S-a stabilit data sentinței pentru gruparea acuzată de traficarea unor comori prețioase, furate din Sarmizegetusa Regia

Curtea de Apel Alba Iulia va pronunţa, peste câteva zile, sentinţa definitivă în dosarul în care Liviu Darius Baci, Mircea Mihăilă, Florin Zvîncă şi Romică Hândorean, au fost condamnaţi, pe fond, la închisoare şi la plata unor despăgubiri de aproape patru milioane de euro, pentru traficarea unor tezaure dacice furate din cetăţile Munţilor Orăştiei. „Raportat la complexitatea cauzei, instanţa a amânat pronunţarea la data de 9 decembrie 2016”, a informat Curtea de Apel Alba Iulia.

Liviu Darius Baci şi Mircea Mihăilă au fost condamnaţi anul trecut la câte şapte ani şi patru luni de închisoare şi la plata unor despăgubiri de aproape patru milioane de euro, într-un dosar al traficului de comori dacice. Au fost judecaţi la Tribunalul Hunedoara pentru furtul unui tezaur monetar de peste 3.600 de monede antice din aur, în greutate de peste 30 de kilograme. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Florin Sebastian Zvîncă, la patru ani de închisoare şi Romică Hîndorean, la şase ani şi patru luni de închisoare.

Acuzaţi de furtul a peste 30 de kilograme de aur
Procurorii au stabilit că în perioada 1998 – 2009, cei patru au desfăşurat activităţi sistematice de detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, în urma cărora au sustras şi valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor mai multe tezaure arheologice, pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional.

Cel mai valoros tezaur, în valoare de 3.794.550 euro, a fost alcătuit din 3600 monede Lysimach, Pharnakes şi Asander din aur. Bunurile au fost furate în august 1998, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, punctul Şesu Căprăreţei, iar la data trimiterii lor în judecată, în 2012, doar 28 de monede Lysimach erau recuperate. Cele peste 30 de kilograme de monede Lysimach, Pharnakes şi Asander din aur au fost valorificate la casele de licitaţii din Europa Centrală şi SUA, afirmau anchetatorii. În prezent, numărul monedelor recuperate este de 37.

Un alt tezaur traficat de cei patru, estimat la 100.000 euro, este alcătuit dintr-un colier cu pandantive şi doi cercei din aur, fiind sustras în 2002 – 2003 din situl cetăţii dacice de la Căpâlna. Colierul şi pandantivele au fost recuperate şi depuse în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Cei patru au mai fost acuzaţi şi de traficarea unui tezaur de 35 de denari romani din argint şi o tetradrahmă, descoperite în anul 2000 din punctul arheologic Dâncu Mare. Bunurile au fost recuperate şi se află la muzeul din Alba Iulia.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + zece =

ACTUALITATE
Accident grav pe calea ferată         Agresiune în spital: o femeie a căzut victimă unui recidivist         Trei adolescenți au fost reținuți de polițiști, pentru mai multe tâlhării         Peste 250 de infractori depistați cu ajutorul tehnicii criminialistice         POSTUL PAȘTELUI. Arsenie Boca și secretele celor mai puternice învăţături din Post         Singurătatea satelor din tărâmul de vis al Grădiștii Muncelului         Tânărul din Hunedoara care îi tunde gratuit pe sărmanii dintr-un oraş englez         Alin Simota face primii pași spre eliberare         În atenția crescătorilor de ovine         Curățenie generală pe râul Zlaști         Elevă bătută într-o școală din Deva         Cetatea Devei, subiectul unui nou scandal: ce beneficii și-au dat administratorii sitului         Cum este devastată pădurea de pe Dealurile Silvașului         Soarta cimitirului din Hațeg a fost decisă de magistrați         RAPORT DE CONTURI. Dregătorii hunedoreni s-au întrecut în furăciuni         Accident rutier grav pe șoseaua Hațeg – Caransebeș         Accident rutier produs de o tânără de 22 de ani         Razii la transportatorii de lemne: o cantitate impresionantă de material lemnos confiscată de Poliție         PAS CU PAS. Căpuşa favorită a primarilor PNL a intrat în afaceri şi cu Deva         Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, cunoscut în Europa prin proiectul Danube GeoTour