REMEMBER. 1 Mai în Hunedoara anilor 1950

Ziarul Drumul Socialismului, ediția din anul 1953, oferă mărturii inedite despre modul în care hunedorenii celebrau ziua de 1 Mai, în urmă cu șase decenii.

Oraşul Petroşani a îmbrăcat haine de sărbătoare, relatau ziariştii de la Drumul Socialismului, în mai 1953.

„Flamurile roşii şi tricolore flutură lin în adierea zefirului de Mai; nenumăratele lozinci şi portrete strălucesc în bătaia primelor raze ale dimineţii. Pe străzi e animaţie din ce în ce mai mare, iar trenurile şi maşinile aduc necontenit solii localităţilor Văii Jiului, care vin să-şi strângă încă o dată rândurile cu ocazia măreţei sărbători de 1 Mai. Se aud sunetele fanfarelor care se apropie, postându-se în faţa tribunei. Din depărtare se zăreşte o pădure de flamuri roşii şi tricolore. Coloana de pionieri care descinde demonstraţia purtând portretele marilor dascăli ai omenirii şi ai conducătorilor partidului nostru trece în sunete de trâmbiţe şi răpăit de tobe, fluturând batiste roşii. Urmează apoi coloana minerilor de la Aninoasa, Lupeni, Vulcan, Petrila, Lonea, Cimpa şi alături de ei, muncitorii constructori. Pe piepturile unora dan cei ce trec prin faţa tribunei strălucesc ordine şi medalii, semn al muncii lor eroice ; sunt ortacii lui Kjopetan, ai lui Bartha, Vizi — mândria minerilor ţării noastre”, relatau reporterii de la Drumul Socialismului.

Internaționala răsuna în Hunedoara
În oraşul Hunedoara, informa „Drumul Socialismului”, zeci de mii de oameni participau la mitingul din 1 mai 1953. „Hunedoara — vestita cetate a fontei şi oţelului — avea în dimineaţa zilei de 1 Mai un aspect sărbătoresc deosebit. Pe frontispiciile clădirilor erau aşezate, între drapele roşii şi tricolore, ghirlande de flori şi verdeaţă, tablourile conducătorilor Partidului Comunist a Uniunii Sovietice, ai partidelor comuniste şi muncitoreşti frăţeşti, precum şi ale conducătorilor Partidului Muncitoresc Român. În piaţa Libertăţii din centrul oraşului străjuia tribuna drapată în roşu. Aproape 40.000 de oameni ai muncii, tineri şi elevi au luat parte la marele meeting ce a avut loc pe arena sportivă, din apropierea Oraşului Muncitoresc. Constructorii Hunedoarei noi au ascultat cuvân tarea tovarăşului Aiexe Augustin, care a adus salutul Comitetului Central al Partidului nostru iubit şi a Guvernului. Meetingul a luat sfârşit cu intonarea Internaţionalei”, scriau ziariştii de la Drumul Socialismului.

Zeci de mii de oameni participau la defilări, în Deva anului 1953. „Deva — capitala regiunii noastre — s-a împodobit cu flamuri, ghirlande şi portrete ale clasicilor mişcării internaţionale şi ale conducătorilor ei. Ascultând cuvântul tovarăşului Cotoţ Ioan, prim-secretar al Comitetului regional de partid Hunedoara, participanţii la meetig au manifestat prin aplauze şi urale repetate dragostea faţă de marea Uniune Sovietică, faţă de marele partid a lui Lenin şi Stalin — conştiinţa omenirii, stegarul nebătut al păcii şi progresului”, informau ziariştii. Demonstraţia a fost deschisă de un grup de ploneri şi sportive, care purtau drapele roşii. „Au urmat apoi bravii muncitori ai Complexului C.F.R. Simeria, care au întâmpinat ziua de 1 Mai cu planul îndeplinit şi depăşit şi cu realizări de economii de peste 50.000 lei, rezervele de muncă, minerii, sindicatele, şcolile şi carele alegorice”, scria Drumul Socialismului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 2 =

ACTUALITATE
Transalpina a fost redeschisă circulației rutiere         Liliecii continuă să pună probleme pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Tânărul care a jefuit Castelul Corvinilor a fost trimis în arest la domiciliu         Deva Auto Show 2017. Un spectacol de suflet pentru iubitorii automobilelor         Trofeul Micului Cititor, la a XXXVII-a ediție         LA UN AN DE LA MARELE TUN. Hoţia de la Apa Prod rămâne în scriptele firmei         MERGE ULCIORUL LA APĂ ÎN ŞOIMUŞ. Primarul Mihai Irimie are trei luni să-şi aranjeze „ploile”         Cum arată Gara Brad după cinci luni de renovare         Un an de la data la care trebuia finalizată Autostrada Deva – Lugoj         A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”