volumul „Anotimpuri magico-religioase” că tinerii  din satele hunedorene foloseau acest prilej şi pentru a se întâlni şi a juca împreună diverse jocuri, cum ar fi „Împuşcatul cocoşului” sau „Alergatul prescurii”.

 

Fetele, udate cu câte o găleată de apă

 

Prima săptămână de după sărbătoarea Paştelui se numeşte Săptămâna Luminată. La fel ca şi în celelalte zone din ţară, locuitorii satelor hunedorene trăiau cu convingerea că în acest interval de şapte zile cerul sau Raiul e deschis. De altfel, uşa centrală a altarului bisericii este scoasă din balamale pe tot parcursul Săptămânii Luminate, care mai este cunoscută printre săteni şi sub numele de Săptămâna Albă. Hunedorenii trăiau cu convingerea că Raiul se închide, din nou, în Duminica Tomii, care este întotdeauna prima duminică după Paşte. Aceasta mai era cunoscută şi sub denumirea de Paştele Mic sau Paştele Blajinilor. Hunedorenii credeau că în această zi morţii se reîntorc la casele lor şi rămân aici până în sâmbăta de Rusalii, o altă sărbătoare de maximă importanţă, a doua după sărbătoarea Învierii. Specific pentru aceste zile (mai ales pentru ziua de luni – Lunea albă şi pentru satele de pe Valea Mureşului, era obiceiul „udatului”: fetele erau urmărite de feciori pe uliţele satului şi stropite sau udate chiar şi cu câte o găleată de apă.  Sătenii erau convinşi că fetele udate aveau să se mărite chiar în acel an.

 

Miercurea Şoarecilor

 

În Marţea Oprită hunedorenii nu lucrau, ca să nu fie trăzniţi sau ologiţi de boală, iar femeile din munţii Orăştiei nu torceau, ca să nu li se umfle degetele. Țăranii din Țara Hațegului celebrau și ziua de miercuri, Miercurea Șoarecilor, când se credea că micile rozătoare se înmulţesc. Ziua era marcată pentru ca şoarecii să nu le producă sătenilor pagube în recolte. Cine lucra joi, zi considerată nefastă, risca să se îmbolnăvească sau să moară, el şi animalele lui. Vinerea, în schimb este o zi consacrată stropirii pomilor cu apă sfinţită, rămasă încă de la bobotează, dar şi un moment propice pentru căutarea de izvoase curate şi surse de apă pentru fântâni. În Sâmbăta Tomii se sărbătoresc morţii şi se fac pomeni. Ziua mai este cunoscută şi sub denumirea de Sâmbăta Blajinilor, adică a celor trecuţi în lumea de dincolo, printre care şi oamenii cu suflet bun care au murit neîmpărtăşiţi. Duminica Tomii marchează, în calendarul ţărănesc agrar, începutul verii. Anul acesta, Paştele ortodox este celebrat în ziua în care, de obicei ţăranii hunedoreni sărbătoreau Armindenul. Acesta este sărbătorit la dată fixă, în 1 mai, şi numeroase obiceiuri sunt menite câştigării şi păstrării forţei vitale a animalelor din gospodărie şi a plantelor pentru hrană şi leac.

 

Armindenul, ţinut pentru sănătate şi belşug

 

Hunedorencele tinere se spălau cu rouă, ca să fie frumoase şi dorite de feciori, sătenii beau vin roşu şi mâncau miel fript, iar pădurenii celebrau Armindenul prin tăierea unui mesteacăn subţire, care era curăţat de frunze până aproape de vârf. Apoi, mesteacănul era aşezat în poartă, laolaltă cu un săculeţ cu faimoasele plante de leac (iarba vântului, busuioc, sânziene uscate, dar şi alte plante culese anume de femei, neapărat în ziua de Sântoader). Aici arborele rămânea până la Rusalii, iar după ce era coborât plantele de leac din săculeţ erau păstrate şi folosite de pădureni, ca remedii împotriva bolilor, atât la oameni, cât şi la animale. Sărbătoarea era ţinută pentru rodul bogat al viilor şi livezilor, dar şi pentru a păstra laptele vacilor, pentru sănătatea vitelor care, în această zi, nu trebuiau atinse deloc. Locuitorii de pe platoul Luncanilor chiar numeau Armindenul „Sărbătoarea Boilor”. În această zi, la fel ca şi de sărbătoarea lui Sântoader, femeile caută şi culeg plante tămăduitoare, care vor fi folosite tot restul anului pentru a restabili sănătatea şi pentru a readuce bucuria familiei.

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece − 18 =

ACTUALITATE
Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național         Miner rănit grav la Mina Lupeni         Accident grav în Bălata         10 ani de la cel mai cumplit jaf armat din Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu „echipa morții”         LEGILE JUSTIŢEI. Mircea Moloţ: „Şi magistraţii trebuie să răspundă pentru greşelile lor”         Firma omului de afaceri Emil Părău va achita 3.500 de lei Societăţii Române de Televizune         Mihai Mica a fost exclus din ALDE şi pierde postul de consilier local la Deva         Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara         Primii colindători la Primăria Deva         Bătrâni jefuiți în locuință, de falși instalatori         Spargere în cabinetul stomatologic