ISTORIA UITATĂ A FIERULUI. Cum au trecut minerii hunedoreni de la transportul cu coşurile, la Calea Ferată Minieră Ardeleană

Transportul minereului, al lemnului şi al mangalului se făcea exclusiv manual sau cu tracţiune animală până în 1850. Ulterior cererea tot mai mare pe piaţa fierului, asociată cu scumpirea de trei ori a costurilor de transport, a duc la construirea de drumuri, căi ferate, dar şi a unor trasee de zeci de kilometri de funicular. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, transportul minereului de la minele din Ghelari se făcea cu caii, care erau proprietatea minei. Animalele de povară aveau aşezate pe lateral câte un coş, iar transportul se făcea în special spre rostogolul (planul înclinat) şi spre buncărele care adăposteau minereu, la uzina de fier de la Govăjdie. Romulus Ioan, autorul unui amplu studiu deferitor la mineritul hunedorean, publicat în cele două volume intitutale „Istoria Uzinei de Fier – Hunedoara. Eisenmarkt. Vajdahunyad”, menţionează că văile adânci din munţii Poiana Ruscă, făceau dificil transportul şi conexiunile necesare ître minele de fier de la Ghelari şi uzinele de la Govăjdie şi Hunedoara.

 

Se triplează costul transportului

 

Necesitatea amenajării unor tehnici de ridicare, încărcare, transport, coborâre şi descărcare era mai mult decât evidentă. Astfel, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, adică după anul 1850, pe Valea Govăjdiei au fost începute lucrările de tăiere a unui drum cu o lungime de 10 kilometri. Potrivit fostului director al Combinatului Siderurgic de la Hunedoara, Romulus Ioan, acesta urma să asigure transportul facil al mangalului şi al minereului către punctele de prelucrare. Lucrările foloseau vechiul traseu care mergea la Hunedoara, drumul vechi din Valea Zlaştiului, prin Căţănaş şi urma să permită transportul materiilor prime către oraş. Nevoia de a asigura căi mai rapide şi mai facile de acces a apărut, desigur, ca urmare a creşterii cererii de minereu, dar şi ca urmare a majorării, de trei ori a costurilor de transport. Reducerea cheltuielilor de transport era, în aceste condiţii, o chestiune de supravieţuire.

646x404

60 de kilometri de funicular

 

Tocmai de aceea un nou drum, existent şi astăzi, a fost construit între Govăjdie şi Teliucu Superior, între Retişoara şi Hunedoara a fost construită o linie de cale ferată, iar între Ghelari şi Govăjdie au fost date în folosinţă mai multe linii de funicular. De altfel, funicularul a continuat să fie extins şi, în final, a ajuns să se întindă între Vadu Dobrii şi Hunedoara, cu staţie intermediară la Govăjdia. În total specialiştii spun că traseul funicularului se întindea pe o distanţă de aproape 60 de kilometri. Motoarele funicularului erau puse în mişcare de gazul obţinut prin distilarea lemnului, în procesul de obţinere a mangalului. Singura care era echipată u motoare electrice era staţia de la Ghelari. Când nici capacitatea funicularului nu a mai fost suficientă, iar producţia era în continuă creştere pentru a potoli „foamea” celor cinci furnale (unul la Govăjdia şi alte patru la Hunedoara), a apărut calea ferată îngustă. Construiea ei a început în 1897. Ea trebuia să facă legătura rutei de transport spre furnalele celor două uzine, cu infrastructura deja existentă şi, bineînţeles, cu staţiile de unicular.  Când a fost gata calea ferată îngustă se întindea pe o distanţă de mai bine de 16 kilometri, fiind cunoscută sub denumirea de „Calea ferată minieră Ardeleană”. Staţia finală se afla la Retişoara-Ghelari, unde vagoanele căii ferate erau încărcate cu minereul de fier adus aici din minele de la Ghelari, iar apoi era coborât la furnalele uzinei din Govăjdia şi la cea din Hunedoara.

 

Rostogoluri, tuneluri şi căi ferate

 

Tunelul de 600 de metri, finalizat în 1866, permitea transportul minereului de la galeriile miniere la terminalul de încărcare. O altă cale ferată, cu o lungime de 790 de metri, a fost construită special pentru vagoanele trase de animale. La capătul liniei exista un rostogol de 160 de metri, pe care minereul era coborât la Retişoara, la o diferenţă de nivel de aproape 100 de metri. Minereul vărsat pe planul înclinat, era apoi strâns şi încărcat pentru a fi transportat la Govăjdia, pe o distanţă de patru kilometri. Potrivit lui Romulus Ioan, investiţiile făcute au reuşit să reducă, per total, costurile cu transportul minereului de la 30, la numai 10 filleri. O altă cale ferată, lungă de cinci kilometri, deservea orizontul Lucaci (mina centrală de la Ghelari), împărţită pe trei secţiuni de rostogolurile de la Retişoara şi Nădrab. Construirea drumurilor, a căilor ferate şi a treaseelor de funicular, a făcut costul transportului pentru minereul transportat să scadă la numai 7 filleri pentru fiecare 100 de kilograme transportate.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 4 =

ACTUALITATE
DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat         Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor