Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Complexul Deva Mall,  organizează în perioada 17-20 octombrie 2018 cea de-a XIX-a ediție a tradiționalului Salon Hunedorean al Cărții, eveniment cultural așteptat cu mare interes de toți iubitorii de carte din Deva și din județul Hunedoara.

Și de această dată, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva va încerca să fie la înălțimea așteptărilor pe care cititorii le au de la acest salon. Iar anul acesta ne-am canalizat întreaga energie pentru a marca – și în cadrul acestui eveniment cultural – cei 100 de ani ce s-au scurs de la Marea Unire, astfel încât să serbăm împreună acest moment de mare vibrație patriotică.

Încă din primul moment după deschiderea oficială a Salonului, publicul a avut plăcuta surpriză să asiste la un emoționant spectacol intitulat „Povestea Marii Uniri – Garda Națională de la Alba Iulia și personalitățile Unirii”, o reconstituire istorică realizată de Asociația Culturală pentru Istorie Vie Alba Iulia. Atmosfera de însuflețire patriotică din preajma Marii Uniri a fost excepțional documentată și adusă în fața noastră de experimentații reenactori din orașul Unirii. Atât activitatea Gărzii Naționale de la Alba Iulia, cea care a organizat Marea Adunare de la Alba Iulia în acea zi de duminică, 1 decembrie 1918, și a asigurat paza orașului, cât și personalitățile române cu rol crucial în făurirea Unirii, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu și alții, au prins viață în fața publicului prezent la eveniment. A fost o reconstituire istorică ce a impresionat profund întreaga asistență.

Ediția din acest an a Salonului, desfășurat sub semnul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, se va remarca prin prezența unor scriitori care vor prezenta cărțile lor dedicate acestei mari sărbători a românilor. Subliniem în mod deosebit prezentarea impresionantului volum intitulat Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri, realizată de prof. Bogdan Bucur, o lucrare excepțională ce oferă o veritabilă cronică în imagini a pregătirii și înfăptuirii Marii Uniri.

Demne de menționat sunt și lansările de carte pe care le propune Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, autorii lor fiind importanți oameni de litere clujeni: profesorul universitar Mircea Muthu (cu volumele Repere culturale transilvane II. Alte contribuții istorico-literare și Balcanismul literar românesc. Panoramic sud-est european. Confluențe culturale) și istoricul literar Mircea Popa (cu volumele Avanposturi ale Marii Uniri; Lucian Blaga. Perspective transilvane și volumele îngrijite de Mircea Popa cuprinzând opera lui Victor Papilian).

Dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu a fost prezent din nou la Deva și a susținut, în prima zi a evenimentului, conferința cu tema Karma și dreptul divin.

Pe lângă volumele consacrate Centenarului  Marii Uniri ce se vor lansa în prezența autorilor, cele peste 120 de edituri din toată țara prezente la Salon vor avea pe standurile lor numeroase titluri pe teme legate de făurirea României Mari.

Din țară sunt prezente edituri din: Alba Iulia, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Dej, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Oradea, Pitești, Reșița, Sibiu, Târgoviște, Timișoara.

Acestora li se adaugă edituri din Republica Moldova și Marea Britanie.

Editurile hunedorene – din Deva, Petroșani și Simeria – sunt și ele prezente și vor organiza lansările unor scriitori cunoscuți sau care își vor prezenta volumele de debut.

Și în acest an, Salonul nostru va oferi o gamă tematică extrem de largă a titlurilor: de la beletristică la știință, de la istorie la artă, de la cărți pentru copii la cărți de călătorie și albume de artă, cărți în limbi străine, cărți de religie, de economie etc.

Așa cum le-am promis cititorilor la edițiile precedente ale Salonului, și acum i-am asigurat că, în cele patru zile ale Salonului, vom avea privilegiul să ne aflăm într-o veritabilă cetate a cărții, un for de cultură în care cartea este la loc de cinste.

Un moment artistic extrem de apreciat de public va fi cel din seara zilei de 19 octombrie, când Salonul îi va avea ca oaspeți pe Cimpoierii din Transilvania, conduși de îndrăgitul și talentatul artist Mircea Goian. Spectacolul oferit de ei – muzică medievală și tradițională – va fi de înaltă clasă și va reuși să transpună publicul cu secole în urmă, în sunetele unei muzici interpretate cu mult talent, fiecare piesă fiind o dovadă de virtuozitate din partea membrilor trupei.

Cu siguranță vom avea și în acest an vizitatori ai Salonului de toate vârstele, de toate profesiile, din Deva și din județ, care vor veni să găsească aici cărțile pe care le caută, titluri noi din orice domeniu, să afle aici atmosfera pe care numai cartea o poate crea.

 

Ioan Sebastian Bara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Soarta Drumului Național 7 A Petroșani – Obârșia Lotrului         Primăria Deva susține învățământul dual în școli         CETATEA NIMĂNUI. Monument UNESCO, Feţele Albe, răvăşit de un incendiu. „Culturnicii” judeţului, absenţi şi birocraţi la eveniment         Avize și studii de fezabilitate pentru noua rețea de transport public ecologic din Deva         A început montarea pavajelor pe noul centru pietonal din Hunedoara         Calvarul șoferilor de pe DN 7 continuă. Restricțiile de pe autostradă s-au prelungit         O nouă tranșă de disponibilizări. Numărul celor care pleacă, în funcție de rectificarea de la Ministerul Finanțelor         Sens giratoriu în locul trecerii de pietoni mortale de pe DN 7         Incendiu la Fețele Albe         Transport public local pentru Cartierul Grigorescu – de miercuri, 14 noiembrie 2018         FINAL DE PROTEST. Preşedintele Mircea Bobora a stins conflictul. Nunu Brilinsky se întoarce la Sarmizegetusa Regia         Restricțiile de circulație de pe autostradă s-ar putea prelungi         Hunedoara premiată la Gala de excelență         Lansare de carte la muzeul din Brad         Violență într-un cartier al Devei         Razii la depozitele de lemne. Ce amenzi au dat polițiștii         Spărgător de mașini prins în flagrant         Jaf în pădurile României/ 23.000 mc de lemn tăiați numai din Parcul Național Retezat și Defileul Jiului!         Dolarul atinge un nou maxim al ultimelor 16 luni         Cum poate fi rezolvată problema trecerii de pietoni mortale de la Sântandrei