Proxeneţii de eleve au fost condamnaţi: ce pedeapsă a primit minorul “lover-boy”

Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa în dosarul proxeneţilor de minore din Valea Jiului reţinuţi în decembrie 2014 şi trimişi în judecată, fiind acuzaţi că au racolat mai multe eleve, pe care le-au silit să se prostitueze. Unul dintre proxeneţi ar fi şantajat elevele pentru a se prostitua, după ce le făcea să se îndrăgostească de el.

„Instanţa a aplicat măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de şase luni inculpatului Peti Marius Gabriel, aflat sub control judiciar pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de minori şi pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Trimişi în închisoare

Magistraţii l-au condamnat pe Telus Frigescu, aflat sub control judiciar, la un an şi şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism. „Contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de trei ani de închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor, la care adaugă un spor de şase luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de trei ani şi 6 luni închisoare

frigescuGrigore Nebunu, aflat sub control judiciar, a primit un an de închisoare pentru act sexual cu un minor, trei ani de închisoare pentru proxenetism, iar la pedeapsa rezultantă de trei ani şi patru luni i-au fost adăugate opt luni de închisoare, aplicate dintr-o condamnare mai veche a Judecătoriei Petroşani, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

Zeci de mii de lei daune morale

Cei trei vor plăti daune morale de 40.000 de mii de lei către două minore exploatate. „Instanţa obligă pe inculpaţii Nebunu Grigore, Frigescu Telus şi Peti Marius Gabriel, în solidar, pe inculpatul Peti Marius Gabriel în solidar cu partea responsabilă civilmente Rus Rodica Mirela la plata sumei de 30.000 lei către partea civilă B.C., cu titlu de daune morale. Obligă pe inculpatul Peti Marius Gabriel în solidar cu partea responsabilă civilmente Rus Rodica Mirela la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă P.A.G. cu titlu de daune morale. Dispune confiscarea sumelor dobândite de inculpatul Peti Marius Gabriel ca urmare a exploatării sexuale a părţilor vătămate B.C. şi P.A.G., respectiv a sumei de 12.000 lei. Obligă pe inculpaţii Nebunu Grigore, Frigescu Telus şi Peti Marius Gabriel, acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente Rus Rodica Mirela la plata sumei de câte 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, a mai informat Tribunalul Hunedoara. Sentinţa poate fi contestată.

Potrivit procurorilor, părţile vătămate sunt adolescente din Lupeni, cu vârste între 13 şi 17 ani, care erau convinse de proxeneţi să se prostitueze. „Începând cu toamna anului 2014, inculpatul P. M. G., minor în vârstă de 17 ani, a recrutat două minore cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, eleve ale unor unităţi şcolare de pe raza municipiilor Lupeni şi Vulcan şi care proveneau din familii dezorganizate, în scopul exploatării sexuale. Inculpatul folosea metoda „loverboy”, dezvoltând o dependenţă emoţională victimelor, iar ulterior le determina să practice prostituţia, sumele de bani obţinute de acestea fiind însuşite de către acesta. De asemenea, inculpatul le ameninţa că în situaţia în care victimele nu obţineau anumite sume de bani din activitatea de prostituţie, urma să le denunţe părinţilor”, a informat DIICOT.

Telus Frigescu (61 de ani), prezentator al unei emisiuni tv la un post din Valea Jiului, şi Grigore Nebunu (60 de ani) sunt suspectaţi că au săvârşit mai multe infracţiuni de proxenetism în formă agravantă, respectiv act sexual cu un minor.

„Aceştia au determinat un număr de trei persoane de sex feminin cu vârstele cuprinse între 14 şi 15 ani, să practice prostituţia, pe raza minicipiului Petroşani. Inculpaţii puneau la dispoziţia victimelor o garsonieră şi, totodată, racolau clienţi în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu victimele minore. Sumele obţinute de către acestea erau însuşite de inculpaţi. De asemenea, inculpaţii au întreţinut raporturi sexuale cu minorele, deşi cunoşteau faptul că acestea sunt eleve de şcoală generală”, a informat DIICOT. Cei doi au negat acuzaţiile.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 4 =

ACTUALITATE
Accident grav în Bălata         10 ani de la cel mai cumplit jaf armat din Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu „echipa morții”         LEGILE JUSTIŢEI. Mircea Moloţ: „Şi magistraţii trebuie să răspundă pentru greşelile lor”         Firma omului de afaceri Emil Părău va achita 3.500 de lei Societăţii Române de Televizune         Mihai Mica a fost exclus din ALDE şi pierde postul de consilier local la Deva         Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara         Primii colindători la Primăria Deva         Bătrâni jefuiți în locuință, de falși instalatori         Spargere în cabinetul stomatologic         Accidentat pe o trecere de pietoni din Orăștie         UPDATE. Copila de nouă ani dată dispărută a fost găsită         11 utilaje de deszăpezire vor acționa în municipiul Deva         Bilete gratuite de călătorie pentru pensionari         Brazii de Crăciun vor fi aduși din Alba         Peste 7.000 de turişti au vizitat Cetatea Deva în luna noiembrie         Aproape 500 de persoane au fost sancţionate de poliţiştii locali în luna noiembrie         Primarul Gheorghe Ile va primi daune morale         Controale ample la exploatările forestiere         Autoturism incendiat de un om al străzii         Hunedorean lăsat fără aproape 3.000 de euro de tâlhari