1.7 C
Deva
marți, martie 19, 2024

Poveștile stranii ale celor șapte biserici ruinate din Hunedoara

Cele mai multe dintre bisericile ruinate din Hunedoara se află în satele depopulate, în locurile mai puţin accesibile. Unele au păstrat legende stranii.

Biserica din satul înmărmurit

Biserica din lemn din satul Alun a fost ridicată de aproape trei secole, dar a rămas închisă în ultimii ani. Este acoperită cu celofan, pentru a fi protejată, dar pare că îşi aşteaptă sfârşitul o dată cu primul viscol. În celălalt capăt al satului Alun, în anii 1930 a fost ridicată biserica de marmură, de care în prezent mai au grijă două călugăriţe. Lăcaşul străluceşte în lumina soarelui, dar a rămas şi el pustiu. În satul din Ţinutul Pădurenilor trăiesc mai puţin de cinci oameni, deşi majoritatea celor peste 60 de case construite în ultimul secol în Alun au rămas pe temelii.

Gialacuta

O mână de oameni, bătrâni şi bolnavi, mai trăiesc în Gialacuta, un sat pustiu aflat la 30 de kilometri de municipiul Deva. În urmă cu patru ani biserica veche de trei secole a ars sub privirile neputincioase ale sătenilor. Un incendiu de vegetaţie s-a întins peste cimitirul bisericii şi apoi peste lăcaş, fără ca nimeni să nu-l mai poată opri în timp util.

„Niciunul dintre noi nu a avut puterea să stingă flăcările. Biserica ardea, iar noi priveam spre dealul acoperit de fumul gros şi plângeam. A mistuit-o cu totul”, îşi aminteştea Ana Rusu, o bătrână care locuia într-o casă de la poalele dealului pe care a fost ridicată biserica. Satul Gialacuta s-a depopulate în ultimele decenii. Cei mai mulţi dintre săteni au plecat să lucreze în Deva şi în împrejurimi şi şi-au abandonat definitiv locurile natale.

Chipul Morţii, pe zidul bisericii devastate

Biserica veche a satului Bretea Română de pe Valea Streiului a fost ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea. Din anii 1980, oamenii au abandonat-o şi, treptat, a devenit o ruină. Acoperişul s-a prăbuşit, iar crucea aşezată în turnul ei a fost îndoită de fulgere. Slujbe religioase nu mai au loc în biserica părăsită, chiar dacă oamenii continuă să îşi îngroape morţii în cimitirul ei. Locul este înconjurat de bălării, iar în interiorul clădirii au crescut tufe şi copaci.Din pictura religioasă care în trecut îi împodobea pereţii, un singur chip pictat a rămas aproape neatins, în timp ce restul icoanelor s-au desprins de pe ziduri o dată cu tencuiala ori s-au prăbuşit împreună cu pereţii. „Icoana” înfăţişează moartea, care ridică un pocal. Unii dintre localnici cred că pictura neatinsă încă este un semn rău.

Biserica prăbuşită din Tomnatecul de jos

Satul Tomnatecul de jos se află la capătul unui drum de pământ care traversează pădurile din nordul judeţului Hunedoara, până la limita cu judeţul Arad. Este un loc izolat, aproape pustiu, unde nu mai locuiesc oameni. Biserică satului purta hramul Sfântului Ierarh Nicolae şi a fost construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea. De zece ani, biserica s-a prăbuşit cu totul. A devenit un morman de bârne şi şindrile putrezite, peste care au crescut buruienile. Au fost recuperate clopotele, mutate la biserica nouă din Brad, şi uşile împărăteşti, expuse în prezent la Muzeul Etnografic din Crişcior.

Biserica din Baştea putea ajunge în Hunedoara

Satul Baştea nu mai are niciun locuitor, iar biserica din lemn ridicată la sfârşitul secolului XVIII, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” a ajuns în pragul dărâmării. În interiorul bisercii nu mai este aproape nimic. În urmă cu doi ani, autorităţile din Hunedoara a propus mutarea bisericii din Baştea într-un cartier al municipiului, dar nu a fost posibil.

Biserica trăznită din Săcărâmb

Ruinele fostei biserici greco-catolice din Săcărâmb, veche de două secole, s-au prăbuşit recent, după aproape jumătate de secol de la incendiul care a dus la distrugerea completă a aşezării. A fost un semn prevestitor de rele, spuneau unii dintre localnici, cu gândul la catastrofa de la poalele Săcărâmbului, care a urmat mistuirii bisericii din 1970. În dimineaţa de 14 septembrie 1970, biserica a fost mistuită de flăcări, în timpul unei furtuni care a abătut fulgere asupra ei. La un an de la incendiu,  s-a petrecut, în vecinătatea Săcărâmbului, cea mai mare catastrofă minieră din ultimul secol. În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1971, iazul de steril al exploatării miniere de la Certej s-a prăbuşit peste un cartier muncitoresc, luând viaţa a 89 de oameni, majoritatea tineri şi copii, din familiile celor care lucrau în minele de aur.

Biserica înghiţită de ape

La începutul anilor 1960, localnicii din valea în care se aflau satele Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni au fost strămutaţi pentru ca în zonă să fie amenajat lacul artificial Cinciş. În jurul apei care a înghiţit vetrele aşezărilor străvechi şi a dus la devastarea bisericilor şi a cimitirelor lor, au fost născocite poveşti înfiorătoare. Unele dintre aceste relatări vorbesc despre faptul că lacul ar fi bântuit de morţii din cimitirele înghiţite de apă, că aici s-au înecat oameni, iar cadavrele nu au mai ieşit la suprafaţă, că în trecut animalele nu se apropiau să bea apă din lac ori că pe fundul lui, în apele tulburi, trăiesc şerpi, caracatiţe sau balauri pe fundul lui. Cei care ajung „în coada” lacului artificial pot vedea pe un mal nelocuit ruinele unei foste biserici ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, folosită în trecut de localnicii din Baia lui Crai. Atunci când nivelul apei creşte, biserica este inundată. În apropiere, se poate vedea ieşind din apă turnul altei biserici inundate de apele Cincişului.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/