MĂRTURII INEDITE. ”Pictorul” Arsenie Boca, în notele secrete ale Securității: cum i-a uimit fostul călugăr pe turnători

O notă informativă semnată de un colonel de Securitate, păstrată în Arhivele CNSAS, oferă o mărturie inedită despre modul în care Arsenie Boca îi impresiona pe urmăritorii săi. Nota informativă datează din ianuarie 1966, în vremea în care Arsenie Boca nu mai avea dreptul să îmbrace straiele monahale, în schimb lucra ca pictor de icoane în atelierul Schitului Maicilor şi era salariat al Patriarhiei Române.

Nota secretă provine de la sursa “Muşat” şi a fost primită şi redactată de ofiţerul Mihai Amarandei. Informatorul afirma că în 13 ianuarie 1966, la orele 11 dimineaţa, l-a contactat ”pe cuviosul pictor de icoane şi sfinţi Arsenie Boca ce lucrează la atelierele mânăstirii Schitul Maicilor”. Cei doi au stat de vorbă 10 minute pe culoarul dintre cele două ateliere de pictură şi croitorie, unde s-au întâlnit în mod întâmplător.

“Boca Arsenie în acelaşi fel de a fi liniştit şi reţinut. Spune că se simte bine şi că are de lucru din destul, dă mulţumită şi slavă lui Dumnezeu pentru toate şi are încredere în mila cerească şi spune că este ascultător faţă de toţi. Că fără doar şi poate, toate sunt rânduite de Dumnezeu, numai pentru binele nostru al oamenilor şi că răul, dacă există între noi, provine numai de la noi oamenii care ne abatem de la legea divină cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau neştiinţă, sau mai bine zis din neatenţie şi patimi. Legea divină însemnează în primul rând iubire, pace, ascultare şi dăruire, curăţenie îngerească, activitate muncă fără preget şi toate ce decurg din acestea în supunerea deplină faţă de conducerea spirituală şi cea de stat, ca în faţa lui Dumnezeu. Tot ce este în afară de aceste principii de viaţă este neascultarea, răsvrătirea, păcat, răul, ce aduce după sine pedeapsa şi toate cele în legătură cu ea”, a consemnat colonelul de la Securitate.

Se simţea fericit cu sfinţii

Informatorul a încercat să îl iscodească pe fostul călugăr despre planurile sale, însă Arsenie Boca i-a răspuns că este fericit în munca sa de pictor de icoane, se arată în nota informativă.

”Sursa îl întreabă, ai de gând să rămâi numai aci cu icoanele şi sfinţii?… Arsenie Boca răspunde că se simte foarte fericit cu sfinţii pe care îi pictează şi că autoritatea spirituală (Patriarhul) dacă nu vrea să-i dea o altă însărcinare pe care a avut-o în trecut şi pe care fie vorba între noi, nu depinde de mine să o doresc, înseamnă, că nu are trebuinţă de mine, sau că nu corespund vederilor sale (ale Patriarhului) şi deci este bine şi trebuie să mă simt fericit în situaţia în care mă aflu”, relata colonelul de la Securitate, potrivit notei informative de la CNSAS.

”Arsenie Boca este lucrat prin dosar individual la Serviciul IV unde se va trimite acest material pentru exploatare. Agentul şi in viitor a primit sarcini de a-l contacta pe acest element, iar în discuţiile cu el să stabilească evoluţia concepţiilor sale şi legăturile”, adăuga lt. col. Mihai Amarandei, în încheierea notei secrete.

Era abonat la Scînteia

O altă notă informativă, din aceeaşi perioadă, semnată de sursa „Rafael“ şi înregistrată la 15 aprilie 1966, arăta cum îşi petrecea timpul fostul călugăr în atelierul de pictură al Patriarhiei. Informatorul afirma că „Boca Arsenie este responsabilul atelierului de pic­tură şi email de la Schitul Maicilor.

Nu este numit şef de atelier oficial, dar el face toate proiectele şi desenele tuturor comenzilor cerute de instituţie. Ca pregătire, Boca A. este un desenator foarte bun, pictor şi cunoscător al artei emailatului. Este un om priceput şi bun organizator al muncii în atelier şi de aceea este socotit că un om de valoare în Patriarhie şi după câte am văzut patriarhul îl apreciază mult datorită talentului pe care-l are. Arta emailatului şi-a însuşit-o cu multă dibăcie (furată propriu-zis) de la doamna Oteteleşanu, care, având o mentalitate învechită, păstra acest secret al emailatului. După ce se iniţiază, Boca îşi pregăteşte doi elevi, pe Neagu Gh. şi Tudorache. Din cele discutate cu el referitor la învăţatul unor secrete ale muncii de la cei bătrâni el mi-a spus aşa: «Măi, deoarece cei bătrâni care cunosc secretele meseriei nu vor să transmită celor tineri, noi trebuie s-o furăm». De asemenea îi este necaz când unul tânăr nu vrea să înveţe. El pune multă bază pe elementul tânăr care are altă mentalitate decât cei bătrâni. În atelier se comportă frumos şi respectuos cu toată lumea. În timpul lucrului nu vrea să se discute în atelier, ci doreşte linişte, spunând că discuţiile distrag de la lucru. Emisiunile de radio nu le ascultă decât pe cele cu caracter ştiinţific, literar şi informaţii de cultură generală. Muzica modernă nu-i place s-o asculte, îl enervează, spunând că-i o muzică de tam-tamuri, lipsită de frumuseţe şi armonie. Îi place muzica populară şi corală, indiferent de conţinutul ei. Timpul liber şi-l ocupă citind, completându-şi cunoştinţele. Din revistele literare şi ştiinţifice care se aduc în atelier citeşte cu mult interes tot ce apare în domeniul ştiinţific. Din ziarele care vin la atelier este abonat la Scânteia, pe care atunci când vine îl citeşte cu mult interes. Boca Arsenie este un om cult şi vorbeşte calculat. El nu face risipă de cuvinte în convorbirile avute”, arăta informatorul Rafael.

Un an mai târziu Arsenie Boca s-a retras la pensie şi s-a mutat la Biserica Drăgănescu, unde s-a ocupat pentru aproape 15 ani de pictura interioară a acesteia. O notă informativă arăta că, înainte de a decide să plece de la Schitul Maicilor, fostul călugăr se interesase la patriarh dacă se va putea reîntoarce la o mânăstire, însă în ciuda promisiunilor, dorinţa sa nu i s-a mai îndeplinit.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − doisprezece =

ACTUALITATE
PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”         ANGAJAŢII DE MEDIU, PROTEST SPONTAN. Aroganţa Guvernului PSD dinamitează atragerea de fonduri europene         Asigurare de sănătate UE