Ultimii ani de viață ai lui Avram Iancu: soarta tragică a Crăișorului Munților

Avram Iancu (1824 – 1872) a fost o personalitate emblematică în istoria românilor. În anii mișcărilor revoluționare de la mijlocul secolului al XIX-lea, când Transilvania devenise scena unui război civil, tânărul avocat român a fost omul de care şi-au legat speranţele moții implicaţi în acţiunile politice şi în luptele de apărare a comunităţilor de români din Transilvania.

Soarta celui supranumit Crăișorul Munților a fost însă una tragică. La doar câțiva ani după încheierea Revoluției de la 1848 – 1849, în timpul căreia s-a remarcat  ca lider energic al românilor, dar şi ca un personaj incomod pentru autorităţile maghiare şi pentru cele imepriale, Iancu a dispărut din viața publică. O depresie profundă îl afectase, susțin unii istorici, iar boala de care suferea i-a grăbit sfârșitul, la doar 48 de ani.

Unul dintre ultimele gesturi prin care tânărul Avram Iancu a fost amintit în istorie a fost refuzul de a-l întâlni pe împăratul Franz Joseph I al Austriei, care a călătorit în vara anului 1872 în Transilvania. „Dar când împăratul onoră cu vizita sa districtul minelor, se întâmplă că Iancu se ţinu departe de serbările pentru întâmpinare, însoţite de însufleţirea poporului, într-un chip demonstrativ de nerecunoscut şi nici chiar prin stăruinţa unor persoane dinter cele mai influente nu a putut fi înduplecat să-şi schimbe atitudinea sa sau să-şi comunice măcar motiivele acesteia”, relata istoricul Nicolae Buta, în 1924. Câteva luni mai târziu, Avram Iancu a fost arestat, apoi eliberat la scurt timp, însă după acest eveniment a ieșit definitiv din viața publică. „Mintea i se împăienjeni de durere, iar figura lui câştigă încetul cu încetul expresia dureroasă şi cruntă a eroilor distruşi de puterea covârşitoare a unei idei, pe care realităţile vremii o refuzaseră deocamdată”, îl descria istoricul Nicolae Buta. În momentele sale de luciditate Iancu spunea adesea: „Eu nu mai sunt Iancu, eu sunt umbra lui. Iancu e mort”. Istoricii susţin că în ultimii ani din viaţă Iancu, bolnav, prefera să rătăcească prin satele muntenilor din Apuseni, nedespărţit de fluierul cu care doinea.

A murit pe prispa unei case

La începutul anului 1872, starea de sănătate a lui s-a agravat. A fost internat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii şi a tuselor chinuitoare. Acolo şi-a petrecut ultimele săptămâni din viaţă. Avram Iancu a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872 pe prispa casei unui localnici din Baia de Criş, numit Lieber, un brutar din localitate, la care trăsese peste noapte. Asupra lui Avram Iancu au fost găsite asupra lui o năframă, un fluier din lemn de cireş şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă şi mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului, susţin istoricii. În scrisoare, Avram Iancu îi cerea ajutor împăratului, plângându-se că a ajuns un om „frânt cu desăvârşire, într-o stare vrednică de a se numi mizeră”. Preotul a consemnat pe certificatul de deces numele celui decedat „Avram Iancu, eroul românilor”, vârsta de 48 de ani şi faptul că moartea a fost „firească”. Avram Iancu a fost înmormântat la Ţebea, în cimitirul ortodox în care se află şi Gorunul lui Horea.

Mărturia lui Nicolae Iorga

La începutul secolului XX, marele istoric Nicolae Iorga a vizitat mormântul lui Avram Iancu din Țebea și a scris despre destinul tragic al eroului din Țara Moților.  „Avram Iancu nebuni. El umblă multă vreme pribeag pe la casele oamenilor, ferindu-se numai de aceia care-l iubeau mai mult. Peri în 1872 în tinda casei unui sărac din Baia de Criș, a unui covrigar. De aici îl aduseră, ca pe atâția alții din Baia de Criș, care n-au o biserică și un cimitir acolo, la Țebea. El zace în locul unde ostrețe negre înconjură o cruce verde purtând inscripția scurtă: Avram Iancu, advocat, prefect Legiunii gemene române 1848-9, + 1872. Cununile ce i s-au adus, uneori cu zgomot, totdeauna cu o mărginită pietate, au fost adăpostite de confiscări, batjocoriri și sfâșieri. Mormântul în care se odihnește învingătorul învins și nebunul care nu mai avuse de ce să rămâie cuminte e acesta, sărac și umil cum e soarta poporului care-l păstrează ca urnă a sfintelor moaște”, scria Nicolae Iorga, în volumul Neamul Românesc și Țara Ungurească (1906).

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă + unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara         La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime         Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte         Zilele icoanei încep la Deva         Transporturi agabaritice pe ruta Nădlac – Hunedoara         Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului         Sarmizegetusa Regia, în imagini de poveste