REMEMBER. Mineriada din iunie 1990: 26 de ani de la cumplitele evenimente care au schimbat soarta Văii Jiului

Marți se împlinesc 26 de ani de la momentul critic al celei mai sângeroase mineriadă pornită din Valea Jiului. În dimineața de 14 iunie 1990, primele contingente de mineri au sosit în București și au fost implicate în acțiunile represive contra manifestanților din Piața Universității. Cu o seară mai devreme trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Valea Jiului către Bucureşti. Aproape 10.000 de oameni au ajuns a doua zi dimineaţa în Piaţa Victoriei de unde Ion Iliescu i-a trimis în Piaţa Universităţii, locul manifestaţiilor antiguvernamentale şi împotriva noului regim condus de Ion Iliescu.  Potrivit rechizitoriului din Dosarul Mineriadei din iunie 1990, cu ocazia sosirii în Bucureşti, minerii au fost organizaţi şi împărţiţi în grupe conduse de liderii sindicali între care Miron Cozma, Iliescu Constantin, Varga Csaba. Minerii au fost conduşi iniţial în Piaţa Victoriei unde în jurul orelor 6:30, Ion Iliescu le-a ţinut un discurs îndemnându-i să conlucreze cu forţele de ordine şi să restabilească starea de normalitate în Piaţa Universităţii şi în celelalte zone în care au fost incidente.

La momentul sosirii în Bucureşti minerii au fost preluaţi de forţele de ordine ale Ministerului de Interne împreună cu care au făcut echipe mixte şi au început „perierea” zonelor fierbinţi ale capitalei, pentru a identifica manifestanţii din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, care fuseseră ridicaţi şi ulterior eliberaţi în aceeaşi zi, precum şi a manifestanţilor din după-amiaza zilei de 13 şi dimineaţa zilei de 14 iunie 1990. Cu acest prilej, au avut loc acţiuni de o cruzime ieşită din comun, fiind brutalizaţi nu numai manifestanţii din ziua precedentă, dar şi locuitori ai capitalei care nu aveau nici o legătură cu acţiunile de protest, informau  anchetatorii.  „Este de precizat că acţiunile minerilor din datele de 14 şi 15 iunie 1990, care s-au desfăşurat în deplină cooperare cu forţele de ordine ale statului, grupurile de mineri fiind coordonate de către persoane civile care acţionau în numele şi cu acordul conducerii de stat, au avut drept consecinţă nu numai vătămarea persoanelor ridicate în vederea efectuării de verificări, dar şi o multitudine de distrugeri produse la sediile Universităţii Bucureşti, Institutului de Arhitectură, la sediile mai multor formaţiuni politice şi asociaţii civice, dar şi la locuinţele unor membrii marcanţi ai partidelor politice „istorice”. Cu ocazia cercetărilor, procurorii militari nu au reuşit identificarea persoanelor îmbrăcate în civil care au acţionat împreună cu minerii, iar victimele audiate au delimitat categoria minerilor de cea a celorlalţi co-agresori, caracterizându-i pe primii ca fiind „mineri murdari”, spre deosebire de ceilalţi, ca fiind mineri curaţi”, informa Ministerul Public, potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă ÎCCJ, din 2009.
Acţiunile minerilor s-au soldat cu peste 400 de răniţi şi cu cinci morţi, potrivit evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + optsprezece =

ACTUALITATE
PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”         ANGAJAŢII DE MEDIU, PROTEST SPONTAN. Aroganţa Guvernului PSD dinamitează atragerea de fonduri europene         Asigurare de sănătate UE