Reparații înainte de venirea iernii pe DN 7, DN 68A și DN 74

Trei drumuri naționale din județul Hunedoara vor fi reabilitate până la sfârșitul acestui an. Lucrările vor costa peste 1,2 milioane de lei. Direcția Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a semnat contractul subsecvent de lucrări la partea carosabilă, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare pentru Secția de Drumuri Naționale Deva.

„Lucrările de reparații, desfășurate în cadrul campaniei de pregătire a drumurilor pentru sezonul de iarnă, vor fi executate de firma Technocer SRL, valoarea contractului fiind de 1.238.380 lei, TVA inclus. Perioada de contractare este până în 31.12.2018, suprafața totală contractată pentru a se executa reparații pe suprafețe întinse fiind de peste 21.000 mp. Primele lucrări se vor executa succesiv, începând de săptămâna viitoare, pe DN 7, DN 68A și DN 74”, a informat DRDP Timișoara.

Pe DN 7, sectorul administrat de SDN Deva, au mai avut loc lucrări de întreținere periodică în zona localităților Gothatea și Burjuc și la intrare în municipiul Deva, între punctele de întoarcere pentru accesul către autostrada A1, iar în această perioadă sunt realizate lucrări similare, în regie proprie, între localitățile Dobra și Săcămaș, pe DN 68A.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara         La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime         Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte         Zilele icoanei încep la Deva         Transporturi agabaritice pe ruta Nădlac – Hunedoara         Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului         Sarmizegetusa Regia, în imagini de poveste