Povestea necenzurată din spatele hunedorencei care a pus pe picioare prima afacere cu melci din România

Are 57 de ani şi e o învingătoare. A reuşit să păcălească moartea şi conduce acum un business de milioane de euro.

Povestea melcilor a început la Alba-Iulia şi continuă la Haţeg.

Cu brandul de ţară în piept şi cu mintea la pretenţiile europenilor, femeia care a construit afacerea e cunoscută pe tot continentul

A absolvit Electrotehnica şi lucra de 12 ani în învăţământ când i-au bătut la uşă doi investitori. O unguroaică şi un turc. Căutau un vorbitor de limbă germană. Simona Roşu a fost exact ce le trebuia, iar întâmplarea i-a schimbat viaţa cu 180 de grade.

„Predam la Liceul Industrial nr. 1 din Alba-Iulia şi pregăteam elevi în particular – la matematică, fizică şi germană. Vecinii din cartier ştiau că dau ore de germană şi i-au îndrumat pe străini spre mine”, îşi aminteşte femeia cum s-a născut prima fabrică de melci din România.

 

Afaceri, din întâmplare

Investitorii i-au propus un târg. Să renunţe la catedră şi să se asocieze cu ei – într-o afacere cu melci. Nu ştia nimic despre melci şi nici nu şi-a dorit vreodată aşa ceva. Şi totuşi, a bătut palma şi a înfiinţat prima fabrică de melci din ţară – în 1994, la Alba-Iulia.

„A fost, pur şi simplu, o întâmplare! M-am trezit director de firmă şi asociat într-o afacere pe care am învăţat-o din mers. Experienţa a venit odată cu trecerea anilor. Firma se numea Albaturc şi, la vremea aceea, pe poarta fabricii ieşea doar un semiprodus. Cumpăram melci, îi fierbeam şi îi exportam în Ungaria”, explică Simona Roşu.

 

Lovitura de graţie

S-a ocupat de afacere vreo 3 ani. În primăvara lui ’97, viaţa i-a dat lovitura de graţie.

„Pregăteam sezonul de achiziţii de melci vii – în februarie-martie. E cea mai importantă etapă. Încheiem contractele cu achizitorii pentru ca, în aprilie, să putem cumpăra melci. Cu două săptămâni înainte de începerea sezonului, am fost diagnosticată cu cancer. Un cancer de piele care îmi rodea muşchiul copsei”, rememorează femeia.

Verdictul medicilor i-a tăiat respiraţia. De aici a pornit infernul. S-a internat la Cluj şi a trecut printr-o operaţie. Aveau să urmeze şi altele.

Străinii n-au vrut să continue afacerea fără ea. Au vândut fabrica, iar muncitorii au plecat acasă.

Amintiri din infern

Pentru Simona Roşu, calvarul abia începea. O adevărată echilibristică între viaţă şi moarte. Medicii erau sceptici. Boala îi măcina carnea şi recidiva la fiecare 6 luni.

„După operaţie, au urmat tratamentele – care m-au terminat mai rău decât operaţia. Câteva luni, am trăit într-un cărucior cu rotile. Nu mai ştiam să merg – nu mai ştiam să fac nimic. După primele 6 luni, m-am dus la control. Veştile erau şi mai proaste – în ciuda tratamentului. Boala recidiva. Nu mi-a venit să cred. Medicii m-au operat din nou. La un an de când aflasem diagnosticul, eram tot prin spitale. În martie ’98 – al treilea control, a treia recidivă. Ce era făcut? Nici vorbă de-o altă operaţie. Carnea era terminată din cauza cobaltoterapiei. Am făcut maximum de tratament. Număr maxim de şedinţe, la intensitate maximă”, povesteşte femeia.

 

S-a întâmplat un miracol!”

Medicii nu i-au dat nicio şansă. I-au propus totuşi a patra operaţie. A refuzat-o şi a hotărât să lupte singură cu boala. Să facă orice ca să-şi ia viaţa înapoi. Avea trupul slăbit, dar bătea în el o inimă încă tare.

„Am apelat la ultima soluţie. M-am îndreptat spre religie. N-am făcut nimic mai mult decât să mă rog. Nici nu ştiam cum şi nici acum nu prea ştiu. Mi-am creat propriile conexiuni spre Divinitate. Spre lumină şi spre autovindecare. Îmi amintesc ce mi-a spus soţul meu. ‘Dacă tot vrei să comunici, vorbeşte-i ca unui frate, ca unui prieten”. Asta am şi făcut timp de 4 luni. M-am rugat acasă şi în bisericile catolice – deşi sunt ortodoxă. M-am gândit şi la terapia cu lumină. Pur şi simplu, mi-am imaginat cum vine lumina spre mine şi mă vindecă. Era singurul lucru în care mai puteam spera”, era convinsă Simona Roşu.

În toamna lui ’98, s-a întors la Cluj – pentru un nou control. Rezultatul tomografiei a surprins-o. Nici urmă de boală. Medicii n-au avut o explicaţie pentru forţa cu care femeia a învins cancerul.

Au spus doar atât: „S-a întâmplat un miracol!”.

 

Cum au ajuns melcii la Haţeg

I-a luat ceva timp până când a învăţat să meargă din nou. Făcea primii paşi când au căutat-o nişte francezi.

„În Europa, lumea melcului e mică. Cine are afaceri în domeniu ştia că fabrica din România s-a închis, iar fostul ei manager era încă disponibil. Aşa că francezii m-au găsit uşor. Mi-au propus să reiau afacerea cu melcii, dar la un alt nivel. Doreau să construiască o fabrică, iar eu să mă ocup de ea şi erau dispuşi să aştepte până mă pun pe picioare. M-am temut un pic. Proiectul era mai ambiţios decât primul. Francezii doreau produse finite pentru Europa, iar eu trăiam în România şi nu mai făcusem produse alimentare pentru export”, povesteşte Simona Roşu.

Şi totuşi, când s-a crezut în stare, a bătut palma. Şi aşa s-a născut „Rolux” – în februarie ’99. În prima fază, pe hârtie. Desenată pe un caiet de matematică. În curând, a avut şi o locaţie. Alba-Iulia era ocupată de concurenţă. Cel mai aproape era Haţegul – unde exista un abator autorizat pentru export.

„Aveam nevoie de spaţii frigorifice foarte mari, pentru că produsele noastre sunt congelate şi voluminoase”, explică femeia.

De atunci, afacerea cu melci s-a dezvoltat firesc. Când s-a vândut abatorul, fabrica s-a mutat în fostul CLF.

„Am cumpărat spaţiul în 2000 şi l-am amenajat după tehnologiile de care aveam nevoie. Iar în primăvara lui 2001, am reluat producţia”, clarifică managerul.

 

Melcul hunedorean, în drum spre Europa

procedeuDe atunci, fabrica nu s-a oprit nicio zi. Prelucrează carne de melc care ajunge în Europa. În Franţa şi Germania, în special. În România nu există o piaţă dezvoltată pentru asemenea produse.

„Facem două tipuri de produse finite – melci încochiliaţi cu unt aromatizat şi frigărui din peşte, fructe de mare şi legume”, spune directorul general al fabricii în care muncesc în jur de 150 de oameni – din toată Ţara Haţegului.

Sunt angajaţii permanenţi. Trei luni pe an, fabrica are nevoie şi de sezonieri. Cam 40 de oameni care se ocupă de încărcarea şi descărcarea melcilor. Vin în aprilie şi pleacă în iunie, când se termină sezonul.

La Haţeg sunt prelucrate două specii de melc comestibil – Helix Pomatia şi Helix Lucorum. Pe româneşte, melcul de livadă şi cel de pădure. Ambii ajung în fabrică prin achizitori.

„Avem puncte de achiziţie în fiecare zonă din ţară unde există culegători şi melci. Încheiem contracte cu 10-15 firme de achiziţie, care acoperă între 1 şi 3 judeţe, fiecare. Pe de altă parte, cumpărăm melci şi de la culegători primari, dar e vorba de o cantitate foarte mică”, lămureşte Simona Roşu.

 

Străinii nu mănâncă nimic, dacă nu te verifică la sânge”

Ca să poată ajunge pe masa europenilor, melcul românesc trebuie procesat în anumite condiţii sanitare. Motiv pentru care fabrica din Haţeg trece de două ori pe an printr-un audit de calitate.

„Suntem autorizaţi IFS (International Food Standards), iar la ultimele audituri, am obţinut punctajul de la nivel superior – 98,2 şi 98,5 puncte din 100 posibile. Asta înseamnă produse foarte sigure din punct de vedere al calităţii şi siguranţei alimentare”, explică managerul.

În ciuda cifrelor însă, străinii nu sunt uşor de convins – chiar dacă încerci să ţii pasul cu Europa.

„Ei nu mănâncă nimic, dacă nu te verifică la sânge. Ne-au demonstrat-o nemţii. Reţeaua Auchan, din Germania, a comandat o firmă internaţională, cu sediul în Australia, care să vină la Haţeg şi să ne verifice produsele. Am trecut şi peste hopul ăsta. Raportul de audit i-a convins că şi România poate face calitate. Iar nouă ne-a dublat comenzile. Asta înseamnă stabilitate şi locuri de muncă”, mai spune directorul general.

 

Culisele afaceriimare

În România, există 4 procesatori de carne de melc. „Rolux” are afaceri de 2,7 milioane de euro şi se numără printre primii 20 de exportatori de preparate din carne din economie.

„Exportăm anual cam 100 de tone de carne de melc. Iar cantitatea aceasta se obţine din prelucrarea a aproximativ 500 de tone de melci vii. Până când ajung în producţie, melcii vii pierd o treime din greutate. Pe de altă parte, se scad cochiliile şi intestinele. Iar până la produsul finit e cale lungă – o serie de scăzăminte şi de pierderi. Cochiliile le păstrăm. Avem o linie specială pentru spălarea lor şi devin ‘farfuria’ din care se mănâncă melcul”, explică femeia care conduce singura afacere cu melci din judeţ.

 

Afacere de familie

De 15 ani, Simona Roşu este hunedoreancă. S-a mutat la Haţeg cu tot cu familie. E mulţumită că afacerea francezilor nu stă în loc nicio zi. O conduce cu mână de fier. Ştie exact de unde vin melcii, când au fost cumpăraţi, când intră în fabrică şi când trebuie livrate produsele finite. De aici încolo, e treaba străinilor.

Se laudă cu echipa perfectă – care s-a descurcat de minune atunci când ea a lipsit. Cu toatea astea, nu pleacă niciodată din firmă mai mult de-o săptămână.

Fabrica de melci e ca o afacere de familie. Soţul Simonei este director de producţie, iar fiul colaborează contractual cu „Rolux” prin propria firmă de consultanţă în afaceri şi management. Soţul este artist plastic, iar fiul – economist.

„Probabil că, într-o bună zi, fiul nostru va prelua conducerea afacerii” – speră Simona Roşu, convinsă totuşi că nimic din ce-a trăit până acum n-a fost cu totul întâmplător.

——————————————————————————————————————–

2„Cred că am fost lăsată în viaţă ca să pot ajuta cât mai mulţi oameni. După cum cred că, atunci când nu voi mai face asta – nu voi mai fi!”

Simona Roşu, director general „Rolux” Haţeg

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 3 =

ACTUALITATE
Drumul spre Mănăstirea Prislop va fi „inaugurat”         Eveniment special dedicat Zilei Naţionale a României, la bibliotecă         Monica Iacob Ridzi a fost eliberată         Monica Iacob Ridzi află dacă va fi eliberată         Perversiuni între copii, în curtea fostei mine Aninoasa         Accident grav în Vețel: un autocar și un camion au fost implicate         A murit jurnalistul Andrei Dumitru Vlad         GOSPODĂREŞTE. Firma care se ocupă de deszăpeziri la Deva este pregătită să intervină         Apel umanitar. Ioan Vălean are nevoie urgentă de o transfuzie de sânge         Colecționar de antichități lăsat fără artefactele antice provenite din Munții Orăștiei         Microbuz implicat într-un accident rutier pe DN 66         Se strică vremea. Vin ninsori abundente         Premianții Concursului Internațional de Interpretare Vocală         S-a redeschis traficul rutier pe Podul peste Mureș         Hoți de lemne prinși în pădurea Petroșaniului         Când va începe restaurarea vechii biserici din Boz         Doru Vișan – fost director al Termocentralei Paroșeni, lăsat de hoți fără electrocasnice         Cât va costa intrarea la patinoar în Deva         Cetatea Devei la Târgul de Turism         Doi jandarmi au salvat o femeie din mâinile unui jefuitor