Mărturile cumplite ale Revoluţiei din Transilvania anilor 1848 – 1849

Cele mai cunoscute documente care fac referire la războiul civil din Transilvania anilor 1848 – 1849 se regăsesc rapoartele lui Avram Iancu, lider al moţilor în timpul celor mai sângeroase confruntări dintre români şi maghiari, în scrierile istoricului Gheorghe Bariţ, întemeietorul presei româneşti din Ardeal, şi în rapoartele prefecţilor Axente Sever şi Simion Balint.

„Până în octombrie 1848, românii n-au vărsat sânge unguresc, n-au maltratat niciun maghiar. Ei au suferit barbariile din Abrud, omorurile de la Sâncrai, măcelurile de la Mihalţ şi luna, întemniţările din tot cuprinsul ţării, numai pentru că au ţinut la drepturile lor omeneşti, politice şi civile. Românii au suferit toate aceste fărădelegi însă le-au ţinut şi minte”, afirma Gheorghe Bariţ, potrivit autorilor volumului „Luptele românilor din Ardeal 1848 – 1849”, publicat în 1919, la Bucureşti.

 141 de maghiari ucişi într-o noapte

Din toamna anului 1848, afirma istoricul, seria de atrocităţi s-a întins cu repeziciune în comunităţile din Transilvania. „O catastrofă din cele mai crunte a fost măcelul de la Sângatin (Kis Enyed), unde maghiarii din localitate şi împrejurimi se strânseseră într-o curte boierească bine întărită pentru a se apăra în contra încercărilor de dezarmare ale românilor. Aceştia, după o parlamentare mai îndelungată dar fără niciun rezultat, lipsiţi de un comandant mai priceput, năvăliră asupra curţii. Ungurii însă traseră cu puţtile în ei omorând patru ţărani. Ceilalţi, înfuriaţi peste măsură de moartea fraţilor lor, dădură foc dependenţilor curţii boiereşti şi măcelăriră pe toţi ungurii pe care au putut să pună mână. Numai câţiva au scăpat prin fugă în întunericul nopţii, 141 de cadavre zăceau neînsufleţite în curte şi în casa prefăcută în ruine”, relata Gheoghe Bariţ.

Pedepse cumplite

Istoricul afirma că înainte, dar mai ales după această catastrofă, mai mulţi fruntaşi şi ţărani români au fost spânzuraţi, din răzbunare. Unii au fost victimele unor atrocităţi greu de imaginat. „Protopopul Vasile Turcu, un bărbat luminat şi fruntaş al poporului românesc a fost arestat în timpul nopţii şi împreună cu 16 ţărani, au fost legaţi în fiare şi aduşi la Cluj. Aici au fost legaţi de nişte stâlpi în curtea Prefecturii, Turcu, cu lanţurile cele mai grele, în mijlocul lor. Pe urmă au fost aruncaţi în mijlocul curţii pe nişte paie şi astfel a zăcut venerabilul bătrân, pe un timp ploios şi friguros de oamnă timp de o zi şi două nopţi, învelit numai cu o bundă ţărănească. Plebea înfuriată îl insulta şi îl lovea cu neomenie. Turcu, plângându-se că îl strânge o cismă, unul din mulţime îl lovi cu cizma peste ochi, încât i-au scos unul. Cei ce l-au văzut în ziua supliciului spun că ochiul lovit îi curgea şi se înnegrise cu totul. El a fost spânzurat în acelaşi loc cu Bătrâneanu şi tovarăul său de dureri, Simonis”, relata Gheorghe Bariţ, potrivit autorilor volumului „Luptele românilor din Ardeal 1848 – 1849”, publicat în 1919, la Bucureşti.

Raportul lui Avram Iancu

Istoricul adăuga relatărilor sale altele la fel de înfiorătoare, petrecute în decursul toamnei anului 1848, până în luna februarie a anului 1849, agresiuni comise atât asupra românilor, cât şi împotriva maghiarilor din Transilvania. Au fost primele luni ale unui război civil care, deşi părea să se apropie de sfârşit în primăvara anului 1849, a continuat şi mai violent, în luna mai a anului 1849, când armistiţiul dintre români şi trupele revoluţionare ale maghiarilor a fost încălcat de oştile maiorului Imre Hatvani, la Abrud. Despre masacrele de la Abrud, detalii a oferit, la câteva luni după evenimente, Avram Iancu, într-un raport adresat Gubernatoriului civil şi militar din Transilvania sub titlul „Raportul prefectului Avram Iancu despre faptele gloatelor româneşti aflate sub ordinul său, în timpul războiului civil din Transilvania în anii 1848 – 1849”.

avram iancu desenMăcelurile de la Abrud

În 8 mai 1849, trupele lui Avram Iancu sprijinite de localnici au înconjurat Abrudul şi Roşia Montană. unde se aflau trupele lui Hatvani. În Roşia, 300 de militari maghiari au fost ucişi, iar satul a fost incendiat, în timp ce pierderile suferite de oştile lui Iancu au fost mici, scria liderul moţilor, potrivit autorilor volumului „Luptele românilor din Ardeal 1848 – 1849”, publicat în 1919, la Bucureşti. Atacul oastei lui Avram Iancu asupra Abrdului a început în după-amiaza de 9 mai 1849. După o luptă cumplită, insurgenţii lui Hatvani au fost nevoiţi să se retragă spre Brad. O parte din populaţia civilă i-a urmat. Urmăriţi de oştile lui Avram Iancu, au fost măcelăriţi, iar oraşul Abrud a fost incendiat. O mare parte a trupelor maghiare a rămas în Abrud.

“Aici se apărară cu ultimele forţe în biserici, case şi beciuri, până când au fost biruiţi complet de focul de tun şi cel de puşcă al românilor. Când au văzut cadavrele fruntaşilor şi a altor fraţi întinse pe piaţa oraşului, furia lor ajunse la culme. Toţi maghiarii care n-au putut să se salveze au fost măcelăriţi. Mulţi au fost ascunşi de românii din Abrud în casele lor şi astfel au fost salvaţi. Oraşul luase foc din cauza împuşcăturilor. Acum însă glotaşii înfuriaţi dădură foc celor mai multe case ungureşti. Din toate părţile se cerea trădătorul Dragoş – astfel îi zice poporul. El fu găsit într-un beciu, târât afară şi rupt în bucăţi. Astfel se termină prima luptă cu Hatvani. Numărul insurgenţilor morţi, inclusiv unguri abrudeni, se poate evalua fără exagerare la 2.000. Pierderile poporului românesc au fost foarte mici”, scria Avram Iancu, în raportul său, publicat integral în volumul Luptele românilor din Ardeal 1848 – 1849 (Bucureşti, 1919).

O săptămână mai târziu, maiorul Imre Hatvani şi Avram Iancu sunt protagoniştii unei noi confruntări, în Abrud, soldată cu moartea a peste 2.500 de oameni, cei mai mulţi din trupele de insurgenţi maghiari. Axente Sever, prefect al legiunii româneşti di Transilvania, la mijlocul secolului al XIX-lea, şi preotul Simion Balint, lider al românilor, numit şi el prefect la Turda, au oferit la rândul lor rapoarte despre luptele sângeroase din anii 1848 – 1849, în care au încercat să explice împrejurările atrocităţilor suferite de comunităţile din Transilvania. Informaţii preţioase despre evenimentele petrecute la mijlocului secolului al XIX-lea provin şi din relatările străinilor, asupra cărora războiul civil a avut un ecou profund.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 2 =

ACTUALITATE
PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării         Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor         Reparații pe șoseaua Deva – Lugoj         Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale         Trei incendii au avut loc în Hunedoara         Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat         Caritas Petroşani, proiect pentru oamenii străzii         Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc         PROBLEMELE CETĂȚEANULUI. Scandal pe locurile de parcare în Deva