3.6 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

INEDIT. Profesorul-taximetrist al lui Nicu Alifantis

A absolvit Facultatea de Muzică şi a fost predat pianul la Brăila şi la Deva. După 44 de ani la catedră, profesorul Iosif Grunner povesteşte despre cei mai frumoşi ani din carieră şi, mai cu seamă, despre elevii săi – de care avea să afle o lume întreagă

 

CONCLUZIE. „Dintotdeauna, Nicu Alifantis a avut un repertoriu eminamente melodic. Piesele lui aduc linişte şi pace. Spectatorul pleacă de la concert liniştit, încântat şi, mai ales, cu pace în suflet”, spune Iosif Grunner despre fostul său elev / FOTO: CRISTI VATAVU
CONCLUZIE. „Dintotdeauna, Nicu Alifantis a avut un repertoriu eminamente melodic. Piesele lui aduc linişte şi pace. Spectatorul pleacă de la concert liniştit, încântat şi, mai ales, cu pace în suflet”, spune Iosif Grunner despre fostul său elev / FOTO: CRISTI VATAVU

 

Are în spate o carieră de aproape jumătate de secol – la catedră. A fost profesor de pian la Brăila şi la Deva. Mai târziu, a ajuns pianistul junioarelor din lotul de gimnastică. În primul an de învăţământ, a fost profesorul celui care avea să devină cantautorul Nicu Alifantis, iar la Liceul Sportiv din Deva, a lucrat patru ani cu Daniela Silivaş – cea mai tânără gimnastă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame. Şi-a încheiat conturile cu dăscălia la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Deva.

La 65 de ani, Iosif Grunner îşi aminteşte cu nostalgie despre cea mai frumoasă perioadă din cariera de dascăl, dar şi despre foştii săi elevi, pentru care profesorul de pian va rămâne pentru totdeauna „Papa”.

 

Alifantis avea talent cu carul!”

Este reşiţean la origine şi a absolvit Facultatea de Muzică la Timişoara – specializarea pian şi trompetă.

„Am ales muzica, sperând să scap de matematică. Toată şcoala am fugit de materia asta. Şi culmea – când m-am bucurat mai mult că am intrat la Muzică, mi-am dat seama că n-am scăpat de matematică. Muzica e matematică pură. Trebuia să împart valorile notelor, iar măsurile sunt împărţite prin fracţii matematice”, explică Iosif Grunner.

Fost şef de promoţie, profesorul şi-a început cariera la Brăila – la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”. agrafaAsta se întâmpla în 1971, iar prima promoţie de elevi i l-a adus în clasă pe Nicu Alifantis. Un copil modest, cu o voce extraordinară – îşi aminteşte dascălul.

„Era invitat la toate evenimentele muzicale organizate în liceu. Am cântat împreună de multe ori. El – la chitară, eu – la pian. Era interesat de tot ce era nou în muzică şi nu se despărţea niciodată de chitară. Adesea, voia să-mi afle părerea în privinţa armoniilor. Mi-l amintesc ca pe un copil modest. Respectuos şi disciplinat. Pentru Alifantis, a cânta însemna a trăi. Studia foarte mult şi nu accepta compromisuri în privinţa muzicii. Unde nu era pe deplin stăpân, punea zeci de întrebări şi nu cânta nicio piesă până când nu o stăpânea ca la carte. Şi în cântare era la fel de modest ca şi în viaţă. Nu umbla după artificii sonore, care să şocheze. A folosit întotdeauna armonia clasică – armonia care a bătut direct la uşa inimii”, povesteşte Iosif Grunner despre fostul său elev de la liceul brăilean.

Şi îşi mai aminteşte ceva. Alifantis avea talent cu carul şi o ureche muzicală de invidiat.

„Îl scoteam afară din sala de repetiţii şi-mi puneam mâna până la cot pe clapele pianului. Apăsam câte 10 note deodată, iar el mi le spunea la rând. Mai rar aşa talent!”, e de părere profesorul.

 

Reîntâlnire, după 30 de ani

TAXIMETRIST 3 ZILE PE SĂPTĂMÂNĂ. Iosif Grunner este pensionar de trei ani, dar nu poate sta degeaba. Trei zile pe săptămână, face taximetrie. „Lucrez câte 6 ore, timp de 3 zile şi câştig cât jumătate din pensia de dascăl”, socoteşte profesorul / FOTO: CRISTI VATAVU
TAXIMETRIST 3 ZILE PE SĂPTĂMÂNĂ. Iosif Grunner este pensionar de trei ani, dar nu poate sta degeaba. Trei zile pe săptămână, face taximetrie. „Lucrez câte 6 ore, timp de 3 zile şi câştig cât jumătate din pensia de dascăl”, socoteşte profesorul / FOTO: CRISTI VATAVU

Iosif Grunner şi-a continuat cariera la Deva – la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, şi îşi aminteşte că s-a reîntâlnit cu Nicu Alifantis după mai bine de 30 de ani, în oraşul Cetăţii. După orele de la şcoală, Grunner făcea taximetrie. Un ban în plus nu-i strică nimănui. Într-o seară, cineva a chemat un taxi la un hotel din oraş. Grunner a luat comanda fără să ştie cine era clientul.

„L-am văzut doar când a intrat în maşină. Voia să ajungă la sala de spectacol unde cânta. L-a ăînceput, nu m-a recunoscut. Dar mi-am amintit cum îi spuneau colegii de liceu – ‘Elifantis’. Era porecla lui favorită. Când am ajuns la destinaţie, l-am întrebat: Ce mai faci, Elifantis? Mi-a zâmbit şi şi-a amintit atunci de fostul lui profesor de la Brăila. M-a invitat la spectacol, iar eu m-am bucurat să-l revăd”, povesteşte Iosif Grunner.

Nicu Alifantis nu şi-a uitat niciodată porecla din liceu. Dovadă că şi astăzi, pe cartea de vizită a cantautorului apare un elefant. L-a păstrat chiar şi pe unele albume. Pentru el, elefantul a devenit un fel de blazon personal şi, tocmai de aceea, a ales să-l reprezinte.

 

Pianistul lotului de gimnastică

Timp de patru ani, Iosif Grunner a fost pianist al lotului de gimnastică de la Deva.daniela_silivas

„Am lucrat cu junioarele. Îmi amintesc şi două nume – Daniela Silivaş (foto) şi Maria Cosma. Astăzi, amândouă sunt antrenoare. Prima în Atlanta, SUA, iar cealalată – la Colegiul Naţional Sportiv ‘Cetate’ Deva. La fel de bine am colaborat şi cu coregrafii Leo Cosma şi Corina Borbeanu”, mai spune profesorul Grunner, convins că anii aceia au fost cei mai frumoşi din toată dăscălia lui. Atunci a simţit că meseria i-a adus cele mai mari satisfacţii. Şi chiar dacă mândria nu-i tocmai punctul forte pentru un om ca el, povesteşte că, în vremurile acelea, s-a simţit tare mândru, pentru că succesele veneau pe bandă rulantă.

masinaIosif Grunner s-a pensionat în 2010 – la 62 de ani şi după aproape jumătate de secol petrecut la catedră. Şi-a câştigat şi el o poreclă de pe urma elevilor care i-au trecut prin mâini.

„Toţi îmi spuneau ‘Papa’ şi obişnuiau să-mi ceară sfaturi pentru orice problemă care-i frământa – nu neapărat şcolară”, explică Grunner.

Profesorul nu vrea să vorbească despre pensia de dascăl. Dar povesteşte că şi-o completează din taximetrie. Trei zile pe săptămână, răspunde la indicativul „13”. Şi este mulţumit totuşi că mulţi dintre foştii săi elevi sunt, astăzi, profesori la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Deva, iar unul dintre cei doi fii i-a călcat pe urme – a absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi cântă în Corala creştină „Continental”.

 

–––––––––––––––––––––

grunner 

 

„Chiar dacă influenţa mea asupra lui Nicu Alifantis a fost de scurtă durată, consider că un crâmpei din armonia sufletului meu a rămas şi în vârful degetelor lui”

 

Iosif Grunner (foto), fostul profesor al lui Nicu Alifantis

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/