Razii în târgurile de pomi de Crăciun: sute de brazi au fost confiscaţi

Poliţiştii au efectuat mai multe controale în târgurile unde sunt comercializaţi brazi, iar în urma raziilor au fost confiscaţi aproape 400 de pomi de Crăciun, de peste 17.700 lei. În Deva, au avut loc verificări în patru centre comerciale şi în două târguri, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.500 lei.

„Cu ocazia controlului efectuat de polițiști și de consilieri din cadrul Gărzii Forestiere la punctul din lucru din Deva al unei societăţi comerciale, s-a constatat că erau comercializaţi 380 pomi de Crăciun pentru care nu existau documente legale de provenienţă, motiv pentru care s-a luat măsura confiscării celor 380 pomi de Crăciun (156 fizic și 224 valoric) și sancționarea societății cu amendă în cuantum de 10.000 lei”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru fals intelectual.

În urma unui control efectuat la o societate comercială cu punct de lucru în Deva, s-a constatat faptul că operatorul economic nu a completat la zi Registrul de Evidență a Intrărilor – Ieșirilor de Materiale Lemnoase, respectiv nu a operat ieșirile rezultate din comercializarea pomilor de Crăciun și a emis avize de însoțire materiale lemnoase completate necorespunzător. „Pentru cele constatate, societății comerciale i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 lei”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Pentru nereguli similare, o altă societate din Deva a fost sancţionată contravențional cu amendă în valoare de 2.500 de lei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × 3 =

ACTUALITATE
Incendiu în Călan: peste 20 de persoane au fost evacuate         Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani