Academicianul George Bariţiu a călătorit la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în anul 1882, în vremea în care aveau loc primele cercetări arheologice sistematice în ruinele oraşului antic înfiinţat la scurt timp după războaiele daco-romane din vremea împăratului Traian.
Mărturiile sale ofereau detalii pitoreşti despre călătoria sa în ţinuturile Hunedoarei şi despre aşezarea de la poalele Retezatului. „În ziua de Constantin şi Elena (21 mai), am ajuns de la Haţeg, în două ore şi jumătate, la Grădişte. Protopopul era dus pe sate, am fost însă primit de notarul comunei, un maghiar înaintat în etate, care locuia de mulţi ani în acea comună, care cunoştea, fireşte toate ruinele care se mai află deasupra pământului. Ne informă despre mulţimea de obiecte preţioase, cărate de acolo în tot timpul, nu numai de către proprietarii de prin acele ţinuturi, ci şi de către străini. Adăugă însă că de când se formase societatea istorică şi arheologică în Deva, se poartă mare grijă, chiar şi prin organele politice administrative, ca orice obiect antic de orice valoare ar fi descoperit de locuitori îndată să fie cumpărat pentru muzeul societăţii. Bună măsură este aceasta, spre a mai înfrâna vandalismul întrucâtva, însă a fost luată cu câteva sute de ani mai târziu de cât ar fi trebuit să fie luată în tot cuprinsul Daciei. (…) De s-ar fi luat demult o măsură ca aceasta, istoria veche, chiar şi din Evul Mediu, a acestor ţări, ar diferi foarte mult de cea actuală, plină de lacune, de corecturi, de conjuncturi”, relata Bariţiu.
Amfiteatrul vechiului oraş era acoperit în cea mai mare parte, de pământ, iar vegetaţia îi ascundea rămăşiţele zidurilor. „În spaţiul dinăuntru erau două semănături crescute şi prea frumoase. Una de grâu curat şi alta de orz, încât văzându-le trebuia să îţi aduci aminte de sentinţa lui Vergiliu: iam seges est ubi Troia fuit. În zi de sărbătoare, fiind oamenii pe acasă, câţiva se şi adunară împrejur. Am aflat că proprietarii acelui loc şi ai acelor ruine ceruseră ca preţ de vânzare, 1.300 fl (circa 3.300 de franci). Noi am încercat să îi capacităm ca să dea locul la schimb pentru alte locuri mult mai bune de cultivat, unde să nu îşi frângă în fiecare an fierul plugului, iar după aceasta să câştige satul întreg sume mari de bani, când cărturarii se vor apuca să sape aici tot cu ajutorul sătenilor. Cică bine ar fi să fie şi aşa, fu răspunsul laconic al unuia dintre dânşii”, scria istoricul.
Oaspetele şi însoţitorii săi s-au îndreptat spre „cetatea” Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, cu numeroasele sale edificii din care localnicii luau monumente pentru a le folosi ca materiale de construcţie. „Arheologii pun circumferinţa castrului militar la 1.200 stânjeni de Viena, dar vai, astăzi nu mai stau nici resturi ale zidurilor, câte se mai vedeau pe suprafaţă până înainte cu 30 – 40 de ani. De altă parte, în tot parcursul pedestru de 20 de minute, treci printre mai multe împrejurimi de piatră, ziduri uscate cu care locuitorii şi-au împresurat livezile şi terenurile agricole, cu pietre luate din castru cât şi din alte edificii, din temple, basilice şi alte localuri publice şi private, ale căror urme să văd pretutindeni. Din unele au mai rămas numai boltele subterane. Ce se mai află sub scoarţa pământului se va şti numai dacă se vor întreprinde săpături sistematice”, arăta acesta.
Pomperii de la poalele Retezatului
Satul Grădiştea fusese construit pe ruine ale oraşului antic. Unii localnici încercau să profite de obiectele antice descoperite prin curţile lor. „În vale am ajuns la casa unui om în a cărui curte se aflase pavimentul de mozaic. Proprietarul îl are ascuns sub un cotineţ în care îşi ţine caprele, iar din mozaic vinde călătorilor străini cu câte un florin bucata. Acum nu mai are ce vinde dinăuntrul coteţului, de unde au dispărut mai toate pietricelele, iar pe bietul ţăran nu-l tăia mintea, poate din norocire, în interesul ştinţei, ca să descopere mai departe stricând acel mic adăpost şi depărtând pavimentul. Eu sunt de părere că acel strat de paviment se întinde şi pe sub alte superedificate ale acelui econom”, scria Bariţiu. Drumurile antice din Ulpia erau vizibile şi se distingeau în întinderea sa, relata istoricul. Potrivit estimărilor sale, Sarmizegetusa ar fi avut, sub domnia Romei, cel puţIn 100.000 de locuitori.
„Runiele de la Grădişte cât şi altele câte sunt cunoscute în satele vecine merită explorate cu grijă şi regularitate, precum se întâmplă acest lucru de zeci de ani în ruinele de la Pompei”, concluziona Bariţiu. Şi alţi oameni de ştiinţă faimoşi din secolul al XIX-lea s-au arătat uimiţi de modul în care localnicii profitau de ruinele antice, folosite ca materiale de construcţii.
Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost primul oraş ridicat de romani în Dacia, fiind construit în vremea împăratului Traian, după înfrângerea dacilor. Aşezarea se află în apropiere de Haţeg şi de vechile Porţi de Fier ale Transilvaniei, într-o zonă de importanţă strategică în care au avut loc de-a lungul secolelor mai multe bătălii sângeroase.