INCREDIBIL! O hunedoreancă a trăit 10 ani în cea mai rece zonă locuită de pe Terra. Vezi ce a convins-o pe femeie să îndure temperaturile de -57 de grade din Siberia Orientală!

Este povestea impresionantă a unei femei care a îndurat de bună voie temperaturi extreme – din dorinţa de-a călca pe urmele tatălui şi inspirată de o carte citită la 14 ani.

Experienţa din Siberia i-a dat o lecţie de viaţă. Dar înainte de orice, a ajutat-o să înţeleagă că nu poate schimba oamenii şi că numai Dumnezeu e în stare să facă minuni! 

 

DESPRE SIBERIA, CU DRAG. „Mi-e dor de Yakuţia, din când în când - chiar dacă m-a îngrozit la prima vedere. La urma urmei, aceasta este ţara în care mi-am crescut copiii”, spune Dana Sisoeva / FOTO: ARHIVA PERSONALĂ DANA SISOEVA

DESPRE SIBERIA, CU DRAG. „Mi-e dor de Yakuţia, din când în când – chiar dacă m-a îngrozit la prima vedere. La urma urmei, aceasta este ţara în care mi-am crescut copiii”, spune Dana Sisoeva / FOTO: ARHIVA PERSONALĂ DANA SISOEVA

În Siberia, şi oamenii, şi animalele s-au adaptat la temperaturile extreme. Sania trasă de câini e mai utilă decât maşina, iar peştele congelat este alimentul de bază. Distanţa între localităţi e de sute de kilometri, iar în unele zone nu poţi ajunge decât cu avionul sau cu elicopterul.

La 400 de kilometri de Cercul Polar, oamenii trăiesc altfel decât restul lumii. Viaţa lor are un ritm diferit. Dana Sisoeva a trăit 10 ani în mijlocul yakuţilor. A îndurat temperaturi de -57 de grade şi şi-a crescut copiii într-o ţară în care 9 luni pe an e zăpadă cât vezi cu ochii, iar ziua ţine doar 5 ore.

 

În numele tatălui

Avea 14 ani şi nu ştia încotro s-o apuce. Îşi pierduse tatăl şi se întorcea în casa bunicii. Căuta un loc în bibliotecă pentru cărţile părintelui şi aşa a dat peste un volum cu coperţi negre şi pagini îngălbenite – „Ana din Ava”, publicat în 1936. Cartea povesteşte viaţa unei misionare care a plecat în Birmania cu soţul ei. Atunci s-a născut dorinţa şi în ea. Nu şi-a dorit decât să urmeze exemplul eroinei şi pe-al propriului părinte.

Tata a fost pastor baptist, înainte de 89. A riscat ani grei de închisoare aducând în biserică, dintr-un loc secret, literatură religioasă care ajungea în România prin contrabandă. În vremea comuniştilor, nu puteai procura legal asemenea cărţi. Am avut percheziţii acasă, interogatorii şi confruntări cu informatorii, dar tata nu s-a abătut de la drumul lui. În 1987, a murit pe neaşteptate, iar eu am dorit să-i continui munca. Aveam să ajung la aceeaşi concluzie ca şi Levin, personajul lui Tolstoi din Anna Karenina– sensul vieţii constă în a trăi pentru Dumnezeu, pentru suflet, spune Dana Sisoeva.

 

Drumul spre Siberiatrimitere

Mulţi ani de atunci, femeia s-a gândit la misiuni în Africa ori în India. Dar când şi-a cunoscut viitorul soţ, a ştiut exact care-i va fi direcţia.

Pe Yan l-am întâlnit în facultate, la Universitatea Emanuel din Oradea. În studenţie, am auzit de regiunile îndepărtate ale Rusiei, unde era nevoie de oameni care să le vorbească localnicilor despre Dumnezeu. Yan era din Siberia. S-a născut în capitala Yakuţiei. După ce ne-am căsătorit, am înţeles că acolo era locul nostru – cel puţin pentru o vreme”, povesteşte Dana.

Rudele lui Yan n-au crezut că bărbatul s-ar mai putea întoarce în oraşul natal – mai ales că era însurat cu o româncă. Iar rudele Danei au plâns-o ca la înmormântare când i-au aflat planurile. Şi totuşi, cei doi au plecat.

Am locuit 10 ani la Yakutsk, în capitala Yakuţiei – la Polul frigului din Rusia. Acolo, iarna ţine 9 luni, iar temperaturile coboară până la -57 de grade. Mama era sigură că n-o să rezist. Eu mă gândeam doar la frig şi eram pregătită să-i fac faţă. Yan m-a pregătit psihic, dar surprizele au fost cu totul altele. Nu frigul m-a îngrozit, ci diferenţele culturale şi întunericul din timpul iernii. Am găsit pe Internet date despre răsăritul şi apusul soarelui, iarna. Scria că răsare la ora 11 şi apune la 16. În realitate, nu vedeam soare cu săptămânile în decembrie şi ianuarie, iar oraşul era acoperit de ceaţă şi întuneric. Vara era invers. Soarele răsărea la ora 3.30 şi apunea după ora 23. Luminile în oraş nu se aprindeau şi nici în casă nu era nevoie de bec. Nici nu apuca să se răcorească. Vara din Yakutsk e mai caldă decât cea din România”, povesteşte hunedoreanca.

 

 

POLUL FRIGULUI. Yakuţia este considerată Polul Frigului. În anul 1926, aici s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din istorie, într-o zonă locuită: -71 de grade Celsius!

POLUL FRIGULUI. Yakuţia este considerată Polul Frigului. În anul 1926, aici s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din istorie, într-o zonă locuită: -71 de grade Celsius!

Ca după război

Yakuţia este o republică federală rusă din Siberia. Ocupă o cincime din teritoriul Rusiei şi are sub un milion de locuitori. Se află la 8.000 de kilometri distanţă de România şi la 7 ore diferenţă de fus orar.

Când am aterizat, neliniştea a pus stăpânire pe mine. După 3 zile în care ne-am plimbat prin Moscova în pantaloni scurţi, am ajuns într-un ţinut unde timpul parcă stătea în loc”, îşi aminteşte Dana.

Capitala Yakuţiei este cel mai mare oraş din lume construit pe un permafrost (sol îngheţat tot timpul anului la adâncimi între 20 şi 1.500 de metri). Se află la 400 de kilometri de Cercul Polar şi are mai puţin de 300.000 de locuitori.

M-am obişnuit greu cu peisajul. Prima impresie a fost şocantă. Clădiri lungi, din drugi mari de lemn, înnegrite de vreme, care adăposteau locuinţe, magazine şi policlinici. Drumuri murdare şi pline de gropi. Blocuri care îmi aminteau de fotografiile de după război – nevopsite şi aşezate pe piloni înalţi, aşa încât puteai trece pe sub ele. Dacă ar fi fost construite ca la noi, temperaturile extreme le-ar fi afectat fundaţia. Vegetaţia era foarte săracă – nici parcuri şi nici spaţii verzi. Doar statuia lui Lenin se înălţa în mijlocul oraşului. De jur-împrejur – ceaţă, frig şi oameni pe ale căror feţe nu puteam citi nimic şi pe a căror limbă n-o pricepeam”, descrie hunedoreanca oraşul în care a trăit 10 ani.

Zile în şir a colindat capitala Yakutsk, ca să închirieze o locuinţă. Era tot mai îngrozită şi nu-şi putea alunga din minte un gând – „Oare iadul avea să fie mai urât decât locul acesta?”.

Atunci nu-mi imaginam ceva mai groaznic decât priveliştea din faţa ochilor mei. Şi nu ştiam ce să spun când mă întreba cineva dacă-mi place oraşul. Nişte americani m-au învăţat cum să răspund: îmi plac oamenii! Cu timpul, am văzut şi partea frumoasă a locurilor, iar Yakuţia a devenit ţara pe care o iubesc şi unde am lăsat în urmă prieteni foarte dragi mie. În ultimii ani, Yacutsk s-a schimbat mult. În oraş, au apărut şi clădiri cu arhitectură modernă”, explică Dana Sisoeva.

 

Oameni sensibili şi neîncrezătoridana1

Yakuţii au cultură şi limbă proprie – înrudită cu turca, iar practica şi credinţa religioasă par a fi o formă de şamanism. Mare parte dintre ei sunt atei. Locuitorii capitalei vorbesc doar rusa, dar în zonă au început să apară şi şcoli în limba yakută.

Pentru că am locuit în Yakutsk, n-am avut ocazia să învăţ limba yakută, dar am prins destul de repede rusa. M-am împrietenit cu misionari veniţi din SUA, Africa de Sud, Ucraina şi Germania, care m-au ajutat să înţeleg cum gândesc yakuţii şi cum trebuie să mă port cu ei. În general, sunt oameni închişi, foarte sensibili şi neîncrezători. Evită discuţiile în contradictoriu şi se retrag imediat dacă doar li se pare că nu le gândeşti binele. Trebuia să adaptez şi la încetineala cu care luau decizii. Nu sunt atraşi de ceva nou şi nu-şi deschid sufletul decât după foarte mult timp”, îi caracterizează românca pe siberieni.

 

Planuri

 

tineri1 tineri2

 

 

 

 

 

 

 

Dana şi Yan au plecat în Yakuţia cu planuri mari. Fiind pasionaţi de limbile clasice, ar fi vrut să traducă Biblia în yakută. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de-acolo.

Ne-am întâlnit de câteva ori cu grupul de traducători, dar lucrurile au tărăgănat pentru că nu existau oameni care să cunoască foarte bine limba sau să aibă o minimă pregătire teologică. Aşa că ne-am implicat în alte lucrări. Yan a fost pastor într-o biserică baptistă, iar eu organizam tabere de studiu biblic pentru tineri şi întâlniri cu mamele preşcolarilor, cărora le vorbeam despre creşterea şi educaţia copiilor. Mai târziu, am predat studenţilor cursuri teologice, iar aceasta a fost una dintre cele mai plăcute experienţe. De câteva ori m-am întâlnit şi cu oamenii de la sate. Era greu de ajuns acolo pentru că distanţele dintre localităţi sunt de sute de kilometri, iar uneori, singurele mijloace de transport erau avionul sau elicopterul care circulau o dată pe lună. Un sat aflat la 300 de kilometri este considerat aproape”, explică femeia.

 

 

 

AMINTIRI. În 10 ani cât a locuit în Siberia, românca şi-a petrecut vacanţele în România. O dată îşi aminteşte că s-a întors în Yakuţia cu trenul. Drumul era de 10 ori mai ieftin decât cu avionul, dar a durat o săptămână şi două zile / FOTO: ARHIVA PERSONALĂ DANA SISOEVA

AMINTIRI. În 10 ani cât a locuit în Siberia, românca şi-a petrecut vacanţele în România. O dată îşi aminteşte că s-a întors în Yakuţia cu trenul. Drumul era de 10 ori mai ieftin decât cu avionul, dar a durat o săptămână şi două zile / FOTO: ARHIVA PERSONALĂ DANA SISOEVA

Viaţa la -57 de grade

Yakuţii s-au adaptat la temperaturile extreme, dar pentru o româncă traiul la -57 de grade n-a fost tocmai uşor. Chiar dacă a crescut într-o zonă de munte, Dana Sisoeva s-a obişnuit greu cu hainele groase şi cu căciula cu urechi.

Aveam o haină din blană care cântărea 5 kilograme. Lungă pănâ-n pământ şi cu mâneci încreţite. Dacă aş fi alunecat şi aş fi căzut pe stradă, nu m-aş fi putut ridica singură – atât era de grea! Am învăţat să merg cu paşi mici şi nu mă grăbeam niciodată. Căciula cu urechi nu-mi lăsa decât ochii şi nasul afară şi mă împiedica să aud vocile din jurul meu. Purtam cizme din blană de ren, cu talpă de pâslă, şi nu-mi amintesc să-mi fi fost vreodată frig la picioare”, povesteşte hunedoreanca, amintindu-şi ce i-a spus Yan despre yakuţi: „Siberian nu este cel care rezistă la frig, ci acela care ştie să se îmbrace”.

În ciuda hainelor groase însă, gerul face rafagii în neîmblânzita Siberie – chiar şi printre localnici.

Cei mai mulţi oameni se încălzesc intrând în magazinele de pe stradă. La început, eu făceam asta la doar câţiva paşi. Am văzut localnici cu obrajii îngheţaţi. Aveau pete albe pe ei. Şi fiul meu a păţit-o. La -30 de grade i-a îngheţat o porţiune de obraz”, spune Dana.

Nici copiii yakuţilor nu rezistă afară la temperaturi extreme. Dacă ele scad sub -45 de grade, elevii de clasele I-IV nu mai merg la şcoală, iar dacă ajung la -50 de grade, măsura este valabilă şi pentru cei de clasele V-VIII.

 

Jogging la -35 de grade, împotriva depresiei

 

În Yakuţia, iarna ţine din octombrie până în mai, iar frigul nu vine singur. Aduce cu el ceaţă şi întuneric. Sunt luni întregi când nu vezi soarele pe cer şi nici nu mai ştii dacă e zi sau noapte. Românca îşi aminteşte de un drum la spitalul din oraş.

Eram însărcinată cu al doilea copil, iar afară erau -55 de grade. Nu aveam maşină – e prea costisitor să încălzeşti garajul, iar drumurile sunt foarte proaste. Ceaţa era atât de groasă încât nu vedeam nimic din autobuz. Nu ştiam nici măcar dacă nimeresc staţia. Aproape că m-am temut să cobor şi nu eram sigură că voi vedea spitalul înainte de-a da cu nasul în el”, explică Dana Sisoeva, convinsă totuşi că, până la urmă, aerul uscat din Yakutsk i-a priit.

În 10 ani petrecuţi în Siberia, n-a mai stat toată iarna cu batista la nas – cum i se întâmpla în România. Iar într-o bună zi, a găsit un leac şi împotriva depresiei din timpul iernii – joggingul la -35 de grade!

În 10 ani, am locuit în 5 case şi în toate era foarte cald. N-aveam nevoie de şosete, iar uneori, trebuia chiar să deschid fereastra la dormitor. Dar oricând de cald era acasă, nu puteam sta cu săptămânile între patru pereţi. Au fost perioade când n-am ieşit câteva zile din casă şi mi-am dat seama că asta nu-mi face bine. Am avut noroc cu soţia unui pastor. Ea avea 4 copii mici şi ieşeau zilnic la alergat, până când temperatura cobora sub -35 de grade. Am făcut şi eu la fel, timp de doi ani. Alergam câte o oră pe zi – uneori chiar şi la -45 de grade, iar când frigul se înteţea, făceam aerobic acasă”, povesteşte hunedoreanca.

Nici vara nu e de invidiat în Siberia. La 4 dimineaţa e deja lumină, iar soarele apune la ora 23. Dana îşi aminteşte cât de greu era să-şi convingă copiii să meargă la culcare când soarele era încă pe cer.

 

Ce mănâncă yakuţiicraciun

În Yakuţia nu există supermarketuri, doar magazine mici. Iarna, oamenii îşi cumpără mâncarea din depozite en-gros. Alimentul de bază e carnea congelată – în special peştele. O anume specie este consumă fără a fi gătită şi e o delicatesă în ţara lor.

Yakuţii prepară peştele în multe feluri. Preferata mea e plăcinta cu peşte şi orez. Iarna, balconul ţine loc de frigider şi toţi au acolo carne, peşte, varză murată, ciuperci şi iagode – singurele fruncte care cresc în Siberia. Sunt nişte bobiţe roşii, cu gust dulce-amărui, cresc în pădure, iar localnicii obişnuiesc să facă gem din ele”, a aflat românca.

Vara e o binecuvântare pentru yakuţi. Încă din luna mai, ies la picnic – chiar dacă zăpada se mai vede, iar lacurile sunt îngheţate. Odată cu picnicul, meniul localnicilor se schimbă. La „iarbă verde” este preferată ciorba gătită pe loc.

Eram în Yakutsk de la începutul lui septembrie. În luna mai, tinerii din biserică au planificat o ieşire în natură. Cineva a făcut o listă cu tot ce aveam de luat – conserve de carne, ceapă, morcovi, cartofi, mărar. Mi-a fost imposibil să-i conving că nu trebuie să gătim la picnic. Atunci nu puteam înţelege de ce ei ţin atât de mult să aibă mâncare caldă la prânz. Aveam să aflu că asta era o practică obişnuită – trebuia doar să decidem ce fel de ciorbă vrem. Doar când ieşeam cu misionarii americani, luam senvişuri cu noi”, explică românca.

 

Nu poţi schimba oamenii!”

DIN YAKUTSK, LA HUNEDOARA. Dora are 10 ani. S-a născut în capitala Yakuţiei şi învaţă la o şcoală din Hunedoara. Vorbeşte la fel de bine şi ruseşte, şi româneşte. Le-a povestit deja colegilor cum trăiesc yakuţii şi spune că iarna din România e floare la ureche pe lângă frigul pe care l-a îndurat la Oceanul Arctic / FOTO: ARHIVA PERSONALĂ DANA SISOEVA

DIN YAKUTSK, LA HUNEDOARA. Dora are 10 ani. S-a născut în capitala Yakuţiei şi învaţă la o şcoală din Hunedoara. Vorbeşte la fel de bine şi ruseşte, şi româneşte. Le-a povestit deja colegilor cum trăiesc yakuţii şi spune că iarna din România e floare la ureche pe lângă frigul pe care l-a îndurat la Oceanul Arctic / FOTO: ARHIVA PERSONALĂ DANA SISOEVA

 

 

Dana şi Yan au doi copii. Dora are 10 ani, iar Natanael – 7. Amândoi sunt născuţi în Siberia, iar când Dora a început clasa I, familia Sisoev a revenit în România.

Ne-am stabilit la Hunedoara, pentru că aici am găsit de lucru. Yan este pastor la biserica baptistă, iar eu îmi desfăşor activitatea la Centrul Creştin Betleem‘. Lucrez la bibliotecă şi la Centrul de zi – un program afterschool pentru copii din familii defavorizate”, detaliază Dana Sisoeva.

Femeia e hotărâtă să se întoarcă în Siberia, când vor mai creşte copiii – măcar pentru 5 ani, căci yakuţilor le trebuie timp ca să se apropie de străini. Îi e dor deja să revadă locurile acelea şi mai ales oamenii cu care s-a împrietenit în Yakutsk.

După 10 ani petrecuţi în cea mai rece zonă locuită de pe Terra, Dana Sisoeva îşi aminteşte ce-a învăţat-o experienţa din Siberia.

M-a învăţat, printre altele, că nu poţi schimba oamenii. Am vrut să deschidem ochii unora în privinţa alegerilor lor greşite, dar am înţeles că numai Dumnezeu poate transforma radical un om. Am avut în biserică oameni cu un trecut îngrozitor – cu ani de închisoare pentru crimă ori pentru alte asemenea. Dumnezeu i-a iertat şi acum îi slujesc pe cei care au nevoie de speranţă în viaţa lor. De asemenea, am mai învăţat că atunci când nu te pui pe tine pe primul loc şi nu cauţi împlinirea proprie, ci binele altora, îţi vei găsi împlinirea”, încheie hunedoreanca.

 

——————————————————————

Teroarea ţânţarilor

Yakuţii se feresc de insecte ca de cine ştie ce lighioane. Vara, ţânţarii şi muştele îi obligă să poarte echipament special, povesteşte Dana Sisoeva. Roiuri de ţânţari atacă din toate părţile – mai ales în pădure. Îţi intră inclusiv în ochi şi-n urechi. Localnicii se apără de ei cu unguente şi spray-uri, dar nu prea au sorţi de izbândă. În unele regiuni, oamenii îşi pun pe cap pălării speciale – cum poartă apicultorii. În august, apare şi un soi de muşte, a căror înţepătură e mai dureroasă decât a ţânţarilor. Nici de ele nu te poţi feri.

„Chiar dacă aveam întotdeauna în rucsac o mulţime de unguente, tot veneam acasă cu urmele înţepăturilor, care mă chinuiau câte o săptămână”, mai spune românca.

 

————————————————

declaratieUneori, mă gândesc ce naiv am privit totul la plecare. 10 ani n-am fost angajaţi nicăieri. Banii pe care-i primeam de la alţi creştini abia ne ajungeau pentru cheltuielile lunare. O dată la doi ani, primeam o sumă mai mare şi atunci ne permiteam o vacanţă în România. Şi totuşi, dacă aş fi pusă din nou să aleg, m-aş îndrepta în aceeaşi direcţie”

Dana Sisoeva, fost misionar în Siberia

 

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “INCREDIBIL! O hunedoreancă a trăit 10 ani în cea mai rece zonă locuită de pe Terra. Vezi ce a convins-o pe femeie să îndure temperaturile de -57 de grade din Siberia Orientală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cincisprezece + 7 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte         Zilele icoanei încep la Deva         Transporturi agabaritice pe ruta Nădlac – Hunedoara         Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului         Sarmizegetusa Regia, în imagini de poveste         Ucigașul celor două femei din Balomir adus în instanță. Detaliile crimelor înfiorătoare săvârșite de tânăr         Ședință la Prefectură pe tema drumurilor din județ         Accident rutier grav în Deva         (P) We are more than work! – Falk Pruscha, fost CEO al Star Transmission şi Star Assembly, ne împărtăşeşte impresiile experienţei sale în România         Retrocedarea terenurilor din Retezat a dus la închiderea complexului Pietrele         Accident grav în Deva, produs la beție         Ambasadorul SUA a primit cheia municipiului Hunedoara         Telecabina de la Cetatea Devei rămâne oprită