Satul uitat în care mai trăiesc trei bătrâni şi un elev premiant

Patru oameni mai trăiesc în satul Valea Mare de Criş, unul dintre cele mai vechi din Transilvania. Cătunul  din Munţii Zarandului a fost atestat documentar încă din secolul al XV-lea, dar în prezent se află în prag de dispariţie. În aşezarea de munte locuită în decenile trecute de peste 200 de oameni mai stau Maria Lazea, o bătrână de 82 de ani, Mircea şi Daniela Verdeş, doi pensionari care au lucrat în fostele mine de aur din zonă, şi nepotul lor, Darius Andrei, un băiat de 8 ani care suferă de astm.

Retraşi la ţară pentru aer curat
Familia Verdeş s-a mutat în urmă cu şase ani în Valea Mare de Criş, într-o casă veche care aparţine unor rude. Cu această ocazie, populaţia satului a crescut de patru ori. „Am venit aici de nevoie, din Deva. Medicii au recomandat ca Darius să trăiască într-un loc mai puţin poluat decât cel de la oraş, pentru că are probleme de sănătate pulmnonare. Şi soţia mea suferă de astfel de astm, fiind şi cardiacă, şi am decis să ne mutăm aici, în speranţa că, treptat, Darius se va vindeca. Nu ne-am permis să ne cumpărăm o casă mai aproape de oraş, însă deocamdată ne este bine aici”, a povestit Mircea Verdeş. Pensionarul de 59 de ani a lucrat ca miner la Gura Barza, în subteran, iar de pe urma muncii solicitante s-a ales cu numeroase probleme de sănătate. Îl chinuie o boală la picioare, silicoza (o boală de plămâni specifică foştilor mineri) şi problemele cardiace. Soţia sa are aceleaşi afecţiuni, dar boala ei de plămâni e cauzată de fapul că a lucrat în Preparaţia de la Gura Barza, cu substanţe toxice: mercur şi cianură. În ciuda problemelor de sănătate, în fiecare dimineaţă cei doi pensionari îşi împing la limită propriile puteri pentru a-şi putea duce nepotul la şcoală.
„Ne trezim înainte de răsăritul soarelui, pentru a-l pregăti pe Darius. Îi punem cizmele de cauciuc şi o pelerină şi apoi eu pornesc cu el pe poteca pe care din cauza bolii mele îl parcurgem cam într-o oră. Mergem prin noroi, iar eu mă ajut de două bastoane pentru a putea înainta. Iarna, atunci când ninge, facem şi două ore până la şosea. Uneori zăpada ajunge la un metru, şi ne folosim de lopeţi pentru a ne croi drumul prin ea”, a povestit Mircea Verdeş.

verdes (20)Drumul chinuitor spre civilizaţie
Fostul miner îşi poartă nepotul până la asfalt, iar înainte de sosirea autobuzului şcolar îl ajută să se schimbe de cizmele din cauciuc şi să încalţe pantofii de şcoală. „Până de curând, când la rugăminţile noastre primarul din Tomeşti a pus un adăpost unde să Darius să se poată schimba, de multe ori se întâmpla că el să îşi ia hainele şi încălţările de şcoală în ploaia carecădea peste noi. După-amiază, când trebuie să vină de la şcoală îl aştept, fie eu fie soţia mea, la şosea, iar Darius încalţă din nou cizmele înainte de a porni spre casă. Ne este foarte greu, însă până acum, în afara zilelor în care a plouat de nu am putut ieşi din casă şi în a celor în care copilul a fost bolnav, el nu a lipsit de la şcoală. Este un elev premiant”, a relatat Mircea Verdeş.
Valea mare de Criş se află la doi kilometri de şoseaua care duce spre Baia de Criş, cea mai mare comună din Ţara Zarandului, însă aceşti ultimi kilomeri până la asfalt cu greu pot fi numiţi drum. Cei care vor să ajungă la casele celor patru localnici sunt nevoiţi să lase maşinile la şosea şi să pornească pe jos, prin pădure, din dreptul unei cruci de piatră, pe o potecă rar bătută de străini. Monumentul ascuns de bălării este singurul „indicator” care marchează direcţia spre locul uitat. Traseul trece printr-o pădure şi apoi intră în valea mărginită de un pârâu, de mlaştini, pădure şi coamele dealurilor. Doar ciobanii cu oile mai tulbură liniştea locului pustiu.


Mircea Verdeş a cerut autorităţilor din Baia de Criş ca drumul impracticabil să fie reparat în mai multe zone, pe care le străbate cu greu ajutat de bastoanele sale. Însă nu a primit niciun răspuns. „Suntem condamnaţi să trăim uitaţi de lume, iar cea mai mare teamă este să cădem la pat, unul dintre noi sau vecina. Aici ambulanţele nu pot ajunge”, spune Mircea Verdeş. În satul Valea mare de Criş, zilele trec repede, iar familia Verdeş i se dedică nepotului premiant de dimineaţa până seara. Mama lui Darius lucrează în municipiul Brad, aflat la circa 30 de kilometri şi este despărţită de tatăl său. Cei doi îl mai vizitează pe copil, însă rolul de părinţi este luat acum de bunici. „Cel mai mare avantaj în a trăi într-un astfel de loc este aerul curat, de munte. Îl ajută pe Darius să îşi amelioreze problemele sale de sănătate şi sperăm că treptat se va vindeca şi că va putea merge apoi într-un loc în care viaţa să nu fie atât de aspră”, spune Daniela Verdeş. verdes (49)

Ultima băştinaşă
Singura vecină a familiei Verdeş a rămas Maria Lazea (Mariţa), o bătrână obişnuită cu singurătatea. Casa ei se află la intrarea în sat, printre alte case ruinate şi rămăşiţe ale unor gospodării părăsite. „Stau de peste 80 de ani aici, iar soţul mi-a murit de peste 20 de ani. În copilăria mea, erau vreo 30 de case aici, era şi o şcoală în apropiere, iar satul avea zeci de copii care dimineaţa se strângeau în centru pentru a merge în grup la şcoală, cântând. Apoi, o parte din localnici au plecat, pentru că statul le dădea pământuri în Banat, pe care le părăsiseră germanii. În vremea comuniştilor, mai erau vreo 15 case locuite, dar treptat, nefiind drumul bun spre Baia de Criş, doar bătrânii au mai rămas să aibă grijă de gospodării”, a povestit Mariţa. Femeia a asistat cum, cu timpul, luminile caselor învecinate gospodăriei ei s-au stins pentru totdeauna. Printre ultimii localnici dispăruţi au fost doi soţi şi fiica lor, ucişi în timpul unei furtuni, după ce şura în care dormeau a luat foc din cauza unui trăznet. În cimitirul din Valea mare de Criş, ultimul loc de veci pregătit este al bătrânei, iar pe crucea ei, Mariţa a cerut să îi fie scris: „din tot ce-am muncit pe-acest Pământ, ne-am ales cu-acest mormânt”.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + 3 =

ACTUALITATE
Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării         Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor