Devenii l-au văzut pe scenă la Serbările oraşului. „De fiecare dată, cânt la Deva cu plăcere, pentru că aici sunt acasă!”, spune Edi Raita, clăparul trupei clujene „Desperado”.
Când avea 6 ani, a început să cânte la pian. Bunicul dinspre tată cânta la vioară şi el l-a îndreptat spre Şcoala de muzică din Deva. La 15 ani, a intrat în prima trupă. În ’96, a plecat la Cluj, la facultate. Acum are 36 de ani şi face parte din grupul „Desperado”. Când nu cântă, face muzică pentru spoturi publicitare, filme şi jocuri. Are un băiat de 6 ani – Alex, şi se dă în vânt după motocicletele.
„Bunicul m-a trimis la şcoala de muzică”
„Am învăţat pianul la Şcoala de muzică din Deva – actualul liceu ‘Sigismund Toduţă’. Până în clasa a şaptea, am fost coleg cu frate-meu. El a ales alt drum – eu am rănas la muzică. Mi-au fost profesori Mariana Crăciun Onţanu şi Francisc Micola. Ultimul era membru în celebra trupă Brevis”, îşi aminteşte Edi Raita.
În clasa a IX-a, a continuat să studieze muzica la Clubul elevilor. De atunci a început să cânte şi cu diferite trupe.
„Prima a fost Juventus. Cântam în deschiderea unor formaţii renumite care veneau prin Deva. Apoi, am înfiinţat grupul ‘Slide’, care există şi astăzi. Am cântat cu ei până în ’96, când am plecat la Cluj, la facultate”, povesteşte muzicianul.
Raita a absolvit Academia „Gh. Dima” – Pedagogie şi Regie de sunet. În primul an, făcea naveta la Deva, de dragul de-a cânta cu „Profetul”. S-au despărţit doar când clăparul a început să lucreze într-un studio de producţie.
Tribut Pink Floyd
În 2000, Edi Raita s-a întors pe scenă – la Cluj, cu trupa „Leequid”. Au cântat împreună patru ani, până la destrămarea grupului în care l-a cunoscut şi pe Vlad Spătar – mai târziu, chitarist la „Desperado”. Pe Sandy Deac, liderul trupei, l-a întâlnit întâmplător, prin 2005.
„Avea de vânzare un sintetizator, iar eu voiam să-l cumpăr. Ne-am revăzut după patru ani, când ‘Speak Floyd’ – grupul tribut Pink Floyd, avea nevoie de un clăpar. Sandy şi-a amintit de mine şi m-a sunat. Am bătut palma”, povesteşte clăparul despre inedita trupă care cântă doar piesele Pink Floyd, împreună cu solistul britanic David Bryan, stabilit în România.
De aici până la „Desperado” a fost doar un pas pentru Raita. Grupul a rămas fără clăpar, iar Sandy i-a spus, simplu: „Avem repetiţii!”. Aşa a ajuns hunedoreanul să ia în răspăr „păcatele omeneşti” pe care piesele „Desperado” le înfăţişează neaoş ardeleneşte, smulgând din ele stropul de înţelepciune mai mult ori mai puţin rostit.
Porecla e obligatorie în „Desperado”
„Când am intrat în grup, am primit şi o poreclă. E obligatoriu la ‘Desperado’. Mi se potrivea şi ‘Rinocerul’, şi ‘Cerbul’, pentru că sunt solid. Dar a ieşit o combinaţie – ‘Rinocerbul’”, povesteşte, amuzat, clăparul trupei care deschidea, în 2007, concertul britanicilor de la „Uriah Heep”.
Despre un concert de la Bistriţa, Edi Raita e sigur că-şi va aminti toată viaţa.
„Am cântat acolo la Revelionul 2012-2013. Era aşa de multă lume, încât mă uitam de pe scenă şi nu-mi dădeam seama unde se sfârşeşte mulţimea aceea de oameni. Atmosfera a fost incredibilă. Toţi au cântat odată cu noi. Am simţit atunci că locul nostru e pe scenă”, mai spune muzicianul.
În 15 ani de când există, „Desperado” a susţinut peste 700 de concerte live. Muzica lor e aproape de fiecare dintre noi, iar textele pieselor sunt bucăţi rupte din viaţa românului – aşa cum e ea, cu bune, şi cu rele, dar mai ales cu „haz de năcaz”. Pe lângă cele 20 de concerte deja programate în Transilvania şi Moldova, „Desperado” lucrează la un nou album. Un fel de „Best of Desperado” – cu versuri în engleză, dar şi cu câteva piese în limba norvegiană.
[box border=”full”] Istoria trupei 
„Desperado” este singurul grup country-rock din România. A fost înfiinţat în 1998 şi şi-a ales numele după piesa cu acelaşi titlu a faimoasei trupe „Eagles”. Membrii „Desperado” sunt muzicieni profesionişti şi provin din alte formaţii de succes. Încă de la albumul de debut – „Promit că nu mai beau”, grupul şi-a definit un stil original nu doar datorită muzicii, ci şi textelor pline de umor, desprinse din viaţa de zi cu zi. Primul album, lansat în 2000, a propulsat grupul în rândul celor mai cunoscute trupe româneşti, iar „Desperado” a devenit o prezenţă constantă pe scenă, în cluburi şi la TV. În 2001, apare albumul „Oameni de treabă”, care conţine hitul „Lenea” – videoclipul piesei a fost nominalizat la „Premiile Industriei Muzicale Româneşti”. Au urmat „La fel ca tata” (2003) şi „Greatest Shits” (2004). În 2002, 2006 şi 2007, „Desperado” a participat la selecţia Eurovision, iar asta i-a adus colaborarea cu muzicianul norvegian de origine română Tony Poptamas, care apare pe albumul „Răspundem ascultătorilor” (2007). În 2008, „Desperado”, împreună cu Tony Poptamas şi Alexandra Ungureanu, au urcat pe podiumul Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”, de la Braşov, câştigând „Cerbul de Bronz”. Din repertoriul „Desperado” fac parte şi piese de-ale lui Eric Clapton, Eagles, Dire Straits, James Blunt, Queen şi Simply Red. Actuala componenţă a trupei este: Sandy Deac („The Gun”) – vocal, chitară, keyboards; Edi Raita („”Rinocerbul”) – voce, keyboards; Laszlo Kovacs („Indiana Jones”) – chitară; Vlad Spătar („PG Suckerman”) – chitară bas, voce; Zsolt Janky („Yankee Joe”) – tobe; şi Ovidiu Buhăţel („Yezekill”) – manager, sound designer. [/box]
