RAPORTUL CORPULUI DE CONTROL. Achiziții nelegale și cheltuieli nejustificate la Spitalul județean din Deva

Consiliul Județean Hunedoara a prezentat rezultatele auditului efectuat de Corpul de Control al Președintelui CJ Hunedoara cu privire la activitatea Spitalului Județean de Urgență Deva în perioada 2009 – 2017.

Raportul de Audit intern a fost realizat de Gabriela Pleșa și Andreea Popa, auditori la Serviciul de audit public intern din cadrul Consiliului Județean Hunedoara. Auditul a vizat plățile asumate prin angajamente legale si bugetare pentru bunuri, lucrări și servicii efectuate în perioada 1 ianuarie 2009 – 30 iunie 2017, precum și înregistrarea, urmărirea și recuperarea creanțelor in perioada 1 ianuarie 2013 – 30 iunie 2017. A fost efectuat în perioada 1 august 2017 – 29 septembrie 2017, însă conducerea Consiliului Județean Hunedoara a făcut publice rezultatele miercuri.

Cheltuieli și datorii din ce în ce mai mari
Concluziile raportului întocmit de specialiștii Consiliului Județean Hunedoara oferă detalii despre numeroasele abateri din activitatea fostelor conduceri ale unității medicale. O constatare a fost și faptul că datoriile spitalului au crescut anual, ajungând la o valoare dublă față de anul 2009. „În perioada 1 ianuarie 2017 – 30 iunie 2017, Consiliul Județean Hunedoara a alocat Spitalului Județean de Urgență Deva suma de 6.500.000 lei, pentru achitarea facturilor aferente perioadelor septembrie 2016 – decembrie 2016. Cu toate acestea la 30 iunie 2017 spitalul mai avea un sold de plata la furnizori de 11.661.499,12 lei”, se arată în raport. Achizițiile de medicamente contractate de spital au crescut de la an la an, însă fără o fundamentare realistă, la fel și planificarea achiziției de reactivi. „Nu au existat în toate cazurile justificări concrete din partea secțiilor și nu au fost avute în vedere consumurile efective a anului precedent”, se arată în raportul de audit.

Achiziția de servicii de închiriere a softurilor pentru programe informatice a fost efectuată defectuos, potrivit auditorilor. Spre exemplu, spitalul a plătit 177.000 lei în perioada 2012 – 2017 pentru șapte licențe ale programului Hospital Manager Suite care trebuiau preluate gratuit în patrimoniul spitalului în luna decembrie 2012. De asemenea, în aceeași perioadă a plătit 320.000 de lei pentru închirierea programului informatic E-Board pentru Unitatea de Primiri Urgențe deși în cadrul programului informatic Hospital Manager Suite exista același modul pentru Unitatea de Primire Urgențe. Au fost decontate servicii de curățenie, în valoare de 439.000 lei, în perioada 2011 – 2016, fără ca firmele de curățenie să prezinte documente justificative, atașate la facturi. Abateri au fost constatate și în derularea contractelor încheiate cu firmele de pază, precum și în achizițiile efectuate pentru Serviciul de Medicină Leaglă Hunedoara.

În perioada 2011 – 2016 au fost plătite lunar servicii de asistență tehnică pentru rețeaua telefonică de incintă și aparate telefonice aferente, fara ca spitalul sa aibe contracte de prestari servicii încheiate. „Estimăm că autoritatea contractantă a decontat servicii nereale în perioada 2009 – 30 iunie 2017 in suma de 119.628 lei fără ca facturile emise de firma de telefonie să fie însoțite de documente care să certifice realitatea prestațiilor”, arată auditorii. De asemenea, au fost plătite facturi, cu încălcarea prevederilor legale, de 276.000 lei pentru aparatele de aer condiționat și pentru întreținerea lor. În perioada 2010 – 2016 au fost efectuate plăți unei firme care se ocupa cu întreținerea ușilor și a ferestrelor PVC în valoare de 285.000 lei, fără documente justificative. Nici facturile pentru repararea și întreținerea computerului tomograf, în valoare de 64.000 lei nu au avut documentele justificative. „A mai fost angajată pentru achiziționarea tubului RX la o valoare mai mare cu 47.961,93 lei decât cea prevazută în clauzele contractuale ale achiziției, arată raportul de audit.
„Pe baza analizelor și evaluărilor efectuate, apreciem că sistemul de control intern și managerial de la nivelul instituției este unul de îmbunătățit”, concluzionează Corpul de Control.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “RAPORTUL CORPULUI DE CONTROL. Achiziții nelegale și cheltuieli nejustificate la Spitalul județean din Deva

  1. ghita franaru

    Clanul bodrean-sarbu la putere. adrian bodrean – profitorul Devei, si-a luat dreptul cateva miliarde si din povestea asta. banii pentru sanatatea noastra au intrat in buzunarul acestui individ care are studii superioare de… alba-neagra. multumim bodrean adrian ca ai tras banii care trebuiau sa ne faca noua viata mai usoara. multumim laura sarbu ca l-ai bagat pe sotul sorei tale in combinatii pe banii nostri de sanatate.
    cate talharii mai trebuie sa comiteti pana va judeca cineva?

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − 11 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva         Sala de sport a fostului Liceu industrial 1 din Hunedoara a ajuns în ruină         Festivalul medieval Ioan de Hunedoara         Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție         Accident pe DN 66, produs de un tânăr