Poveste despre război, spusă cu lacrimi de patriot. O deveancă a trăit istoria pe viu, pe frontul de Răsărit. La 19 ani!

A văzut istoria aşa cum a fost ea. La 19 ani, a fost pe frontul de Răsărit.

A stat la căpătâiul răniţilor, încercând să le mai dea o şansă la viaţă celor care aveau puterea să răsufle. Nu a uitat niciodată trupurile mutilate ale camarazilor.

A petrecut lângă ei zile şi nopţi, în şuieratul gloanţelor, într-un spital de campanie din Odessa

REMEMBER. La 70 de ani distanţă de al Doilea Război Mondial, povestea Mariei Costea rămâne în istorie, alături de poveştile şi de meritele tuturor „eroilor veterani” care au schimbat soarta României / FOTO: CRISTI VATAVU

REMEMBER. La 70 de ani distanţă de al Doilea Război Mondial, povestea Mariei Costea rămâne în istorie, alături de poveştile şi de meritele tuturor „eroilor veterani” care au schimbat soarta României / FOTO: CRISTI VATAVU

Miros de pulbere, de sânge şi de moarte. Prăpăd de jur-împrejur. Trupuri sfârtecate de obuze. Gemetele durerii sfâşietoare. De multe ori – ultima zvârcolire.

Este imaginea care o urmăreşte de 70 de ani pe Maria Catiţa Costea. Ca şi când ar fi fost ieri. Nu poţi să uiţi iadul dacă ai trăit în el – e convinsă femeia.

Astăzi împlineşte 90 de ani. 20 a împlinit la Odessa.

La 19 ani, a plecat pe front, în cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. Şi tot ce-a trăit acolo este încă viu în mintea ei. N-a uitat nimic din cele petrecute în Spitalul Militar de Campanie 623 din Odessa. Încă ştie numele morţilor şi ale doctorilor cu care a lucrat. Îşi aminteşte şi ziua când a fost la un pas de-a sări aer, cu tot cu spital. Şi cum şi-a smucit umărul prima oară când a apăsat pe trăgaciul armei, dar şi cum s-a furişat, în ’47, să vadă cum îl decorează ruşii pe Rege.

 

Am fugit de acasă ca să ajung pe front”

Războiul îmbătrâneşte oamenii diferit. Pentru Maria Costea, amintirea lui e încă sensibilă. Grozăvia i-a lăsat în suflet destule urme.

A plecat pe front fără să spună nimănui – când vestea că e nevoie de femei care să îngrijească răniţii a ajuns şi la urechile ei.

„Eram cea mai mare dintre cei 5 copii născuţi în familia mea. Mama se chinuia să ne crească după ce l-am pierdut pe tata. M-am gândit că aş putea da o mână de ajutor pe front – aşa că am plecat acolo cu două prietene. Mama şi fraţii mei n-au ştiut nimic. Altfel, nu m-ar fi lăsat să merg de bună voie în puşca duşmanului. Le-am trimis o scrisoare doar când am ajuns la Odessa. Trei luni, am făcut un curs de surori medicale – la Bucureşti. După-amiaza, ne duceau la trageri. Era musai să ştim să mânuim arma. Puşca mi-a smucit umărul când am tras prima oară. Cu pistolul n-am avut probleme. Ţinteam bine. Am luat locul II”, povesteşte deveanca, ajunsă în plin război la Spitalul de Campanie din Odessa. Pansa răniţii din două saloane şi tot ea le aducea mâncarea.

 

Faţă-n faţă cu moartearazboi

Se opreşte des când pomeneşte de clădirea în care şi-a văzut camarazii mutilaţi de război. Din când în când, priveşte în gol, cu ochii umezi. Îşi reia povestea cu ziua în care a reuşit să păcălească moartea.

„Bombardamentele mă speriau cel mai tare. Lângă spital, era o clădire în care duceam soldaţii grav răniţi. Erau tot în grija noastră. Într-o zi, m-a chemat acolo doctorul Nicolaescu. N-am apucat să facem mare lucru pentru că tocmai sosise un tren cu alţi răniţi. Abia am ieşit din clădire când am auzit o bubuitură.

S-a cutremurat tot pământul. M-am uitat în urmă şi n-am mai văzut zidurile. Doar pulbere şi moarte. În locul clădirii, a rămas o groapă în care aruncam resturile de la bucătărie”, îşi aminteşte fosta soră medicală.

Groapa avea să devină curând loc de ospăţ pentru orfanii ruşilor, mai spune femeia.

 

ODESSA, 1943. Doar câteva fotografii îi mai amintesc fostei voluntare despre războiul care a costat mai mulţi bani şi resurse decât toate celelalte războaie la un loc – 1.000 de miliarde de dolari, la valoarea din 1945, potrivit istoricilor / FOTO: ARHIVA PERSONALĂ MARIA COSTEA

ODESSA, 1943. Doar câteva fotografii îi mai amintesc fostei voluntare despre războiul care a costat mai mulţi bani şi resurse decât toate celelalte războaie la un loc – 1.000 de miliarde de dolari, la valoarea din 1945, potrivit istoricilor / FOTO: ARHIVA PERSONALĂ MARIA COSTEA

În vâltoarea războiului, la 19 ani

În spital, toţi o strigau „sora mică”. Din pricina înălţimii. N-avea mai mult de 1,50 metri. Era cea mai plăpândă dintre voluntari.

„Îmi cam plângeau de milă. Eram prea scundă şi prea tânără pentru un război aşa mare. În spitalul din Odessa l-am întâlnit şi pe doctorul Ioan Moza. Am aflat că era devean de-al meu. Venea acolo cu transporturile de răniţi. Era un chirurg tare priceput. S-a mirat să mă vadă tocmai pe mine la căpătâiul soldaţilor. Mi-a spus că ar fi mai cuminte să mă-ntorc acasă. Nici n-am vrut să aud. De-atunci, am rămas prieteni. De câte ori venea la Odessa, trecea şi pe la spital. Se căuta prin buzunare după câteva bomboane pe care ni le dădea nouă. Erau mană cerească pe lângă fasolea, varza, cartofii şi pâinea neagră de care aveam parte în vremurile acelea”, îşi aminteşte deveanca, înşirând şi numele altor medici pe care i-a cunoscut pe front – Mangiuca şi Dumitrescu. Cu primul a lucrat mai bine de doi ani. Era tot hunedorean – din Simeria.

Ultima scrisoareodesa2

În ciuda ororii pe care i-a fost dat s-o trăiască, femeia spune că nu s-a temut nicio clipă de moarte – chiar dacă îi lua prea des câte-un rănit. De unul povesteşte mai mult ca despre alţii. Poate şi pentru că era un camarad de-al ei, din Deva.

„Îi cunoşteam bine familia. Era băiatul unor maghiari care locuiau pe strada Călugăreni. M-a chemat, într-o zi, lângă patul lui. Abia mai respira. Mi-a cerut să-i scriu o scrisoare pentru ai lui. Am luat creion şi hârtie şi am aşteptat să-mi dicteze. Şoptea cuvintele – nu prea le auzeam. Am priceput doar că încerca să-i liniştească. Le spunea că e rănit uşor şi că speră să se pună repede pe picioare. În realitate, avea o gaură în burtă, iar maţele nu mai erau la locul lor. Am fost sigură că nu apucă să mai trimită scrisoarea. Şi aşa s-a întâmplat. După miezul nopţii, a închis ochii. Păcat de el, că n-avea mai mult de 30 de ani!”, spune femeia, amintindu-şi că trei dintre veteranii de război din judeţ au trecut şi prin spitalul din Odessa.

 

Martor din întâmplare la decorarea Regelui

În ’44, când nemţii au intrat în Odessa şi au năvălit în spital, hunedoreanca a fost trimisă în ţară, cu 40 de răniţi.

„Am stat 3 ani în Bucureşti. Am lucrat la un spital aproape de Palatul Regal. Într-o zi, prin ’47, era zarvă mare în jurul Palatului. Am văzut nişte maşini ruseşti şi am auzit muzică. Sunt curioasă din fire, aşa că am făcut ce-am ştiut ca să aflu ce se întâmplă. Am luat o colegă şi o trusă medicală şi am intrat în Palat minţind că cineva de acolo are nevoie de ajutorul nostru. Ne-au crezut şi ne-au lăsat să intrăm. Am nimerit într-o sală mare. I-am văzut pe Regele Mihai şi pe Regina-mamă, lângă nişte ruşi care jucau cazacioc. Erau acolo şi nişte comandanţi – tot ruşi. Unul dintre ei l-a decorat pe Rege. I-a prins pe piept Ordinul Victoriei”, rememorează Maria Costea momentul decorării Regelui Mihai I cu cea mai înaltă decoraţie a Uniunii Sovietice şi unul dintre cele mai rare ordine din lume.

Ordinul Victoria a fost acordat doar de 20 de ori – la 12 lideri soviectici şi 5 străini (3 dintre liderii ruşi au fost decoraţi de două ori), pentru „o operaţiune încununată de succes în cadrul unuia sau mai multor fronturi şi care a avut ca rezultat o schimbare radicală a situaţiei în favoarea Armatei Roşii”.

Mihai I al României este ultimul decorat cu Ordinul Victoria care se află în viaţă.

 

Două medalii şi un plic cu banimedalii

Până la 75 de ani, Maria Costea nu s-a despărţit de pistol – chiar dacă războiul se sfârşise de mult.

„N-aş fi renunţat nici atunci la armă, dacă n-aş fi fost silită. Aveam acte-n regulă pentru ea şi mă simţeam în siguranţă s-o ştiu lângă mine”, spune femeia.

După anii petrecuţi în Capitală, s-a întors la Deva, dar n-a mai lucrat niciodată într-un spital. A fost dactilografă şi apoi florăreasă – după ce a criticat o „tovarăşă” de la Judeţeana de partid.

La 58 de ani s-a pensionat.

„Am pensie aproape 1.000 de lei şi am muncit pentru fiecare bănuţ pe care-l primesc. De pe urma războiului, am o pensie de veteran de 324 de lei. Asta, pentru că am fost decorată. Cine n-are decoraţii, primeşte doar 250 de lei”, explică fosta soră medicală.

Pentru sutele de vieţi pe care le-a smuls din ghearele morţii în spitalul din Odessa, Maria Costea a primit o mulţime de diplome şi distincţii pe care le păstrează cu sfinţenie. Toate amintesc despre meritele „eroului veteran”, sublocotenent în retragere. Pe ea însă altceva o încântă. O întâmplare petrecută anul trecut, pe 29 aprilie – de Ziua Veteranilor de Război. Printre cei sărbătoriţi, toţi bărbaţi, s-a aflat şi ea – „sora mică” din Spitalul de Campanie din Odessa. A primit două medalii şi un plic cu 200 de lei – la fel ca fiecare veteran din judeţ.

„Suntem puţini cei care mai trăim şi abia ne mai ducem zilele. Lumea a uitat de noi. Ne-a apreciat mai mult Ceauşescu decât cei care au venit după el. Acum sunt la modă revoluţionarii. La Deva, au fost 100 de oameni în stradă, în decembrie ’89, şi ne-am trezit, peste noapte, cu sute de revoluţionari. Măcar veteranii de război au făcut ceva pentru ţara asta – chiar dacă nimeni nu ne mai bagă-n seamă. După Revoluţie, doar un singur om şi-a mai amintit de noi. Moloţ. Ne-a făcut Cetăţeni de Onoare ai judeţului şi ne-a dat câte 200 de lei de Ziua Veteranilor. Ne-am bucurat pentru bănuţii ăştia!”, mai spune Maria Costea.

 

Preţul curajului

Gerul îndurat la Odessa nu i-a mai ieşit niciodată din oase. Povesteşte că i-au degerat degetele şi, după 70 de ani, au început s-o doară picioarele. Din pricina frigului, a venit de pe front mai mult moartă decât vie. Iar boala a împiedicat-o să aibă urmaşi. S-a măritat cu un şofer şi s-a bucurat doar de nepoţi şi strănepoţi.

Astăzi împlineşte 90 de ani şi numără zilele de când a rămas singură. Dumnezeu i-a luat soţul, sora, 3 fraţi şi nepotul cel mai drag.

„De mine sunt sigură că a uitat”, spune femeia, zâmbind.

Noroc cu nepoţii şi strănepoţii, care îi poartă de grijă. Cu ei mai poate ieşi câteodată în oraş. Măcar la întâlnirile veteranilor. Că în rest, îşi face de lucru prin casă. Începe ziua cu exerciţii de gimnastică, vorbeşte ruseşte – chiar dacă n-o înţelege nimeni, şi citeşte cele 3 ziare la care e abonată.

E mândră că încă vede literele fără ochelari şi se laudă cu o memorie extraordinară. În ciuda vârstei şi a ororilor pe care le-a trăit, Maria Costea îşi păstrează încă pofta de viaţă. Şi tot mai are de spus vreo două vorbe despre război.

„Nu m-am bucurat când au câştigat ruşii, dar m-am bucurat că n-au câştigat nemţii!”, încheie femeia.

Pe ultimii nu-i poate suferi nici acum, deşi admite că fiecare soldat a plecat pe front în urma unui ordin şi, indiferent de ce parte a baricadei a fost, şi-a făcut doar datoria pentru ţara lui.

 

—————————————————————————————

70 de milioane de oameni şi-au pierdut viaţa în al Doilea Război Mondial

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece + șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, ridicat pe ruinele arenei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Medalie de aur pentru muzeu, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”         Controversele nodului rutier de pe Autostrada Deva – Orăștie, după accidentul soldat cu patru morți         Poliția Locală din Deva a demarat o campanie împotriva celor care împrăștie gunoaiele din tomberoane         Ce soartă are drumul spre Râușor, devastat de viituri         A înfipt cuțitul în soțul ei după un conflict domestic         Rezultatele la Evaluarea Națională         Bazin de înot construit în Petrila         Ursici, satul din Munții Orăștiei unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor         ZILELE CREDINȚEI ȘI CULTURII LA DEVA, ediția a V-a, 25-29 iunie 2018         Drumuri stricate de camioanele încărcate cu lemne         Arte marțiale pe Cetatea Devei         Lansare de carte la Hunedoara         Simulator de incendiu prezentat, în premieră în România, la I.S.U. Hunedoara         ACCIDENTUL FILMAT ÎN DIRECT: Imagini cutremurătoare cu carnajiu pe autostrada A1, provocat de un șofer care a intrat pe contrasens         Inundații în comuna Densuș         Dosarul lui Laurențiu Nistor analizat de judecătorii de la Înalta Curte. Miza – 80.000 de lei         Zilele Petroșaniului, sub semnul Centenarului         Apele Jiului înghit amenajările hidrotehnice stopate         FOTBAL. CS Hunedoara înfrântă în primul meci al barajului de promovare