Râul Cerna a devenit rampa de gunoi a hunedorenilor

Acţiuni ample de ecologizare au avut loc în ultimele săptămâni pe malurile râului Cerna, în zona Centrului vechi din Hunedoara. Muncitorii firmei de salubrizare subordonată primăriei au strâns zeci de tone de gunoaie, susţine primarul Hunedoarei, însă localnicii continuă să polueze râul. Oamenii au aruncat chiar şi saltele vechi şi fotolii stricate în apropierea apei, printre vegetaţia abundentă care a fost îndepărtată în urma acţiunilor de ecologizare.

„În ultimele săptămâni am început să curăţăm albia râului Cerna. Zilnic ridicăm zeci de tone de gunoaie… Unii cetăţeni aruncă mizerie zi de zi în acele zone. Nu se pot monta acolo camere de supraveghere. Costă foarte mult şi nu este posibil oriunde. Şi nici atâţia poliţişti locali nu sunt pentru fiecare cetăţean certat cu bunul simţ! Dar dacă am păstra curăţenia, cât de cât, am putea face alte lucruri pentru comunitate cu acei bani plătiţi pentru salubrizare. Amenzile au crescut simţitor pentru aruncarea gunoaielor, de la 600 lei la 1200 lei pentru persoane fizice şi 2000 – 2500 pentru persoane juridice”, spune primarul Dan Bobouţanu.

Malurile Cernei, transformate în loc de agrement

Zona din Centrul Vechi a Hunedoarei, traversată de Cerna, este inclusă într-un proiect de reabilitare, estimat la peste două milioane de euru şi declarat eligibil pentru a primi finanţare prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR). Investiţia plănuită de municipalitate mai prevede şi restaurarea clădirii fostului cămin pentru persoane vârstnice şi transformarea lui în centru de tineret, precum şi reabilitarea străzii Castelului. Albia râului va fi amenajată pe o distanţă de 585 de metri, iar în zonă vor avea loc lucrări de ecologizare şi salubrizare. Vegetaţia va fi defrişată, iar malurile şi zidurile de sprijin vor fi consolidate. Pe malul drept al râului, va fi amenajată o promenadă cu spaţii verzi înierbate şi gradene din beton cu locuri de stat în apropierea apei curgătoare. Malul râului va deveni, susţin iniţiatorii proiectului, un loc pentru relaxare şi agrement, dotat cu bănci, coşuri de gunoi, jardiniere stradale, corpuri de iluminat, cişmele. De asemenea, va fi înlocuită reţeaua de iluminat cu instalaţii care vor crea un ambient plăcut şi vor fi montate platforme mobile pentru persoanele cu dizabilităţi în zonele scărilor propuse.

FOTO: Primăria Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Proaspăt ieșit din PSD, Petru Mărginean a trecut la Partidul Umanist         Florin Oancea anunță că Deva se va alătura „Alianţei Vestului” în 2019         13 ani de închisoare pentru criminalul din Orăștie         Fiul lui Traian Berbeceanu s-a dedicat muzicii. Ce versuri a scris pentru familia sa         VIDEO. GALĂ DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE. Cei mai buni elevi și profesori din Deva au fost premiați de primărie         PRO-ECHITATE – UN PROIECT DE SUCCES AL UNIVERSITARILOR ALBAIULIENI DEDICAT PERFORMANȚEI SOCIO-PROFESIONALE A ELEVILOR ȘI STUDENȚILOR         Va fi lansat numărul 24 al revistei de etnografie și folclor Miorița         Colindători la Hunedoara         Proiect ”Deva 750”/ 750 de motive să sărbătorim orașul Deva și pe locuitorii săi         Intervenții pe drumurile județene         Donație de carte în limba română pentru comunitatea românească din Gyula (Ungaria)         Starea drumurilor județene, după primele ninsori abundente         Accident rutier grav pe DN 66         Constantin Jujan, numit director general al Salrom. Inadvertențe în CV-ul oficial         Turnicheții din curtea Castelului Corvinilor ar putea fi relocați         Comunicat de presă. Senatoarea PNL Carmen Hărău: “Cer intervenția urgentă a Guvernului!”         Gala Voluntariatului         Întâlnire româno-chineză la Primăria Municipiului Deva         România a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Campionatului de karate din Slovenia         A nins în județul Hunedoara. Unde au acționat drumarii