Respect față de istorie. Unire-n cuget și-n simțiri

De fiecare dată, marile sărbători ale poporului român ne adună laolaltă pe toți cei cu inima română.

Unirea Principatelor Române este unul dintre cele mai îndrăgite momente ale istoriei noastre. La înfăptuirea unirii de la 1859 și-au adus contribuția mari oameni de stat, patrioți din Țările Române, precum Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Ion Ghica, Ion C. Brătianu și mulți alții, numiți pe drept cuvânt artizanii Unirii, făuritorii actului de la 24 ianuarie. Dar numele care se distinge și care a fost asimilat cu însăși noțiunea de unire este numele lui Alexandru Ioan Cuza, tânărul locotenent ales domn în ambele țări românești.

 

Alexandru Ioan Cuza este unul dintre cei mai îndrăgiți domnitori, a fost iubit și respectat de moldoveni și munteni, a fost admirat pentru reformele curajoase pe care le-a introdus și, mai ales, pentru extraordinarul său simț al dreptății. A fost un domn apropiat de cei mulți și necăjiți, a știut să fie modest și sincer în relațiile sale, lucru rar și cu atât mai demn de apreciere.

Iată cuvintele cu care marele om politic I.C. Brătianu l-a întâmpinat pe Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti, cu prilejul dublei sale alegeri: „Măria Ta, cinci milioane de români te-au ridicat prin puterea sufletelor lor, prin puterea credinţei lor naţionale, pe scaunele întrunite ale lui Ştefan cel Mare şi a lui Mihai Viteazu; cinci milioane de români au simbolizat în tine independenţa naţională”.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României și al primului guvern unitar, prin reformele sale (reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, a învățământului), domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Și în acest an, Ziua Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie 1859 – a fost sărbătorită și onorată de către Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în parteneriat cu colegiile, liceele și școlile din Deva, cu o suită de manifestări menite să reînvie un moment de o importanță crucială în istoria patriei. Și în acest an, publicul căruia ne-am adresat a fost format în principal din tineri, elevi de la colegiile, liceele și școlile din Deva, care au serbat împreună ziua Micii Uniri.

În dimineața zilei de 25 ianuarie, lângă statuia împăratului Traian din centrul Devei, reprezentanții Bibliotecii Județene s-au întâlnit cu profesori și elevi de la colegiile, liceele și școlile din Deva (Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Colegiul Național Sportiv „Cetate”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, Școala Eco Europeană „Andrei Șaguna”), acestora adăugându-li-se profesori și elevi de la Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia, veniți în număr mare să serbeze Ziua Unirii Principatelor Române. Cu steaguri tricolore în mâini, într-o impresionantă procesiune, în acordurile Horei Unirii, cei prezenți au pornit pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, salutați cu bucurie de trecători.

În fața plăcii comemorative amplasate pe Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, placă ce amintește popasul lui Alexandru Ioan Cuza din 22 februarie 1866, în drumul său spre exil, o delegație formată din reprezentanții Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și ai instituțiilor de învățământ participante a depus o jerbă de flori în memoria lui Alexandru Ioan Cuza.

Coloana a pornit mai departe spre Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în a cărei curte s-a intrat printr-un impresionant tunel format din steagurile tricolore purtate de elevii de la Colegiul Tehnic „Transilvania”. Este al optulea an când toți cei prezenți, cu mic, cu mare, s-au prins în tradiționala și îndrăgita Horă a Unirii, un cântec care nu cunoaște vârstă și care a fost iubit de zeci de generații de români.

Ea nu este un simplu cântec, ea este un crez și un legământ pe care fiecare român îl face în fața poporului său, în fața Patriei. Pentru că toți cei cu inima română trebuie să fie uniți, toți cei cu inima română trebuie să pună umărul la dezvoltarea țării, mai ales atunci când țara trece prin momente grele, toți cei cu inima română trebuie să dea dovadă de solidaritate și unitate. Pentru că din binecunoscutele versuri ale Horei Unirii se degajă și astăzi învățăminte pe care un adevărat patriot trebuie să și le însușească. În continuare, au fost vizionate expozițiile de carte dedicate Unirii de la 24 ianuarie 1859, organizate la Sala de Lectură, Secția Împrumut Carte pentru Copii și Secția de Împrumut.

După acest moment, la Sala de Lectură a Bibliotecii și la Secția de Împrumut Carte pentru Copii, a urmat evocarea Unirii de la 24 ianuarie 1859, a făuritorilor acesteia și sublinierea importanței acestui eveniment crucial în istoria României, la care au luat parte elevi din ciclul primar. Ca de obicei, la final, au fost adresate întrebări din prezentări, iar răspunsurile corecte au fost recompensate cu premii constând în diplome și cărți oferite de Bibliotecă.

A urmat, la prânz, sărbătorirea Micii Uniri în Sala de conferințe a Parcului de Afaceri din orașul Simeria, manifestare organizată în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara și Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, unde publicului i s-a prezentat un material prin care a fost pusă în lumină importanța Unirii celor două principate române – Muntenia și Moldova – și au fost amplu relevate premisele interne și externe care au favorizat realizarea acestui moment crucial din istoria modernă a României, pas determinant pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. A fost evidențiat faptul că Unirea de la 24 Ianuarie 1859 a reprezentat rezultatul firesc al unui îndelungat proces istoric, au fost prezentate pe larg, documentat, evenimentele care au premers acestui act, în special Revoluția de la 1848, precum și personalitățile care au făcut din Unire un ideal de viață și scopul întregii lor activități politice. Și aici, la finalul prezentării, elevilor li s-au adresat o serie de întrebări, iar răspunsurile corecte au fost răsplătite cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.

Prin organizarea acestei activități la Simeria, Biblioteca Județeană și-a arătat disponibilitatea de a merge și spre un public aflat în alte localități ale județului, public pe care dorește să-l angreneze tot mai mult în programele și proiectele culturale de pe agenda sa.

Și la Simeria a fost o atmosferă emoționantă, de adevărată sărbătoare, toți cei prezenți arătându-și interesul pentru acest moment, Sala de conferințe a Centrului de Afaceri din Simeria dovedindu-se neîncăpătoare pentru publicul care a dorit să ne fie alături în această zi în care am rememorat ziua de 24 Ianuarie 1859,  Ziua Unirii Principatelor Române.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a avut, are și va avea îndatorirea de onoare de a organiza an de an sărbătorirea așa cum se cuvine a acestei îndrăgite zile din calendarul României.

Ioan Sebastian Bara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × doi =

ACTUALITATE
O tânără s-a spânzurat în locuința ei din Deva         Profesorul Eli Androne Petru a câștigat procesul cu primăria         Situația celor două mari proiecte de infrastructură derulate în Hunedoara prin POR 2014 – 2020         Zeci de angajați ai fabricii Terpena au de suferit de pe urma dezastrului. S-au plâns la ITM Hunedoara         Concert de muzică populară în Piața Cetății         Copil de 12 ani rănit în accident         Au furat două motofierăstraie         Persoane bănuite de furt depistate de poliţiştii hunedoreni         ȘI TU POȚI DEVENI SALVATOR!         Evaziune de peste 22 de miliaone de lei. Români și chinezi implicați în afacerile ilegale         Ascensoare noi în Spitalui municipal Hunedoara         Noi mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Fitness în aer liber la poalele Cetății         Sorin Vasilescu participă la o întâlnire în Austria cu specialiști în arheologie         CEH pierde 300 de tone de huilă în fiecare zi         Turiștii din Parâng sunt așteptați cu un drum plin de gropi         A XVI-a ediție a Festivalului – Concurs „Tudorică Munteanu”, organizat în Orăștie         Proiect de lege important. Fermierii care vor fi scutiți de la plata taxelor pentru sănătate, șomaj și salarii         18 octombrie – ziua în care Huniazii au intrat în istorie         Monica Iacob Ridzi a depus o cerere de eliberare condiționată