SĂRBĂTORI UITATE. Primăvara lui Sân’ Toader

În urmă cu numai câteva zeci de ani satele hunedorene forfoteau de viaţă şi de vigoare. Tradiţia încă era, pe atunci, la ea acasă. Capul de primăvară  marca renaşterea vieţii şi a naturii, dar şi o întreagă serie de evenimente astăzi uitate: sărbători, acţiuni magice şi o mulţime de interdicţii.

 

Odată cu echinocţiul de primăvară în satele hunedorene începeau, până nu demult, o serie de tradiţii şi obiceiuri legate de activităţile agricole, dar şi cele pastorale. La momentul echinocţiului de primăvară, care s-a produs anul acesta în data de 20 martie, soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cereşti în cea boreală. În emisfera sudică a Pământului fenomenul marchează începutul toamnei astronomice. Pe de altă parte, în regiunile polare, în emisfera nordică odată cu echinocţiul începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte şase luni. Echinocţiul de primăvară, care coincide cu prima zi a primăverii astronomice, simbolizează începutul creaţiei, fiind urmat de apogeul acesteia, solstiţiţiul de vară. Celebrarea momentului ţine de vechile comunităţi arhaice, cultul solar şi ciclurile naturii. Echinocţiul de primăvară, când ziua devine egală cu noaptea, la sfârşitul lunii martie, marchează creşterea soarelui pe cer, lungirea zilei, scăderea nopţii şi redobândirea fertilităţii pământului. De altfel, tot acum se pornea şi plugul, moment ratat de omul modern, care rămâne, cel mult, cu dimensiunea creştină a primăverii, dată de intrarea în Postul Mare şi aşteptarea Învierii.

„Eu îţi dau pită cu sare, Tu să-mi dai cosiţa mare”

 

Pe când satele hunedorene încă vibrau de viaţă primăvara, oamenii păstrau cu sfinţenie tradiţia lui Sân’ Toader. În comuna Boşorod, spre exemplu, săptămâna lui Sân’ Toader, prima săptămână din Postul Mare, ţine de trei simboluri cu semnificaţii profunde: calul, frunza verde şi oul. Hunedorenii care trăiesc pe platforma Luncanilor obişnuiau să creadă că aceşti fantastici cai ai lui Sân’ Toader cutreierau plaiurile înalte şi satele şi pedeapseau oamenii care lucrau în această săptămână, după apusul soarelui. Mai ales femeile trebuiau să aibă grijă, să nu lucreze în zilele interzise. În vinerea lui Sân’Toader are loc Popelnicul. Fără să se spele şi fără să mănânce, fetele plecau cu noaptea-n cap în pădure, de unde culegeau frunză de popelnic, lăsând în schimb, în pădure, o bucată de pâine şi un ou. Sâmbătă dimineaţa fierbeau frunza plantei cu flori violacee şi fiecare femeie din familie se spăla pe cap cu această apă. Spălarea părului era însoţită şi de un cântec ritual „Popelnice, Popelnice, Eu îţi dau pită cu sare, Tu să-mi dai cosiţa mare!”

 

Caii lui Sân’ Toader, păzitorii soarelui

 

Ziua lui Sân’ Toader este o sărbătoare mobilă creştină, care marchează celebrarea unui sfânt canonizat de biserica ortodoxă, însă despre care hunedorenii ştiu puţin sau aproape deloc. Tradiţia populară îşi aminteşte de Sfântul Toader mai ales ca aspru pedepsitor al celor care nu respectau regulile şi interdicţiile acestei perioade. Se spune că Sân’ Toader și caii care-l însoţesc mereu rup lanţul lui Sânt’ Ion şi lasă, astfel, cale deschisă soarelui şi anotimpului cald. Caii lui Sân’ Toader erau în credinţa populară păzitorii soarelui. Ei îl păzeau pentru a evita fuga acestuia către miază-noapte, caz în care oamenii ar fi intrat într-o noapte veşnică. Cailor lui Sân’ Toader le erau consacrate între cinci şi până la douăsprezece zile. Seria zilelor începrae în Lunea Curată, caii din poveştile tradiţionale fiind fiinţe mitice hipomorfe. În unele zone se spune că aceşti cai fabuloşi sunt, de fapt, tineri flăcăi cu o coadă ascunsă în iţari şi coptite, ascunse în opinci. Aspri din cale-afară, caii lui Sân’ Toader sunt nu doar gardienii soarelui, ci şi fiinţe care stabilesc ordinea în perioada primăverii, închizând şezătorile şi petrecerile. Încă din luna curată, fetele încetau să mai meargă la şezători, temându-se mai ales de Toaderul Şchiop sau Toaderul Mare. Femeile vârstnice spun că fetele care continuau să meargă la şezători erau chinuite până la leşin de feciori foarte frumoşi, care se transformau în cai mari, negri-vineţii.

 

Marţea Strâmbă, cea mai periculoasă zi

Tocmai de aceea, în săptămâna Cailor lui Sân’ Toader femeile încetau să mai urzească, trăind cu convingerea că altfel li s-ar fi încurcat firele, şi nici nu torceau, de teamă să nu le calce caii. Marţea Strâmbă era cea mai periculoasă dintre zile şi se credea că multe femei au fost pocite după ce au încălcat interdicţia de a nu lucra. În sâmbăta lui Sân’ Toader fetele mergeau în pădure, în locuri curate şi căutau iarbă mare sau popelnic. Aceste plante erau săpate, luate acasă cu tot cu rădăcină, iar din ele se fierbea o leşie cu care femeile casei îşi spălau părul. Cea mai vârstnică dintre ele rostea, ritual: „Toadere, Sân’ Toadere, Dă cosiţa fetelor, cât îi coada iepelor/ Şi chica pruncilor, cât coama cailor”.

Iarba fecioarelor, iarba vântului

Tot cu credinţa că vor căpăta un păr bogat, fetele mai obişnuiau să facă o fiertură cu fân din ieslea cailor. În sâmbăta lui Sân Toader se făcea o colivă de grâu care, după ce era sfinţită la biserică, se dădea copiilor sau săracilor.  Tot în această săptămână în satele din Ţinutul Pădurenilor femeile obişnuiau să culeagă iarba vântului, o plantă cu puteri magice, care avea puterea de a apăra casele oamenilor de rele, de boli, dar şi de farmece. Iarba vântului, cunoscută şi sub numele e cătuşnică, iarba fecioarei, steliţă, pir gros sau iarba dragostei, trebuie culeasă în hainele tradiţionale populare, iar planta verde-cafenie trebuie săpată cu grijă. Iarba vântului putea fi recunoscută, dacă era înflorită, după florile ei albe, în sezonul cald. Multe fete-fecioare, dar şi femei, obişnuiau, deci, să pună vara semne, dacă întâlneau pe dealuri o asemenea plantă, urmând să vină s-o culeagă în preziua sâmbetei lui Sân’ Toader. Fata trebuia să ajungă acasă cu planta sau fie şi doar cu o bucată din rădăcina ei, înainte de răsăritul soarelui, urmând ca bătrâna casei să spună unul dintre descântecele magice: „Toadere, Sân’ Toadere, Dă chicuţa fetii mele, Cât codiţa iepii tale”.

 

Cine este, de fapt, temutul Sân’ Toader

 

Sân’ Toaderul este, de fapt, un mucenic care a trăit în vremea împăraţilor Maximian şi Maximin. El era din mitropolia Amasiei, mai exact din satul ce Himialon. Fiind luat la oaste, Teodor a ajuns în ceata comandantului Vringa. În faţa acestuia Teodor a mărturisit că Hristos este Dumnezeu şi a adăugat că zeii grecilor nu sunt decât nişte idoli. Tradiţia spune că sfântul a primit un timp de gândire, dar, în loc să se răzgândească, el a dat foc statuii Herei. Chinuit pentru a se lepăda de credinţa sa, sfântul şi-a dat sufletul după ce a fost aruncat într-un cuptor încins. Pomenirea lui se face în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când sfântul Teodor a săvârşit o minune, ferind credincioşii de mâncarea din animalele care fuseseră înjunghiate pentru jertfa idolilor. Întâmplarea s-a petrecut la 50 de ani după moartea sfântului Teodor, în vremea lui Iulian Apostatul (361-363). În încercarea de a batjocori credinţa creştină, împăratul ar fi dat ordin, guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească, în prima săpămână a Postului Mare, toate alimentele din pieţe cu sânge de animale care fuseseră jertfite idolilor. Sfântul Teodor i-a apărut, însă, în vis arhipepiscopului Eudoxie şi i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini ca, în loc de mâncarea din pieţe, să mănânce grâu fiert cu miere. În amintirea acestei întâmplări minunate în prima sâmbătă a postului Mare credincioşii pregăstesc coliva lui Sân’ Toader şi o duc, spre sfinţire, la biserică.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + 14 =

ACTUALITATE
Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara