Doi maeştri ai pianului internaţional, românca Lea-Yoanna Adam şi rusul Denis Ivanov, au cântat pentru Deva

Preşedinta Academiei Artiştilor Muzicieni din Paris, românca Lea-Yoanna Adam, şi pianistul rus Denis Ivanov, elevul ieşencei, au cântat pentru deveni, într-un recital extraordinar, care a ridicat auditoriul în picioare. Spectacolul duo-ului „Emotion Piano Duo”, cu piese de Chopin, Rahmaninov, Manuel de Falla, Cesar Chabrier, Franck și Gavrilin, a fost susţinut într-una dintre sălile palatului Magna Curia, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane.

 

  • Denis Ivanov, este un lucru extrem de rar să ascultăm artişti atât de mari în concert, la Deva. Cât de dificil a fost să onoraţi invitaţia de a participa la Galele „Piano Modus Vivendi”, organizate de profesoara Doina Ona?
  • Nu a fost deloc greu, dimpotrivă a fost o plăcere, mai ales că noi nu suntem artişti mari, ci doar artişti.
  • Cum aţi ajuns să nu mai puteţi trăi fără muzică, aşa cum declaraţi?
  • Eu sunt primul muzician din familia mea. Nu avem o tradiţie în sensul ăsta. Ba dimpotrivă, am început foarte, foarte târziu: la zece ani. M-am dus împreună cu o colegă de şcoală să o ascult şi atunci am zis: „Gata, vreau şi eu!” Colega mea a plecat, eu am rămas, iar lucrurile au luat aşa o turnură că muzica a devenit viaţa mea. Profesorii m-au încurajat, văzând interesul meu pentru muzică şi am recuperat în scurt timp anii pierduţi.
  • Cât de bine cunoaşteşi România?
  • În Deva sunt pentru prima oară, dar în România cred că am venit de zece ori: ultima oară la Bacău, unde am cântat un concert de Richard Strauss. Dar am mai cântat, de asemenea, cu Filarmonica la Iaşi, la Ploieşti am fost de multe ori… Venim des în România şi îmi place foarte mult. Am şi început să înţeleg un pic româneşte. (râde) De obicei cântăm mult în Franţa, Germania, Austria…
  • Este o diferenţă între publicul din diferitele ţări în care cântaţi?
  • Da, există. În România publicul este la fel cu cel din Rusia: foarte cald, foarte deschis. Îl pot simţi după primele acorduri.
  • Cum vă alegeţi piesele pe care le cântaţi?
  • Le alegem împreună, în funcţie de sentimentul de bucurie pe care ni-l creează în momentul în care le citim. Sigur, stabilim împreună programul şi după locul în care cântăm, de sală, de public, dar şi de asamblarea pieselor, una cu cealaltă. Întotdeauna căutăm să avem lucruri diferite, cu un punct culminant, dar care să se lege într-un tot.

Geniul manifest, declanşat de drama Titanicului

  • Lea-Yoanna Adam, cât de dificil este să puneți la punct un asemenea concert la patru mâini?
  • Ooo! Asta e cel mai simplu! Cel mai greu e când reluăm legătura profesor-elev, când Denis are de pregătit un concert foarte important. E artistul tânăr care îi cântă profesoarei lui şi care se întreabă mereu dacă e suficient de bine ceea ce face. Iar eu, ca profesor, trebuie să fiu foarte precisă în pedagogia mea, ca să pot fi foarte eficace. În concertele la patru mâini suntem amândoi implicaţi în aceeaşi emoţie muzicală, iar atunci nu mai suntem profesor şi elev, ci doi pianişti, în slujba frumuseţii muzicale.
  • Sunteţi preşedinta Academiei Artiştilor Muzicieni din Paris, director de orchestră, maestră a pianului, reunoscută şi apreciată la nivel internaţional. Cum a început povestea dumneavoastră ca muzician?
  • Aveam patru ani, când am mers cu familia să vedem filmul „Titanic”. Desigur, nu varianta aceasta modernă. Era o variantă veche, alb-negru, şi toată lumea a crezut că o să mă plictisesc îngrozitor. Eu, însă, am absorbit fiecare imagine, cu o emoţie lăuntrică foarte puternică. Ajungând acasă, m-am închis în camera unde era pianul şi am stat acolo vreo două ore improvizând: şi vaporul, şi naufragiul, şi tragedia oamenilor care s-au înecat… Apoi am chemat-o pe bunica şi am cântat identic, ce improvizasem cu două ore înainte. Bunica mea, care e şi persoana care m-a adoptat, studiase vioara în tinereţe. Ea a fost eleva lui Gheorghe Maftei, primul profesor de vioară al lui George Enescu, şi a lucrat cu marele artist. Din păcate, fiind fiica mai vârstnică dintr-o familie cu patru copii, când mama dumneaei a decedat la naşterea ultimului copil, la 24 de ani, s-a văzut nevoită să ia în primire locul mamei şi să se ocupe de toţi fraţii, inclusiv de bebeluşul nou-venit pe lume. Ei, după ce bunica m-a ascultat, mi l-a adus a doua zi pe Vasile Tarnavski profesor. El era un bun prieten al bunicii, un mare maestru şi foarte cunoscut pe vremea aceea la Iaşi. După şase luni s-a retras, spunând: „Nu mai pot să-l învăţ nimic pe acest copil. Trebuie s-o duceţi în altă parte!” Ulterior am avut parte de profesori magnifici: Paula Moscu, Tatiana Peiu-Moroşanu, Sofia Cosma…

“Am ieşit din ţară cu actele ascunse în dublul valizei”

  • Care a fost motivul pentru care, acum 32 de ani, aţi fugit la Paris?
  • Am plecat din motive pur politice, cu azil politic, după o perioadă foarte cruntă de opresiune pe care am trăit-o în România. Asta pentru că, deşi eram doar un copil, călătorisem mult în străinătate şi susţinusem concerte. Ca orice tânăr care ieşea din ţară, mi s-au cerut compromisuri pe care n-am vrut să le fac. În plus, a mai fost încă o cauză: aşa-zisele „origini nesănătoase”. Aşa că la 27 de ani am hotărât să plec. Am ajuns în Franţa cu o valiză, cu diploma şi actele ascunse în dublul valizei şi atât, fără partituri, fără nimic, pentru că a trebuit să plec, dând impresia că voi reveni. Am ajuns la Paris foarte umilă, fără să bat la uşile celor care mă cunoşteau din timpul recitalurilor de la Montmartre şi Sorbona. Nu am cerut ajutorul nimănui şi am reluat toul de la zero. Am început să dau ore şi am fost imediat remarcată. Aşa am ajuns asistentă la celebra Academie a sălii Pleyel.
  • Credeţi că politica strică arta?
  • Sigur, arta conţine şi un mesaj politic, şi unul religios, şi unul uman. Însă, nu cred că aceste elemente separate, în sine, ar trebui să oprime arta. Spun asta pentru că această sală Pleyel, de care v-am spus, spre exemplu, şi care era steaua şi faima oricărui artist ce ajungea să cânte aici, s-a închis în urmă cu cinci ani, pentru că statul n-a vrut s-o preia. Acum este o sală privată şi se pare că va deveni o sală de cabaret, deci nicio legătură cu muzica clasică. În orice caz, atât cât o inimă de artist bate în această sală, ea e vie, indiferent ce artă „se întâmplă” în interior… Eu, pentru că nu am putut să dau ore acolo, cum aş fi vrut, am deschis la Paris o academie privată care îmi poartă numele, Academia Artiştilor Muzicieni.
  • Există o modalitate de a-i atrage şi pe tineri dinspre concertele pop-rock şi către muzica clasică sau ea este una doar pentru elite?
  • Nici vorbă. Este un curent de gândire care s-a instalat de mulţi ani şi care cuprinde o ţară după alta, pentru că – uitaţi – şi centrul Yamaha de la Paris s-a închis, deci şi Franţa e afectată. El vine puţin din prostie, scuzaţi-mi cuvântul, şi din ignoranţă. Atâta timp cât nişte tehnocraţi vor decide că educaţia tinerilor, începând cu grădiniţa, nu trebuie să cuprindă ore de muzică şi practica ludică pe instrumente, indiferent de profilul şcolii, vom avea generaţii care, când vor avea copii, nu vor simţi nevoia să-i aducă spre muzica clasică şi către artă. Este o durere să-i vezi crescând în felul acesta.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 4 =

ACTUALITATE
Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării         Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor         Reparații pe șoseaua Deva – Lugoj         Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale         Trei incendii au avut loc în Hunedoara         Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat