Viaţa prin semne. Vezi cum trăiesc doi hunedoreni care n-au scos un cuvânt în 40 de ani

trimitere

VIAŢA PE MUŢEŞTE. Adriana şi Constantin Moştiuc comunică doar prin gesturi şi semne de când s-au născut. Fiecare gest înseamnă un cuvânt sau o expresie din limba noastră, a celor care auzim şi vorbim. „Şi tăcând ne pot spune cât de mult ne iubesc. Ştim asta ori de câte ori îşi încrucişează mâinile pe piept ori în împreună palmele”, explică fiica cea mare a soţilor Moştiuc

Se numără printre cei 31.000 de români care nu aud şi nici nu pot vorbi. Şi totuşi, trăiesc la fel ca oricare dintre noi. Folosesc gesturi acolo unde noi avem nevoie de cuvinte. Cu aproape 7.000 de gesturi şi semne, înlocuiesc cele peste 67.000 de cuvinte ale noastre. Iar când cei din jur nu ştiu să le interpreteze tăcerea, îşi exprimă dorinţele ori sentimentele prin scris

 

Trebuie să poţi traduce tăcerea ca să afli ce spun ei. Îi poţi auzi doar dacă ştii să-i „asculţi” cu ochii. Şi le poţi comunica orice fără să-ţi foloseşti vocea. Doar prin semne şi gesturi.

Cel mai simplu e să le spui „da” sau „nu” – îţi mişti capul de sus în jos ori de la stânga la dreapta. La fel de bine, poţi ridica din umeri şi atunci le dai de înţeles că nu pricepi nimic din limbajul lor. Pentru că în lumea lor, de bază nu sunt cuvintele – ci semnele.

 

Primul şoc

Semne şi gesturi. Asta înseamnă, de câteva zeci de ani, comunicarea pentru doi hunedoreni care se numără printre cei 31.000 de români care nu aud şi nici nu pot vorbi.

Adriana Moştiu n-a auzit niciodată vocea mamei ori a fraţilor, ori a fiicelor ei – care aud şi vorbesc la fel ca oricare dintre noi.

„Am făcut un tratament în timpul sarcinii. Doctorii mi l-au prescris fără să ştie că o să-mi afecteze copilul”, povesteşte mama femeii, amintindu-şi că Adriana avea doar câteva luni când familia a descoperit că nu aude. Un frate mai mare a scăpat din mâini un obiect greu, iar zgomotul puternic n-a fost perceput de urechea copilei.

Constantin, soţul Adrianei, a avut aceeaşi soartă. Mai are şase fraţi, iar doi sunt la fel ca el – n-au auzit şi n-au vorbit niciodată.

 

Câte un semn pentru fiecare literă

Adriana are 42 de ani, iar Constantin 39. Au învăţat alfabetul tăcerii la şcoli speciale – la Craiova şi la Cluj. În limbajul lor, fiecare literă e reprezentată printr-un semn. Au învăţat şi câte o meserie, ca să poată trăi la fel ca semenii lor cuvântători. Femeia e mândră să-şi arate diploma. A absolvit profesionala cu 9,67, într-o şcoală cu copii diferiţi – unii auzeau, alţii nu. Primii au ţinut-o la distanţă tocmai pentru că era altfel decât ei. Nu-i condamnă. Şi oamenii mari au dat-o deoparte uneori. A lucrat 18 ani, la o firmă din Deva, după care s-a pensionat din pricina bolii. Soţul ei încă munceşte – în construcţii.

[wzslider autoplay=”true”]

S-au cunoscut în 2001, la Alba-Iulia, într-un club unde-şi petreceau timpul liber oameni la fel ca ei. S-au plăcut şi, în câteva luni, s-au luat. De şase ani, au casa lor – într-un bloc ANL, şi sunt chiar părinţi. Părinţii a două fete care comunică la fel ca noi. Ca să-i poată înţelege, copilele au învăţat de mici şi limbajul semnelor. Ana-Maria are 10 ani şi e translatorul familiei. Diana e abia la grădiniţă, dar se descurcă de minune cu gesturile.

 

Telefon în loc de ceas deşteptător

Chiar dacă nu aud nimic din ce se petrece în jurul lor, soţii Moştiu au aceleaşi preocupări ca şi restul lumii. Au fost la şcoală, muncesc, merg la cumpărături, la petreceri, la medic ori la cine ştie ce autorităţi publice. De cele mai multe ori, reuşesc să se facă înţeleşi doar prin semne.

„La medic e puţin mai complicat, dar ne descurcăm. Când părinţii mei au nevoie de consultaţii sau de analize, îi însoţim – ori eu, ori bunica”, lămureşte Ana-Maria.

Adriana şi Constantin au telefon mobil, televizor, laptop şi tabletă. Prin mesaje comunică orice rudelor şi prietenilor – oameni care aud sau nu. Telefonul mobil e folosit şi pe post de ceas deşteptător. Amândoi dorm cu el sub pernă, ca să-i simtă vibraţiile. Iar când cineva sună la interfon, se aprinde lumina în toată casa. Şi tot lumina anunţă intrarea în apartament a oricărui membru al familiei.telefon

La televizor, pot urmări singuri filmele titrate.  Doar la ştiri au nevoie de ajutorul copiilor, care le traduc cuvintele prin limbajul semnelor. Iar dacă vor să afle mai multe, citesc ziarele.

În ciuda handicapului, Adriana şi Constantin au învăţat chiar să danseze. Nu aud muzica, dar o simt. În corp – explică Adriana, prin semne, arătând spre capul pieptului. Un profesor de la şcoala specială le-a „tradus” cândva notele muzicale prin semne. Iar la petreceri, sunt atenţi şi la mişcările celor din jur.

CUM ARATĂ O DISCUŢIE ÎN FAMILIA MOŞTIUC

Gesturi pentru fiecare popor

 Alfabetul semnelor e acelaşi în toată ţar

a şi-l folosesc toţi cei care nu aud şi, prin urmare, nu pot articula cuvinte. Cu străinii, lucrurile se schimbă pentru că limbajul gesturilor diferă de la o ţară la alta – la fel cum diferă şi limb

a vorbită de fiecare popor. Cei doi hunedoreni au totuşi o cale de comunicare cu oricine. Prin scris.

Lipsa auzului nu i-a împiedicat să-şi facă prieteni şi printre vorbitori, spune Ana-Maria. Chiar dacă nu le aud glasul, le înţeleg cuvintele. Ştiu să „citească” pe buze, dar trebuie să le vorbeşti rar. Iar dacă nu, au altă metodă. Îşi apropie mâna de barba celui care vorbeşte şi aşa „simt” tot ce spune omul.

Cei mai mulţi dintre noi însă nu ştim să le traducem gesturile – pentru că nu le pricepem suferinţa. Semnele tăcerii sunt greu de interpretat. Mai ales că fac parte dintr-un limbaj la fel de viu ca şi al nostru, iar uneori chiar apar semne noi pentru aceleaşi cuvinte.

[box type=”note”]

EXTRA

Mai puţine gesturi decât cuvinte Persoanele cu deficienţe auditive folosesc în comunicare limbajul mimico-gestual (LMG). În urma studiilor sale din a doua jumătate a secolului XX, americanul William C. Stokoe a dovedit că acest limbaj are aceleaşi caracteristici ca oricare alt limbaj – e însuşit de copiii surzi la aceeaşi vârstă la care copiii care aud învaţă limbajul verbal. LMG e un limbaj complex, în continuă transformare. Se îmbogăţeşte şi se schimbă permanent. Potrivit specialiştilor, vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unităţi lexicale, iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depăşeşte 7.000 de unităţi gestuale. Prin urmare, limbajul semnelor e mult mai sărac decât limbajul verbal. De exemplu, pentru cele peste 67.000 de cuvinte din „Dicţionarul explicativ al limbii române” s-a constatat că există 3.250 de gesturi corespunzătoare. Pe de altă parte, cercetarea comparativă a gesturilor a găsit aproape 9.000 de gesturi comune mai multor limbaje naţionale gestuale, ceea ce atribuie limbajului mimico-gestual o universalitate relativă, care n-a putut fi depăşită până acum de nicio limbă.[/box]

Surzi celebri

[unordered_list style=”star”]

  • THOMAS ALVA EDISON (1847-1931) – inventator şi om de afaceri american. A fost cunoscut şi ca „Magicianul din Menlo Park”, fiind şi cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor ştiinţifice (1.903 brevete). A fost parţial surd din adolescenţă, ceea ce nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf în 1860. Primele sale invenţii au fost legate de telegraf. Primul brevet de invenţie a fost obţinut pentru maşina electromagnetică de înregistrat voturi – pe 28 octombrie 1868.
  • LUDWIG VAN BEETHOVEN (1770-1827) – compozitor german, unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii. A început să-şi piardă auzul în 1802, iar prin 1818 a devenit complet surd. Singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau „caietele de conversaţii”. Surditatea nu i-a întrerupt însă creaţia artistică. În 1819, compune „Variaţiile-Diabelli” pentru pian, în 1820 execută prima versiune a „Missei Solemnis” şi realizează ultimele sale sonate pentru pian şi cvartetele de coarde iar, în final, Simfonia a IX-a.
  • FRANCISCO JOSE DE GOYA (1746-1828) – pictor şi creator de gravuri spaniol. A rămas surd în urma unei maladii grave care a izbucnit în 1792, când pictorul se afla la Cadix. Surzenia l-a hăituit toată viaţa, minându-i sănătatea, moralul şi robusteţea. La început, a fost parţială, iar în 1797 a devenit absolută. Din 1774, Goya a făcut parte din echipa pictorilor care pregăteau proiectele de goblenuri destinate palatelor regale de la Madrid şi Escorial. În 1786, devine pictor al Curţii Regale. A murit la 82 de ani.

[/unordered_list]

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − patru =

ACTUALITATE
DEVA, PE CAI MARI. Monumentala parcare de la IPH, refăcută cu 157.000 lei         Ciclism pe şosea. Balcaniada a fost o premieră la Deva         Deputatul Florin Roman scoate „ciupeala” poliţiştilor în afara legii         Andi Andezit dezvăluie impresii din călătoria sa prin geoparcuri și arii protejate din România         Atacantul simerian Dragoş Danciu va juca pentru România în Turcia şi Anglia         Ziua și accidentul, în Orăștie         Rochii feminine pentru garderoba ta de sezon         Acoperișurile de bloc și mai mulți copaci s-au prăbușit în timpul unei vijelii         Pulsul Uniunii Europene. Grupul PPE din Parlamentul European: „UE 27 trebuie să fie mai puternică și mai pregătită pentru provocările viitoare”         Vizită în județ. Călin Popescu Tăriceanu la Sarmizegetusa Regia         Razie în căutarea haitelor din Valea Seacă. Hingherii au capturat zeci de câini         Un bărbat a fost înșelat pe stradă cu „daruri din partea primăriei”         Festival medieval la Castelul Corvinilor         Poiana Pelegii, murdărită după invazia turiștilor de picnic         Sărbătoare de suflet. Zilele orașului Geoagiu         Perspective europene. Iuliu Winkler: „Grupul PPE a reconfirmat sprijinul pentru Politica de Coeziune post 2020”         MONUMENT AL DELĂSĂRII. „Litoralul” Hunedoarei, o destinaţie ce a căzut din lac în puţ         Biciclist accidentat grav         Femeie înșelată de două escoace         Un tânăr a fost tâlhărit în Petroșani