Remember 1989 (I). Hunedoreanul vândut de sârbi pe un vagon de sare

[wzslider autoplay=”true”]

În 1989, Puiu Sălăgean era un tânăr ca oricare altul. Trăia într-o lume cenuşie, muncea într-un oraş cenuşiu şi nu avea prea multe aşteptări. Alături de prietenii săi visa… visa la li­bertate. Voia să trăiască altfel. A avut curajul să fugă dintr-o Românie de­ve­ni­tă lagăr. A plătit scump. Făcea parte din generaţia decreţeilor. Avea un vis, care însemna dorinţa de libertate. Dorea să călătorească, să trăiască precum în revistele din străinătate, pe care le-a văzut la prieteni. Tot cu unii dintre aceştia vorbea despre ceea ce auzea la „Europa Liberă”.
Încet-încet, în minte i-a încolţit ide­ea că ar putea să fugă din ţară: “Discutam aprins despre aceste vise cu prieteni apropiaţi, însă o făceam cu precauţie, pentru că vremurile nu permiteau nici măcar libertatea ex­pri­mării unor astfel de vise. Ne alimentam de la  Europa Liberă cu infor­ma­ţie, cu realitatea «fericirii» la care eram supuşi de «iubitul conducător» al patriei, cu muzica de calitate, du­mi­nica la ora 15:00, la emisiunea «By request» a lui Radu Theodor, dar şi cu «Actualitatea românească» a lui Ne­cu­lai Constantin Munteanu. Aşa aflam despre mărturii ale celor scăpaţi din lagărul numit România. Aşa speram că tinereţea noastră mai are o şansă. Comentam tot mai pătrunşi emisiunile respective, descoperind un nu­mi­tor comun, tacit, unanim. Să ple­căm noi spre viaţă şi nu viaţa de lângă noi”. Aşa a hotărât, împreună cu un pri­eten, să treacă frontiera clandestin.

Planul
Cei doi prieteni au început să îşi facă un plan. L-au stabilit în cele mai mici detalii. Ştiau că îşi riscă viaţa, că, dacă erau prinşi, urma să îşi petreacă ani din viaţă în închisoare. Puiu Sălăgean povesteşte: “Am decis să trecem Dunărea înot în Iugoslavia. Trebuia să ajungem la Băile Herculane, dar era dificil să ajungem în acea zonă, pentru că era atent su­pra­vegheată de grăniceri şi securişti. Trebuia să o facem pe turiştii. Chiar ne gândeam că suntem turişti, dar spre libertate. Împreună cu prietenul meu Adrian am hotărât să le spunem părinţilor noştri despre acest plan. Am avut mari reţineri, dar trebuia. Aveam mare nevoie de ajutorul lor, altfel nu puteam să ajungem la Herculane. Tatăl meu era activist de partid, dar, spre surprinderea mea, a apreciat oarecum decizia mea. N-am să uit niciodată cuvintele lui de atunci: «Copile, eşti major, nu pot să-ţi spun nici du-te, dar nici nu te du!». Mi-au dat lacri­mile, mai ales că m-a întrebat cu ce mă poate ajuta. Imaginaţi-vă că tatăl meu, un om rigid, care nu se abătea de la lege şi de la tot ceea ce însemna politică la acea vreme, a pus la bătaie porţia lui de benzină, de 20 de litri, pe care o primea în fiecare lună pentru Dacia lui”.

La fel a procedat şi tatăl prietenului. Acesta i-a dus până la Herculane. S-au pregătit cu toate cele necesare: rachete de tenis, chitare, mingi etc. Doar aşa puteau să adoarmă vi­gilenţa “organelor”, adică a gră­ni­ce­rilor şi a securiştilor de pe drum . Apoi au pregătit cele necesare pentru traseul pe care aveau să îl străbată de la Herculane până la Dunăre: “Am hotărât să trecem Dunărea pe la «Cazane», unde fluviul era mai îngust. Ne-am pregătit hrană uscată, pe care am ambalat-o în pungi de plastic. Pentru zilele în care urma să travesăm munţii ne-am pregătit cu echipament cores­pun­zător. Eu am ales hainele de la Găr­zile Patriotice, pe care le pri­mi­sem la locul de muncă, de la Combina­tul Siderurgic Hunedoara. Adrian şi-a vopsit o pereche de pantaloni şi o haină în verde, ca să ne camuflăm cât mai bine în pădure. Ne-am confecţionat din material de prelată câte un sac de spate tip rucsac, cu o curea care se lega şi în jurul brâului. În saci am pus hainele pe care trebuia să le purtăm în Iugoslavia. Am mai cumpărat de la magazinul de sport Olimp din Hunedoara un bi­noclu rusesc cu 1.600 lei, precum şi o busolă turistică în valoare de 400 lei. Am luat împrumut de la un coleg de serviciu o pereche de labe de înot, dar şeful nostru, foarte agil în observaţii, a remarcat acest lucru de care s-a folosit mai târziu. Am hotărât să luăm cu noi şi un aparat de radio portabil, cu unde medii, care să ne confirme direcţia orientativă spre Vest, respectiv spre emiţătorul Radio Beograd”, îşi aminteşte astăzi Puiu Sălăgean.

Era sfârşitul lunii aprilie 1989. Cei doi prieteni au luat hotărârea să se antreneze pentru marea evadare. “Am decis să facem un antrenament de înot în Lacul Cinciş. Apa era îngrozitor de rece. Am intrat şi am început să înotăm. Am ales cea mai îndepărtată «ţintă», să ne testăm rezistenţa. Am înotat 3-4 kilometri. Am avut ca sprijin o minge, pe care o pasam unul celuilalt cam ju­mătate din distanţă, iar apoi am  abandonat-o. A fost teribil de epuizant, dar am reuşit. În ur­mă­toarea zi am decis să ne antrenăm cu busola, în pădure. A fost un alt antrenament reuşit, dar urma încercarea vieţii noastre, care era cât se poate de reală”, continuă Puiu. A venit şi ziua plecării. “Di­mineaţa am văzut că tatăl meu  îşi respectase promisiunea şi îmi lăsase canistra cu benzină. Adrian şi tatăl lui au ajuns la mine, am încărcat în maşină ce aveam şi plecaţi am fost. Nu mi-am luat rămas bun de la nimeni. Nu am privit înapoi. Trăiam un sentiment cumplit. Nu ştiam unde mergem, ce ne aşteaptă, nu ştiam dacă ne vom revedea casele vreodată.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Gratuitate la bazinul de înot pentru familia lui Avram Iancu         Portret. Diana Beța – 10 curat la Evaluarea Națională!         Eleva de Nota 10 de la „Decebal”         Salvamont reface traseele din Retezat înaintea începerii sezonului turistic         Restricții pe autostrăzile A1 și A6 până în luna septembrie         Turiștii care vizitează Cetatea Devei au la dispoziție două sisteme de ghidare         Primăria a eliberat, astăzi, autorizația pentru instalația de desprăfuire de la ArcelorMittal         Accident cumplit de muncă în Deva         Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, ridicat pe ruinele arenei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Medalie de aur pentru muzeu, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”         Controversele nodului rutier de pe Autostrada Deva – Orăștie, după accidentul soldat cu patru morți         Poliția Locală din Deva a demarat o campanie împotriva celor care împrăștie gunoaiele din tomberoane         Ce soartă are drumul spre Râușor, devastat de viituri         A înfipt cuțitul în soțul ei după un conflict domestic         Rezultatele la Evaluarea Națională         Bazin de înot construit în Petrila         Ursici, satul din Munții Orăștiei unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor         ZILELE CREDINȚEI ȘI CULTURII LA DEVA, ediția a V-a, 25-29 iunie 2018         Drumuri stricate de camioanele încărcate cu lemne         Arte marțiale pe Cetatea Devei