Reparații pe șoseaua Hunedoara – Călan

Drumul Judeţean 687 Deva – Hunedoara – Călan a intrat în reparaţii, în urma nenumăratelor reclamaţii adresate în ultimele luni de localnici.

Pe sectorul de nouă kilometri dintre Hunedoara şi Călan lucrările au început în zona Dealului Nădăştie, unde zonele cu gropi sunt frezate, pentru a se putea face plombarea acestora. Lucrările provizorii au loc în aşteptarea începerii proiectului de reabilitare completă a drumului judeţean, în valoare de peste 36 de milioane de lei.

Deşi contractul de execuţie a investiţiei, finanţată din fonduri de la Uniunea Europeană, a fost semnat încă din luna octombrie a anului trecut, investiţia nu a demarat, spre nemulţumirea şoferilor care îşi pun în pericol siguranţa şi îşi strică maşinile pe şoseaua plină de gropi şi denivelări.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au precizat că proiectul tehnic a fost realizat, iar constructorii sunt aşteptaţi să se apuce de lucru.

Pe sectorul de circa 10 kilometri între Hunedoara şi Sântuhalm (Deva), considerat cel mai circulat drum judeţean din Hunedoara, utilajele curăţă marginile şoselei, iar în perioada următoare vor fi astupate numeroasele gropi din zona Peştişu Mare – Cristur.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Câți hunedoreni au votat la alegerile europarlamentare și la referendumul de duminică         Alegeri 26 mai 2019. HUNEDOARA, ORA 16: Euro-parlamentare – 32,11%, Referendum – 25,21%         Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Sentință definitivă pentru Radu Horia Camil, acuzat de trafic de comori dacice. A fost achitat pentru a doua oară         Accident rutier grav pe șoseaua spre Mănăstirea Prislop         Răspunsul fabulos dat de un român viceprimarului care i-a jignit pe șoferii de TIR         Cel mai bătrân “agent electoral” iese la pensie. Culoarul Mureş Nord trece de la promisiune la statutul de contract         Centenar I. D. Sîrbu         Situația lucrărilor de întreținere și reparații la drumurile județene derulate în 2019         Primăria Deva a achitat la zi banii destinați navetei cadrelor didactice         Trafic reluat în zona pasajului de cale ferată de pe strada Hărăului         Imagini senzaționale de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Ce s-a întâmplat pe Dealul Liliecilor         Voluntarii refac una dintre vechile biserici din Ţara Haţegului         Șosele noi în Ținutul Pădurenilor         Gafă în direct a viceprimarului din Vulcan: „Stă şi învârte de volan, pe 2.000 de euro. Tot să nu muncească”         Avem un județ turistic! Degeaba!         Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva         Codrii dispăruți. Tăierile masive de pădure din Ținutul Pădurenilor se văd din satelit         Povestea Buzduganului lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei         O viitură a provocat distrugeri șoselei construite pe fonduri UE în Ținutul Pădurenilor