11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

SALVATĂ DE LA DISTRUGERE. Biserica satului Vălari, ca nouă. A fost înlocuit vechiul acoperiș

Timp de mai multe săptămâni, voluntarii, profesorii și studenți ai facultăților de istorie și arhitectură au muncit la înlocuirea acoperișului degradat al bisericii din satul Vălari, un monument istoric vechi de peste trei secole, aflat pe lista celor mai periclitate biserici de lemn din România. Primăria Topliţa a cumpărat şiţa, cu circa 10.000 de lei, specialiştii au lucrat la montarea acesteia, iar rezultatul este satisfăcător. Bisericuța de lemn din Ținutul Pădurenilor a fost salvată de la distrugerea completă.

Biserica de lemn din Ghelari are o vechime considerabilă şi se află pe lista monumentelor de patrimoniu. Ar fi fost construită, potrivit unori istorici, încă din vremea principelui transilvan Gabriel Bethlen, la începutul secolului al XVII-lea şi adusă localnicilor din Vălari, un sat aflat la izvoarele lacului Cinciş. Bisericuţa a rezistat timpului şi datorită „mobilităţii” sale. Este atât de mică (opt metri lungime şi 3,5 metri lăţime), încât la vremuri de restrişte oamenii o puteau demonta şi transporta cu căruţele la adăpost. În ultimul secol, bisericuţa de lemn a rămas pe creasta unui deal, din mijlocul aşezării, însă slujbele nu s-au mai ţinut aici din anii 1930. Abandonat, lăcaşul de cult s-a degradat treptat, ajungând să fie inclus în rândul bisericilor din România aflate în pericol de dispariţie. În urmă cu un deceniu, peste acoperişul din şiţă a fost aşezată o folie de celofan, pentru a nu mai ploua în biserică şi în aşteptarea unor reparaţii. Abia în această vară ele au început.

Chiar dacă în vechiul lăcaș nu au loc slujbe el este reprezentativ pentru istoria zonei și rămâne unul dintre obiectivele atractive pentru turiștii care se aventurează pe șoselele din Pădurenime și Valea Cernei.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/