Radu Barb și politica în slujba cetățeanului

La cei 45 de ani ai săi, antrenat deja și cu rezultate de notat în administrația publică județeană, Radu Barb aduce un suflu nou în competiția pentru Primăria Deva. A descoperit ușor lipsa de comunicare din partea edililor de care au avut parte, până acum, cetățenii urbei și a intrat în cartierele Devei, printre oameni, adunând problemele acestora, dar punând și umărul în rezolvarea unora dintre ele, pentru care era nevoie mai degrabă de dorința de a face ceva, decât de mari investiții. A plecat la drum încrezător în șansa sa de a demonstra că se poate face politică în slujba cetățeanului.

Este reconfortant să descoperi, în mulțimea de personaje obosite și cam fără chef de lucru, care își doresc să vină la conducerea Primăriei Deva, un tânăr cu experiență și motivat să demonstreze că un oraș european poate fi construit cu un alt fel de a privi lucrurile decât până acum. Radu Barb se distinge net față de ceilalți, deja anunțați, posibil candidați la fotoliul de primar al Devei, la alegerile parțiale ce ar putea avea loc chiar în această toamnă. În plus, are și susținerea partidului din care face parte, PSD, beneficiind de cele mai multe voturi de sprijin pentru candidatură din partea conducerii organizației hunedorene.

„Deveanul are nevoie de confort și decență în zona unde locuiește”

Unul dintre lucrurile care îl scot „din pluton” pe Radu Barb este schimbarea felului de a interacționa cu cetățenii. Dacă oferta altor candidați – mai vechi sau mai noi – reia teme „mari”, precum mii de flori scumpe de cumpărat, remodernizări ale acelorași drumuri și zone centrale, investiții grandioase de „vopsit gardul”, oferta lui Radu Barb vine dintr-o schimbare de optică: „să pornim de la rezolvarea problemelor din cartiere, unele mici, dar foarte multe și niciodată rezolvate”.
„Pentru a face din Deva un oraș cu adevărat european, trebuie să nu mai ascundem gunoiul vopsind doar ce e „la șosea” sau pe centru. De prea multă vreme – și o spun toți devenii cu care am vorbit – Deva este un teritoriu în care Primăria s-a concentrat mai degrabă pe zonele centrale, pe investiții mari cam în aceleași locuri. Cartierele Devei au rămas uitate de timp și edili, iar acum ies la iveală, dacă ai răbdare să umbli printre oameni și să îi asculți, mulțime de probleme. Ele se pot rezolva cu investiții mai mici, dar bine gândite. Nu este rău că s-au investit bani în unele obiective care, acum, înfrumusețează orașul. Doar că este momentul să rezolvăm problemele de lângă casa omului. Ce îl arde zilnic și tare pe devean? Când iese din bloc sau din curtea casei, are nevoie de trotuare funcționale, de alei fără gropi, de spații verzi și locuri de joacă îngrijite, de locuri suficiente de parcare lângă locuință, de spații de depozitare a gunoiului îngrijite, curate. Deveanul are nevoie de confort și decență în zona unde locuiește, în cartierul lui: îl încălzește prea puțin faptul că s-au mai pus marmură și borduri în centrul orașului. Acestea sunt prioritățile mele, pentru problemele acestea încerc să găsesc soluții, ajut oriunde este nevoie, și transmit problemele oamenilor și aleșilor locali”, ne spune Radu Barb.

„Eu îmi asum ceea ce fac!”

Și nu a rămas numai cu vorba spusă. Chiar dacă a primit și replici răutăcioase, Radu Barb a preferat să nu le ia în seamă și, împreună cu o echipă ce îl susține în toate acțiunile, merge cât de des poate în cartierele Devei, iar oamenii, uimiți de faptul că vine cineva și-i mai întreabă de sănătate, își varsă năduful și își spun problemele pe care Primăria nu a găsit de cuviință, până acum, să le rezolve. Unde s-a putut, s-a făcut voluntariat: s-a mai vopsit câte ceva, s-au mai reparat bănci și locuri de joacă, s-a strâns mizeria și vegetația din spatele blocurilor. Dar cel mai important demers al lui Radu Barb este acela că a pus pe hârtie și a transmis și Primăriei, consilierilor locali, problemele oamenilor, poate-poate se mai rezolvă câte ceva, între timp.
„Eu îmi asum ceea ce fac. Timp de mai bine de o lună, alături de echipa mea, am avut întâlniri cu devenii. Am aflat despre problemele lor, pe unele am încercat să le rezolvăm în mod direct, pentru altele am încercat să găsim soluții. Oamenii nu vor lucruri spectaculoase. Își doresc să fie respectați și, mai ales, ascultați. Tot ceea ce am strâns într-o lună se află acum pe masa consilierilor locali. Am adunat toate cererile venite din partea oamenilor și le-am depus, cu număr de înregistrare, la Primăria Deva. Sunt convins de faptul că majoritatea acestor aspecte nu sunt cunoscute de edili, acesta fiind și motivul pentru care am ales să mă adresez aleșilor noștri, cei desemnați să reprezinte interesele devenilor. Pentru că Deva nu înseamnă numai buricul târgului, înseamnă fiecare cartier, fiecare bloc, fiecare om”, mai spune Radu Barb.

 

Cineva trebuie să o facă!

Reporter: Competiția pentru postul de primar al Devei nu este printre acțiunile care îți fac viața mai ușoară. Și totuși, ați pornit pe această cale…

Radu Barb: Cineva trebuie să o facă. Cineva trebuie să sacrifice din viața personală, pentru a oferi ceva comunității în care trăiește. Dacă toți stăm deoparte și privim, criticând fără soluții, orașul moare sub ochii noștri vinovați. Nu am luat ușor decizia de a merge pe acest drum, dar cred în ideile și proiectele mele, în echipa mare care mă susține și cred, foarte mult, în oamenii Devei, oameni care așteaptă de prea multă vreme să fie implicați în munca și proiectele Primăriei.
La urma urmei, există și o doză mare de mândrie, atunci când reușești să schimbi lucrurile, atunci când lași comunității în care trăiești ceva durabil. Cred că, în ciuda efortului, o mare realizare în viață este și aceea ca, atunci când pui capul pe pernă, seara, să te odihnești, să te simți împlinit că ai făcut ceva pentru semenii tăi, pentru orașul tău și în acea zi.

 

Radu Barb: „Rugămintea mea publică, adresată tuturor partidelor politice, tuturor celor care doresc să candideze, tuturor celor care iubesc Deva, este să lucrăm împreună pentru a face din acest oraș cea mai frumoasă localitate urbană din România. Nimeni nu știe, astăzi, cine va fi candidat, nimeni nu știe, astăzi, cine va fi primarul ales de deveni. Un lucru este, însă, cert: dacă vom fi mai mulți care să ne zbatem pentru orașul nostru, indiferent de rezultatele competiției, orașul va fi câștigat, iar noi, locuitorii lui, vom fi câștigătorii finali, trăind într-un spațiu mai curat, mai bun, mai frumos.
Eu voi continua ceea ce am început, sperând că toate forțele – politice sau cetățenești – vor avea aceeași determinare de a face din Deva un reper notabil pe harta României.”

EXTRA

Cea mai bună demonstrație a felului în care lucrează Radu Barb este ceea ce a reușit să facă, într-un timp foarte scurt și nu cu mulți bani, la Agenția de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara (ADEH), din subordinea Consiliului Județean Hunedoara, agenție pe care o conduce. O agenție care a zăcut ani de zile a fost revigorată și pusă în slujba promovării și dezvoltării județului Hunedoara.
Rezultatele excelente obținute în promovarea turismului hunedorean la târguri din țară și străinătate s-au concretizat în creșterea semnificativă a numărului de turiști care au vizitat județul.Și e abia începutul.
Parcul de Afaceri din Simeria a devenit activ, are deja clienți și prospectează încercând să fie folosit potențialul integral.
O demonstrație că, acolo unde există voință și unde se muncește, se poate.

ADVERTORIAL

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Radu Barb și politica în slujba cetățeanului

  1. Ioan David

    eu nu vad de unde are experienta in administratie asa cum cinta unii, vad insa ca se da ascultator cu doleantele cetatenilor, unele cam pe dinafara de administratie si daca ar sti cel il asteapta in primarie si interesele mari care graviteaza in jurul acesteia , basca un consiliu mai bicisnic si mai indaratnic si mai orb ca niciodata ar fugi cit l-ar tine cei patruzeci si de ani ai sai.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei + unsprezece =

ACTUALITATE
Eugen Evu va fi înmormântat miercuri. Primăria va acorda un sprijin financiar familiei poetului         Ziua Porților Deschise la Tribunalul Hunedoara         Au încercat să înșele o pensionară cu 10.000 de lei         Sarmizegetusa Regia ar putea fi deschisă mai devreme         Circulația rutieră închisă pe Transalpina         Ministerul Dezvoltării va asigura finanțarea pentru cinci proiecte de infrastructură în Hunedoara         ÎNGRIJORARE PE PIAȚA MUNCII. Ce companii din județ anunță concedieri         Sindicaliștii de la BNS au pichetat Prefectura Hunedoara         S-au răsturnat cu mașina în Strei         Mașină condusă de un minor         Băut și fără permis auto, la volan         Cristian Litera a fost condamnat pentru amenințare și violențe         Restricții pe Drumul Național 76 Deva – Brad. Au loc lucrări la Autostrada A1         Mesajul dur al lui Train Berbeceanu, la patru ani de la arestarea sa         Lecție de viață. Povestea Roxanei Irimia, tânăra pictoriță fără mâini         Despre fericire și nu numai…         Petrecere de Haloween la bibliotecă         Accident rutier grav pe șoseaua Petrila – Jieț         Vagonul unui marfar a fost distrus într-un incendiu, la Simeria Triaj         Achitări în dosarul DIICOT al oamenilor de afaceri din Geoagiu, după un deceniu de anchetă și procese