Reţeta bunăstării. La muncă în Germania, la pensie în România

IMG_7341Povestea lui Johann Henning, din comuna Romos, poate reprezenta un exemplu pentru modul în care poţi să îţi asiguri o bătrâneţe liniştită. Bărbatul în vârstă de 55 de ani munceşte de peste 30 de ani în Germania, dar se pregăteşte să se întoarcă în ţară, în satul său natal. Va primi o pensie cu o valoare deloc de neglijat, de la statul german.

Johann Henning a plecat ilegal în Germania în anul 1982. A trecut frontiera verde a ţării, cu Iugoslavia, pe jos, prin zona localităţii Moraviţa. Omul povesteşte că o dată ajuns la sârbi a fost închis pentru două săptămâni, apoi lăsat să plece şi la scurt timp a intrat în Germania. „Deşi existau două milioane de şomeri la acea vreme, în Germania mi-am găsit în doar câteva zile de lucru. Am rămas acolo şi lucrez de peste 30 de ani”, a povestit Johann. Hunedoreanul naturalizat în Germania lucrează de ani buni într-o mare termocentrală din zona oraşului Frankfurt. Cu trei ani înainte de pensionare, Johann îşi face planuri pentru a se întoarce în România. Îşi petrece concediile în Romos, unde se va stabili.

Pensii de lux din Germania

„Voi primi pensie de la statul german, una destul de mare ţinând cont de anii lucraţi în Germania şi de funcţia de mare responsabilitate pe care am avut-o. Dar prefer să vin acasă, pentru că am mult mai multe lucruri pe care vreau să le fac aici, decât aş putea să fac în Germania, ca pensionar”, a povestit Johann Henning. Deja bărbatul a început câteva mici investiţii în gospodăria sa: îi ridică un gard din beton şi a înfiinţat un solariu. Fiul său, Richard, s-a născut în Germania şi l-a însoţit în concediile sale în România. Tânărul preferă să locuiască şi să muncească în Occident, fără a avea dorinţa că se va stabili vreodată în satul natal al părinţilor săi. „Românii de aici au altă mentalitate decât cei care s-au stabilit în Germania. Aici, de exemplu, oamenii se gîndesc prea mult să obţină repede şi uşor bani, chiar făsă ră muncească. În Germania, dacă nu te ţii de muncă, nu eşti acceptat. Nu permite nimeni unui angajat să chiulească de la lucru sau să întârzie nemotivat”, povesteşte tânărul.

Johann Henning nu este singurul localnic din Romos care a muncit zeci de ani în Germania şi se va întoarce la pensie în ţară. În satul de la marginea Orăştiei a trăit una dintre cele mai importante comunităţi de saşi din judeţul Hunedoara. În prezent au rămas mai puţin de zece familii. În timp ce unii dintre localnicii se întorc pentru a-şi trăi anii de bătrâneţe în satul natal, pe pensii de la statul german, alte cae unde au locuit saşii au rămas pustii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Prima fântână arteziană de noua pietonală a intrat în probe         O APRECIERE OFICIALĂ. Sarmizegetusa Regia, model de bună guvernare a monumentelor UNESCO         Cât a mai rămas de executat din Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva, după cinci ani de lucrări         ALDE HUNEDOARA. Michael Meltzer: „Viitorul termocentralei Mintia este pe gaz”         Femeie înșelată de o necunoscută         Centrul pietonal din Hunedoara va fi inaugurat de Ziua Europei         Cea mai vârstnică femeie din Deva a împlinit 105 ani         DESCOPERĂ FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE A UNIVERSITĂȚII „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA – Reușită prin vocație!         Complexul Aqualand Deva se redeschide sâmbătă         Se închide provizoriu circulația rutieră în dreptul pasajului de cale ferată de pe str. Hărăului din Deva         O tânără și mama sa au trecut prin momente cumplite         Costel Avram, luat în balon de actorii din Valea Jiului: „Rugby nu e teatru”         Spațiul expozițional al Galeriilor de Artă „Forma” din Deva va fi reamenajat         Transgaz a donat bani pentru spitalul din Brad         Bugetul județului va fi dezbătut vineri         Aleile din cartierul OM vor intra în reabilitare         Poliția Locală Deva, gazdă pentru elevi în cadrul săptămânii ,,Școala Altfel”         CONCURS INTERJUDEȚEAN. “Tehno – ART”, ediția a XI-a         DE ZIUA BIBLIOTECARULUI. Întâlnire cu un titan al Renașterii         Localnicii au transformat ruinele combinatului din Hunedoara în groapă de gunoi