Sâmbătă hunedorenii sunt aşteptaţi la Ziua Curăţeniei Naţionale

Campania naţională de voluntariat „Let’s Do It Romania” vrea zero deşeuri în ţară şi ne pregăteşte pentru campania mondială din 2018.

 

„Suntem cea mai mare mişcare socială din România, cu peste 1 100 000 de voluntari implicaţi în şase ani de activitate. Viziunea noastră este o ţară cu ZERO deşeuri, iar valorile pe care le trăim în fiecare zi sunt pasiunea, încrederea, respectul pentru natură şi implicarea. Acesta este elementul care a declanşat această “revoluţie” în România – povestea echipei din Estonia, iniţiatorii proiectului “Let`s Do It!”. Am început în 2009, când un grup de voluntari pasionaţi, animaţi de o idee nebunească, şi-au propus să curețe România într-o singură zi! Pe parcursul unui an de pregătire, această idee ne-a însufleţit şi ne-a dat bucurie și puterea să continuăm. România a fost cea de-a 4 ţară din comunitatea “Let`s Do It, World!” care a avut curajul să organizeze o astfel de acţiune şi este şi astăzi o referinţă pentru alte ţări de pe întreaga planetă”, anunţă echipa campaniei de curăţenie naţională.

Peste 22.500 de tone de gunoi, aruncat de nesimţiţi

În perioada 2010-2015, voluntarii au reuşit să strângă peste 2 200 000 de saci de deşeuri, reprezentând mai bine de 22 500 de tone de gunoi, aruncat la întâmplare! În 2015, echipa a făcut un nou pas în curăţarea României de deşeuri: a lansat aplicaţia şi platforma “Let`s Do It, Romania!”, prin care oricare dintre noi poate raporta zone cu deşeuri din oraş sau din natură, prin intermediul unei aplicaţii prietenoase de mobil, disponibile gratuit pe App Store şi Google Play. Raportările din teren s-au transformat în sesizări oficiale către autorităţi. Numai în primele trei luni de proiect 93% din raportările primite au fost soluţionate, în urma sesizărilor fiind curăţate mai bine de 130 de zone cu deşeuri.  Pe 24 septembrie va avea loc o nouă Zi de Curățenie Națională “Let`s Do It, Romania!”. Hunedorenii au fost invitaţi, alături de românii din toate județele să raporteze zone cu deșeuri și să contribuie la Harta Deșeurilor, un instrument unic în România, pe baza căruia voluntarii vor ieși la curățenie. Pentru cei mai harnici carăţători au fost puse la bătaie premii în valoare totală de 5.000 euro: un aparat foto DSLR, trei biciclete, trei smartphone-uri, şapte trotinete, brățări de fitness, acumulatori solari, dar şi zeci de bricege multifuncționale şi rucsacuri.

La Hunedoara, curăţenie în Parcul Corvin

Potrivit Florinei Mirică, specialist relaţii publice în cadrul organizaţiei “Let’s Do It, Romania!”, cei care doresc să participe la acțiunile de ecologizare se pot înscrie online, fie direct pe site-ul dedicat campaniei, fie în aplicația “Let’s Do It, Romania!”, disponibilă gratuit pentru iPhone și Android. Odată încris, voluntarul își poate forma o echipă alături de care să curețe anumite locuri de deșeuri, ce se regăsesc pe Harta Națională a Deșeurilor. O altă modalitate de înscriere este offline, direct la unul dintre punctele de înregistrare care vor fi disponibile în data de 24 septembrie, în fiecare oraș participant la campania “Let’s Do It, Romania!”. „Pentru judeţul Hunedoara harta cu punctele de înscriere va fi afişată în decursul acestei zile. Noi ne bazăm foarte mult pe voluntarii care vin la punctele de înscriere, chiar în ziua desfăşurării campaniei. Aceştia reprezintă cam 50 la sută din total”, anunţă Florina Mirică. Reprezentanta “Let’s Do It, Romania!” mai spune că toate punctele de înregistrare pentru Ziua de Curățenie Națională vor fi afișate nu doar la adresa: http://letsdoitromania.ro/harta-puncte-inregistrare/, ci şi în pagina de Facebook. Printre instituţiile care se implică în campanie se numără şi Primăria Hunedoara. Silke Oprean, reprezentanta acesteia, spune că autoritatea locală din municipiu s-a înscris la eveniment şi a decis ca în acest an să facă ecologizare în Parcul „Corvin”, sâmbătă, cu începere de la ora 9. Hunedorenii interesaţi se pot înscrie la Serviciul Informații pentru Cetățeni și Relații Publice sau pe email la adresa: comunicare@primariahd.ro, dar pot veni şi direct în Parcul Corvin.

Extindem curăţenia şi în Republica Moldova

Conform echipei proiectului, România va coordona, în acest an, și activitatea de curățenie națională din Republica Moldova, prin asigurarea de resurse financiare și materiale, precum și expertiza necesară. Ţara noastră a oferit întregul suport tehnic pentru echipa “Hai Moldova!”, de la dezvoltarea site-ului “Hai Moldova!” la Harta Deșeurilor, care a fost realizată cu ajutorul aplicației de raportare a deșeurilor “Let’s Do It!”, lansată în urmă cu un an în România. În ciuda impactului pozitiv al campaniei, sunt şi voci care contestă utilitatea unui astfel de demers, în condiţiile în care autorităţile locale plătesc sume importante firmelor responsabile cu curăţenia în localităţi: „Decât să curăţăm deşeurile pe care nu le curăţă primăriile care au contracte cu firmele de curăţenie, mai bine să plantăm cât mai mulţi copaci de-a lungul autostrăzilor! Vine iarna! Iar se blochează drumurile şi rămân copiii înzăpeziţi, nemâncaţi şi în frig! Sunt prima înscrisă la un astfel de eveniment! Doar comunicaţi-mi când se organizează, dar cât mai curând! Firmele de curăţenie câştigă o roabă de bani din contractele cu primăriile, bani pe care noi, prostimea, îi dăm din taxe şi impozite”, scria chiar pe site-ul dedicat campaniei Adriana, una dintre persoanele nemulţumite de utilitatea şi eficienţa unei astfel de campanii de voluntariat.

În 2018 toată planeta va face curat în aceeaşi zi

În 2016, “Let’s Do It, Romania!” este susţinută, pentru prima dată, de Guvernul României şi cinci ministere. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin structurile sale, Apele Române, Garda Națională de Mediu, APM, a contribuit la identificarea zonelor cu deșeuri. Ministerul Educației Naționale, va implica în eveniment profesori și elevi. Ministerul de Interne va participa la Ziua de Curăţenie Naţională cu instituțiile din subordine: Poliția şi Jandarmeria Română, Ministerul Justiției, se va implica prin Administrația Națională a Penitenciarelor, iar Ministerul Transporturilor, care va face curățenie în gări și în apropierea acestora. “Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România şi este parte a comunităţii internaţionale  “Let’s Do It, World!”. Potrvit rapoartelor organizaţiei „Let’s Do It, Romania!”, în cei șapte ani de existență, numărul voluntarilor participanți a ajuns la 1,2 milioane. „Comunitatea Let’s Do It World” cuprinde 113 ţări, iar în 2018 intenţionăm să organizăm o Zi a Curăţeniei Mondiale. Deocamdată fiecare ţară a făcut curăţenie pe propriul teritoriu, în ziua aleasă la nivel naţional, nu global”, adaugă Florina Mirică.

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Sâmbătă hunedorenii sunt aşteptaţi la Ziua Curăţeniei Naţionale

  1. CetateanCinstit

    Curatenie in Parcul Corvin….mai bine ati face in padurea din Chizid/M6-7. Parcul Corvin a fost curatat atat de voluntari cat si de firmele de salubrizare din oras. Intrebati-l pe Bogdan Giurgiu de cate ori au curatat parcul Corvin.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − șapte =

ACTUALITATE
O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național