1.3 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

S-a recepţionat, dar nu la gata! Refugii interzise pe autostrada Deva – Orăştie

autostrada (14)Pe cei 33 de kilometri ai autostrăzii hunedorene şoferii nu au unde parca, deoarece refugiile unde au fost înfiinţate locurile de parcare au fost închise imediat după ce tronsonul a fost inaugurat

Încă din 30 mai, când a fost dată în folosinţă cea de-a doua porţiune a autostrăzii Deva – Orăştie, respectiv tronsonul Simeria Veche – Gelmar, accesul maşinilor în cele două refugii construite este interzis.

Refugiile dotate cu circa 30 de locuri de parcare şi cu o clădire cu grup sanitar au fost închise, imediat după inaugurare. În prezent, intrarea în cele două parcări, situate la şase kilometri de nodul rutier din zona Orăştiei, este blocată de balize. Angajaţii unei firme de pază au grijă să îi atenţioneze pe şoferi să nu oprească în zonă pentru că refugiile sunt închise, deoarece nu sunt încă amenajate. Surse din cadrul administraţiei care au dorit să rămână anonime, au declarat că autorităţile au recepţionat tronsonul de autostradă fără ca lucrările de detaliu să fie complet finalizate, iar acum este aproape imposibil de a convinge constructorul să revină ca să termine complet lucrarea, în discuţie fiind şi refugiile.  Autostrada Deva – Orăştie are aproximatv 33 de kilometri. Primul tronson, Deva – Simeria Veche, a fost deschis circulaţiei în luna decembrie a anului trecut, iar cel de-al doilea, între Simeria Veche şi Orăştie, este funcţional de la sfârşitul lunii mai. Lucrările la autostrada Deva – Orăştie au fost demarate în aprilie 2011. Investiţia a depăşit 220 de milioane de euro, fiind finanţată prin programul ISPA 2004. Un kilometru de autostradă a costat circa şapte milioane de euro.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/