Arsenie Boca şi Securitatea: Cea mai cutremurătoare rugă, în celulă, a duhovnicului de la Prislop

Activitatea preotului Arsenie Boca a stârnit interes Securităţii. A fost anchetat şi arestat de mai multe ori, înlăturat apoi de la Mănăstirea Brâncoveanu şi de la Mănăstirea Prislop şi, în final, obligat să renunţe la preoţie. Prigoanei comuniste i-au urmat anii în care a fost urmărit de securişti. O serie de mărturii despre cea mai dificilă perioadă a vieţii sale arată cum era perceput Arsenie Boca în raporturile cu regimul comunist.

Arsenie Boca a fost arestat pentru prima dată în Râmnicu Vâlcea, în 17 iulie 1945, ca opozant al regimului. După două săptămâni de anchete a fost eliberat şi s-a întors la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus. Din vremea în care a fost arestat în 1945 a fost păstrată o declaraţie pe care preotul a dat-o Siguranţei statului român. În mărturia sa a vorbit despre copilărie, viaţa de familie, înclinaţiile sale spirituale, desprea activitatea sa de studiu în teologie şi pictură, dar şi despre harul său.

„În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie, primind numele Arsenie. Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi). Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii. Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin. (R. Vâlcii. 17 iulie 1945 – Ieromonahul Arsenie)”, se arată într-un fragment din declaraţia dată de preot.

Relatările fascinante din celulă

În luna mai a anului 1948, preotul a intrat din nou în atenţia Securităţii. A fost ridicat de la mănăstire şi trimis în arest, acuzat că i-a ajutat cu hrană pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Arsenie Boca a petrecut atunci o lună şi jumătate în detenţie.

Fostul deţinut politic Dan Lucinescu a prezentat un episod ieşit din comun din perioada petrecută în închisoare de Arsenie Boca, în care a afirmat că preotul dispăruse de sub ochii anchetatorilor săi. Dan Lucinescu, autor al volumului „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”, apărut în 2009, a relatat despre o vizită pe care un ofiţer de la Securitate i-a făcut-o preotului în închisoare.

Nu îl puteau vedea în celulă

Momentul surprins de Dan Lucinescu îl înfăţişează pe Arsenie Boca rugându-se în celula sa, îngenunchiat pe lespedea de beton. Rugăciunii îi urmase intrarea securistului în încăpere, însoţit de gardianul închisorii.

„Când deschiseră uşa celulei, imediat după vizionarea prin vizetă, văzură cu stupoare şi groază, ca aceasta era complet goală. Cu cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor fiinţă se tulbură. Ochii celor doi se măreau în orbite, în timp ce sângele adunat în capul lor le transforma figura într-un cuptor în flăcări, aproape de a ţâşni prin piele. Atât ofiţerul, cât şi gardianul îşi scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel mai mare coşmar trăit de ei vreodată. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât aceasta apărea complet goală. Deja prin minţile celor doi se depanau scenariile cele mai sumbre, de arestare şi de anchetă prin tortură, pentru dezvăluirea întregii operaţii de facilitare a evadării unui deţinut, aflat în timpul anchetei. Nevenindu-le să creadă acea realitate, amândoi se proptiră în uşă pentru a o închide cu cheia, după care, plini de emoţie, cu mâinile tremurând, au dat la o parte capacul vizetei, uitându-se fiecare pe rând, din ce în ce mai derutaţi, având fiecare din ei senzaţia că şi-au pierdut minţile. Revenindu-şi treptat din acel şoc groaznic, au început să se uite pe rând, prin vizeta, nevenindu-le să creadă că deţinutul lor, părintele Arsenie Boca, stătea nemişcat în genunchi, lipit de măsuţa pe care era aprinsă lumânarea şi având alături Sfânta Evanghelie”, a relatat autorul volumului „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”.

Evenimentul inexplicabil

Gardianul şi ofiţerul de anchetă s-au îndreptat buimăciţi şi înfioraţi spre biroul comandantului închisorii, afirma Dan Lucinescu. Între timp, şeful Securităţii din Făgăraş fusese anunţat despre dispariţia preotului din celulă, relata scriitorul, iar mai mulţi securişti şi gardieni s-au îndreptat spre locul de arest.

„În faţa tuturor apărea celula goală, aşa cum raportase ofiţerul de serviciu, care-i strigă ieşit din fire, să-i spuie cărui serviciu străin aparţine acel comandant. Comandantul zonei de securitate Braşov, având gradul de colonel, se deplasă a doua zi la Făgăraş, unde se declanşase un mare scandal. Cazul respectiv ajunsese şi la organele superioare de partid care coordonau întreaga zonă. Ei veniră special să vadă “ce elucubraţii pot scoate nişte cadre de partid, insuficient pregătite şi influenţate de curente mistice retrograde”. Cercetările întreprinse de aceştia au decurs la fel ca cele anterioare, văzându-l pe părintele Arsenie prin vizetă şi dispărând atunci când se descuia uşa celulei. Atunci s-a produs unul din puţinele cazuri de mare compromis şi de păstrare sub totală tăcere a unui fenomen pe care atotştiutorul partid marxist-leninist nu l-a putut explica. De comun acord, într-un context de păstrare totală a secretului, s-a ajuns la o hotărâre unică, de punere în liberate a călugărului preot Arsenie Boca. Această decizie era singura care putea rezolva acel inexplicabil eveniment”, scrie Dan Lucinescu, în volumul “Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”.

Ce le spunea duhovnicul legionarilor

Din aceeaşi perioadă datează o altă declaraţie dată de Arsenei Boca anchetatorilor, în care acesta relata despre raporturile sale cu membrii ai Mişcării Legionare. „Fiind la Bucureşti, pentru studii, între 1933-1938, am văzut pe căpitanul Codreanu, dar n-am vorbit cu el niciodată. Cunosc pe Pătraşcu, dar pe el numai datorită faptului că a venit la mănăstire să se spovedească. A fost de vreo două ori la mărturisire în 1947. A mai fost şi în 1948, dar, locuind în apropiere, a fost simplu trecător. Legături politice cu el n-am avut, decât cele strict preoţeşti. Au mai trecut pe la mănăstire şi alţi foşti legionari, atât [de] prin comunele învecinate ţărani, cât şi de mai departe, dar n-am avut discuţii politice ci numai duhovniceşti. Ba mai mult, aflându-le starea politică le-am dat insistent sfatul de a se astâmpăra şi de a renunţa la pistol, la răzbunare şi alte păcate. I-am făcut să înţeleagă că stăpânirile se orânduiesc de sus, iar ce de jos nu au decât să le primească”, se arată într-un fragment din volumul ”Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România” de George Enache şi Adrian Nicolae Petcu.

Un deceniu la Prislop

Câteva luni mai târziu după eliberarea din arest, preotul Arsenie Boca a fost silit să părăsească mănăstirea din Sâmbăta de Sus. A fost trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Prislop, potrivit mărturiilor din biografia sa. Arsenie a devenit stareţul mănăstirii din Ţara Haţegului, la acea vreme un loc al călugărilor, transformat în anii următori într-o mănăstire de maici. S-a ocupat de refacerea mănăstirii şi i-a adus numeroase îmbunătăţiri, însă popularitatea sa în rândul credincioşilor i-a adus în continuare necazuri. În anii 1951, 1953, 1955, 1956 a fost de mai multe ori arestat, iar în 1959, când obştea mănăstirii Prislop a fost risipită, fostului stareţ i-a fost interzis să mai îmbrace haina preoţească. Despre arestarea preotului de la Mănăstirea Prislop, în ianuarie 1951, a relatat Florin Duţu, autorul cărţii „Părintele Arsenie Boca la mănăstirea Prislop în epoca torţionarilor comunişti 1948-1959”. Biograful prezintă deocumente păstrate în arhivele mănăstirii şi în Arhivele Naţionale, despre duhovnic.

„Securitatea avusese planul să-l ridice noaptea, fără să ia seama la credincioşii de prin satele vecine. S-a întâmplat însă ca vehiculele de transport ale securităţii să se defecteze şi la venire şi la plecare, aşa încât Arsenie a fost văzut de locuitorii comunei Silvaş şi de alţii, cum era transportat într-o căruţă de către oamenii securităţii în dimineaţa zilei de 17 ianuarie a.c. [1951]. Faptul că vehiculele s-au defectat a fost interpretat ca un semn miraculos, ca un fel de minune ce s’a făcut pentru sfântul Arsenie. Toată populaţia dimprejur luând cunoştinţă de lucrul acesta, a început a-l slăvi şi mai mult pe Arsenie şi şi-a manifestat indignarea pentru arestarea lui”, scrie Florin Duţu. Pentru un an, preotul a ajuns în lagărele de muncă forţată de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. S-a întors la Prislop, însă prigoana comunistă a continuat asupra sa.

De Rusalii, în 1953, Arsenie Boca a fost din nou ridicat de Miliţie, a fost anchetat şi trimis în arest la Timişoara, apoi în închisorile din Jilava şi Oradea, în ultima dintre fiind închis în perioada octombrie 1955 – aprilie 1956, potrivit documentelor citate în biografia sa. S-a reîntors de fiecare dată la activiatea sa monahală, până în 1959, când i-a fost interzis să slujească în altar. Licenţiat în Belle Arte şi Teologie, Arsenie Boca a căpătat doar o slujbă de pictor bisericesc.

Mărturiile informatorilor Securităţii

O serie de mărturii ample arată personalitatea preotului şi raporturile sale cu Securitatea, de care a fost supravegheat şi urmărit continuu până la sfârşitul vieţii sale. O notă informativă datată în 1963, semnată de sursa Timotei şi păstrată în în Arhivele CNSAS, arăta cum era privit pictorul Arsenie Boca de cei care îl vizitaul la atelierul de pictură din Bucureşti.

„Am constatat că cele mai multe persoane care vin la Boca sunt pornite de un sentiment religios şi care vin la el considerându-l spiritual, ca un sfânt. De aceea, îmi explic această afluenţă de oameni şi femei din Ardeal, acolo unde el a fost preot. De fapt, cele mai multe comenzi de icoane le primeşte de la persoanele care vin să-l vadă şi cu scopul de a-şi face drum la el şi cu sentimentul că icoana pe care o face el ar primi ajutor mai mare din partea lui Dumnezeu, fiindcă e făcută de o mână mai cucernică”, se arată într-un fragment din volumul ”Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România”, de George Enache şi Adrian Nicolae Petcu.

„Lumea venea nebună spre el”

Într-o altă notă informativă din februarie 1964, publicată în volumul ”Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România” de George Enache şi Adrian Nicolae Petcu, informatorul Nicoară Iulian prezenta modul cum părintele devenise faimos, dar şi despre modul său de viaţă.

„Întors în ţară, a ajuns călugăr la mănăstirea Sâmbăta de Sus, raionul Făgăraş. În scurtă vreme a ajuns chiar stareţul acestei mănăstiri. Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase, s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor care mergeau la mănăstire. el mânca foarte puţin şi numai legume, numai post, el dormea jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune. A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor. A fost extremist, era riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă, unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume. Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el. El a cultivat acest cult al personalităţii şi călugărului Arsenie – aşa îl chema în călugărie – a ajuns om mare, renumit în toată ţara. Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu ”sfântul” de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni”, informează site-ul fericiticeiprigoniti.ro.

manastirea prislop (112)Nu voia reclamă

O notă informativă semnată de sursa Florică, în 1965, îl prezenta pe Arsenie Boca, ca fiind o persoană modestă, care se declara împotriva „reclamei” pe care i-o făceau oamenii. „El nu mai umblă în haine clericale şi nici nu mai poartă barbă. Este încă devotat Bisericii şi este privit de Patriarh şi de ceilalţi şefi ai lui ca un om capabil şi priceput în arta picturii. Participă cu regularitate la slujbele religioase de la Patriarhie, în sărbători. Se fereşte însă ca să aibă legături cu diferiţi credincioşi şi credincioase, care îl admiră şi ar vrea să stea de vorbă cu el. El este destul de prudent şi calculat. Din timpul de când era student era socotit ca un om de caracter, cu multă voinţă şi destul de modest. Ori de câte ori am vorbit cu el, mi-a spus că lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit”, informau autorii vorlumului ”Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România”, citând o notă preluată din dosarul informativ de la CNSAS, al părintelui.

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + cinci =

ACTUALITATE
Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara