SĂPTĂMÂNA PATIMILOR. Șase zile de post şi asceză, pentru Înviere

Suntem în ultimele zile înainte de marea sărbătoare a Învierii, iar hunedorenii, deşi nu le mai ţin întocmai, îşi amintesc cu drag de tradiţiile de odinioară, care pregăteau zilele de sărbătoare.

 

Până în urmă cu câteva zeci de ani, Postul aspru al Paştelui, şi mai ales ultima săptămână, Săptămâna Patimilor, era păstrat de aproape toată lumea. În Vinerea Mare nimeni nu îndrăznea să mânânce, nici măcar de post. Bătrânii din Ţara Haţegului spun că în foarte multe gospodării, în această zi, focul nu era aprins deloc. Aşa înţelegeau haţeganii să-şi arate împreună jertfirea, alături de Hristos. “Cât era postu’, strânjeam laptele… da’ nu gusta nimeni, nişi copiii…”, povesteşte Saveta Ciovicaru, în volumul „Vorbe şi bucate din Ţara Haţegului”, realizat în cadrul unui proiectul finanţat de Ministerul Culturii “Sîntămăria Orlea – Autoportret european”. Multe dintre reţetele de post ale haţeganilor au fost adunate de Carmen Mihalache şi Ana Pascu în cartea “Vorbe şi bucate din Ţara Haţegului”, volum care cuprinde reţete pentru prepararea mâncărurilor, dar şi poveşti ale hunedorenilor care îşi amintesc despre vremuri în care sărbătorile tradiţionale erau adevărate „borne” de trăire cumpătată a anotimpurilor.

 

„Hristos, însuşi, ne îndeamnă la post”

 

“Postul face parte din viaţa Bisericii, de la începuturi. Dacă cercetăm Sfânta Scriptură, vedem că Mântuitorul a postit. Este cel care ne îndeamnă la post, în nenumărate contexte din Evanghelie. De aceea, Biserica, de la bun început şi-a asumat postul, ca pe unul dintre elementele esenţiale ale învăţăturii creştine. Postul este o cale pentru noi. Nu este un scop în sine, ci un mijloc prin care omul poate să ajungă la o curăţire trupească şi sufletească, la despătimire şi la o relaţie mai apropiată cu Dumnezeu. E drept că postul Paştelui este cel mai aspru. Asta pentru că ne pregătim pentru a întâmpina Învierea Domnului nostru Isus Hristos. Întâmpinând acest praznic, noi, creştinii, ştim că înainte de a ajunge la Înviere trebuie să trecem prin patimi, prin pătimire. Această cale a postului este tocmai o împreună pătimire a noastră cu Hristos. Postul este o jertfă pe care o alegem, drept mulţumire lui Dumnezeu pentru ajutorul primit şi ca mijloc pentru despătimire, încercând să ne detaşăm, oarecum, de ceea ce înseamnă înclinaţiile trupului, patimile trupului”, explică părintele Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

 

Ulei de dovleac, de la Bărăşti

 

“Ăi de mine, cînd îi post, dacă nu ne ţine la regim! Face zamă de sălvăiş (prune fierte o zi întreagă, fără zahăr) cu mămăligă, atât! Pe cuvântul meu, nevastă-mea, uite… dulceaţă, nu sălvăiş, că nu mai facem sălvăiş, da’ dulceaţă de prună. O pune în castron şi toţi mâncăm. Cu apă, cu un pic de zahăr… Şi cu mămăligă. Sau cu mălai”, adaugă Niculae Pop. “Când venea posturile, de exemplu postu’ Paştelui, se punea presa de ulei la Bărăşti. Toată lumea… toate nouă sate, ba veneau şi din altă parte, Silvaşele, Nălaţu’, Haţegu’, veneau la presă la Sînpetru, ca să facă ulei de sămânţă de dovleac. Asta se mânca în post foarte mult. Prăjau şi mâncarea cu el…. Mama, fie iertată, făcea ulei, de-abia aşteptam să vină cu uleiu’ de la Sînpetru, ne punea în farfurie ulei, punea puţină sare şi făcea mămăligă caldă. Vai, ce bună era!”, mărturiseşte Cornelia Dobrean, în volumul care reface memoria vechii bucătării haţegane. De altfel, medicina însăşi recunoaşte beneficiile deosebite ale postului pentru sănătate, ca posibilitate de detoxifiere a organismului şi de restabilire a sănătăţii. Totuşi, duhovnicii adaugă că hunedorenii care abordează postul ca pe o simplă dietă, i-au pierdut sensul şi raţiunea. Asta pentru că postul rămâne o asceză asumată, o încercare de a ne pune în ordine viaţa lăuntrică şi de a ne înălţa gândul şi trăirea. Postul implică, tăcere, întoarcere spre sine şi asumarea unei postiri de gânduri şi fapte rele, nu doar o banală abţinere de la alimente.

 

Cum să sperii dracii cu carbid

 

Ajunşi până la Înviere, în multe sate hunedorene oamenii trăiau cu credinţa că în noaptea sfântă nimeni nu trebuia să doarmă. Tocmai de aceea, sătenii aprindeau focuri în gospodării, dar şi în curtea bisericii. De altfel, bătrânii spun că nici în ziua de Paşte nu e bine să dormi, altfel vei dormi tot anul. Locuitorii din Bucureşti duceau la extrem privegherea: în noaptea de Înviere, sătenii se adunau la biserică şi „puşcau” carbid, ca să sperie pe diavolii care ar fi venit să murdărească sărbătoarea şi să fure coşurile cu bucate sfinţite. Şi sătenii din Ţara Haţegului se dovedesc a fi fost „războinici” de Înviere: la Densuş are loc “împuşcatul cocoşului”. Tinerii din sat, grupaţi în două cete, aduceau un cocoş pe care îl legau de un copac, iar apoi se întreceau la împuşcarea păsării. Etnologul Marcel Lapteş scrie, în cartea sa „Anotimuri magico-religioase” că la Hondol există obiceiul “Steagului de Paşte”, făcut dintr-o pânză albă, care întruchipează giulgiul lui Hristos, cusută cu motive populare. Pânza e prinsă pe un portdrapel lung de aproape patru metri, împodobit cu fâşii tricolore. În duminica Paştilor, steagul este dus la biserică, unde este sfinţit. Apoi este purtat pe la fiecare casă din sat, cu tradiţionalul „Hristos a Înviat”. În a treia zi de Paşte steagul este dus în clopotniţa bisericii şi păstrat până la anul următor.

 

Oul, simbol al memoriei neamului

 

Potrivit etnologului, pasca, simbol al omului, al vieţii şi al fertilităţii, se face de formă rotundă, semnificând bolta cerească dar şi scutecele cu care a fost înfăşat pruncul Iisus. Când este coaptă în forme dreptunghiulare, ea aminteşte de mormântul în care a fost îngropat Hristos. Mielul şi drobul sunt şi ele nelipsite de pe mesele din ziua de Înviere. Mielul tăiat de Paşte reprezintă jertfa Mântuitorului, blândeţea, simplitatea şi curăţia absolut necesare renaşterii întru viaţa veşnică. Pe de altă parte, peste tot în satele hunedorene, de Paşte, oamenii ciocnesc ouă pentru a se întâlni în viaţa „de dincolo”. Oul mâncat împreună avea rol de reactivare a memoriei familiei şi neamului, căci cei care au împărţit alimentul, în comuniune, îşi vor aduce aminte întotdeauna unde au mâncat ouă roşii şi vor şti să se întoarcă la ai lor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece + 11 =

ACTUALITATE
Eugen Evu va fi înmormântat miercuri. Primăria va acorda un sprijin financiar familiei poetului         Ziua Porților Deschise la Tribunalul Hunedoara         Au încercat să înșele o pensionară cu 10.000 de lei         Sarmizegetusa Regia ar putea fi deschisă mai devreme         Circulația rutieră închisă pe Transalpina         Ministerul Dezvoltării va asigura finanțarea pentru cinci proiecte de infrastructură în Hunedoara         ÎNGRIJORARE PE PIAȚA MUNCII. Ce companii din județ anunță concedieri         Sindicaliștii de la BNS au pichetat Prefectura Hunedoara         S-au răsturnat cu mașina în Strei         Mașină condusă de un minor         Băut și fără permis auto, la volan         Cristian Litera a fost condamnat pentru amenințare și violențe         Restricții pe Drumul Național 76 Deva – Brad. Au loc lucrări la Autostrada A1         Mesajul dur al lui Train Berbeceanu, la patru ani de la arestarea sa         Lecție de viață. Povestea Roxanei Irimia, tânăra pictoriță fără mâini         Despre fericire și nu numai…         Petrecere de Haloween la bibliotecă         Accident rutier grav pe șoseaua Petrila – Jieț         Vagonul unui marfar a fost distrus într-un incendiu, la Simeria Triaj         Achitări în dosarul DIICOT al oamenilor de afaceri din Geoagiu, după un deceniu de anchetă și procese