Restricții de trafic rutier pe Podul peste râul Mureș

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunță că, până în 23 august 2017, se vor executa lucrări de întreținere și reparații la podul peste râul Mureș, situat pe DN 76, în zona Șoimuș, între autostrada A1 și DN7.

„Până în data de 9 august 2017, în zonă se va circula cu restricții timp de trei ore (intervalul 11-14), iar în perioada 9 – 23 august 2017, restricțiile vor fi instituite timp de cinci ore (intervalul 11-18). Intervalul orar în care se execută lucrările poate fi modificat, în funcție de avizul C.F.R. S.A., deoarece este necesară și întreruperea alimentării cu energie electrică a magistralei de cale ferată”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Lucrările de reabilitare vor fi efectuate cu ajutorul unui utilaj de mari dimensiuni, care va fi amplasat pe o bandă de circulație, zona fiind restricționată și semnalizată cu piloți de circulație. Traficul se va desfășura  alternativ, pe o bandă. „Deoarece este posibil să se formeze coloane de autovehicule la ieșirea de pe autostradă, pe sensul Sibiu-Deva, pe DN 76, dar și pe DN 7, la intersecția cu DN 76, pentru evitarea zonei de lucrări, poate fi folosită ruta DN7 Deva – Simeria – intersecție A1 și retur”, a informat DRDP Timișoara.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Restricții de trafic rutier pe Podul peste râul Mureș

  1. Ealocin

    Si totusi in a doua jumatate a lui 2015 s-a terminat reparatia capitala a podului ! Deci ce fac acum ? ? 🙁

    Răspuns
  2. Xulescu

    Cum vine asta “timp de cinci ore (intervalul 11-18)”, se lucreaza cu pauza de masa de 2 ore ? 🙂

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru + 14 =

ACTUALITATE
Peste 250 de infractori depistați cu ajutorul tehnicii criminialistice         POSTUL PAȘTELUI. Arsenie Boca și secretele celor mai puternice învăţături din Post         Singurătatea satelor din tărâmul de vis al Grădiștii Muncelului         Tânărul din Hunedoara care îi tunde gratuit pe sărmanii dintr-un oraş englez         Alin Simota face primii pași spre eliberare         În atenția crescătorilor de ovine         Curățenie generală pe râul Zlaști         Elevă bătută într-o școală din Deva         Cetatea Devei, subiectul unui nou scandal: ce beneficii și-au dat administratorii sitului         Cum este devastată pădurea de pe Dealurile Silvașului         Soarta cimitirului din Hațeg a fost decisă de magistrați         RAPORT DE CONTURI. Dregătorii hunedoreni s-au întrecut în furăciuni         Accident rutier grav pe șoseaua Hațeg – Caransebeș         Accident rutier produs de o tânără de 22 de ani         Razii la transportatorii de lemne: o cantitate impresionantă de material lemnos confiscată de Poliție         PAS CU PAS. Căpuşa favorită a primarilor PNL a intrat în afaceri şi cu Deva         Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, cunoscut în Europa prin proiectul Danube GeoTour         Târgul de Mărțișor își deschide porțile pe 26 februarie, în Piața Unirii         Premii pentru elevii de la Liceul de Arte         Cinci incendii în ultimele zile, în orașele Hunedoarei