Proxeneţii de eleve au fost trimişi în faţa instanţei

Tribunalul Hunedoara îi va judeca pe Marius Peti, Telus Frigescu şi Grigore Nebunu, cei trei hunedoreni reţinuţi de DIICOT, la sfârşitul lunii aprilie, pentru infracţiuni de proxenetism şi trafic de minori.

Primul termen al procesului a fost stabilit pe 22 iunie. Cei trei inculpaţi se află în arest la domiciliu. Dosarul vizează posibile infracţiuni de trafic de minori şi prostituţie, iar printre cei vizaţi de anchetă se numără şi moderatorul unei emisiuni de sport de la o televiziune regională cu sediul în Valea Jiului, Telus Frigescu, dar şi un fost director de televiziune locală, de asemenea din Valea Jiului. Printre victimele grupării infracţionale s-ar afla minore, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, care erau convinse de proxeneţi să se prostitueze.

„Începând cu toamna anului 2014, inculpatul P. M. G., minor în vârstă de 17 ani, a recrutat două minore cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, eleve ale unor unităţi şcolare de pe raza municipiilor Lupeni şi Vulcan şi care proveneau din familii dezorganizate, în scopul exploatării sexuale. Inculpatul folosea metoda „loverboy”, dezvoltând o dependenţă emoţională victimelor, iar ulterior le determina să practice prostituţia, sumele de bani obţinute de acestea fiind însuşite de către acesta. De asemenea, inculpatul le ameninţa că în situaţia în care victimele nu obţineau anumite sume de bani din activitatea de prostituţie, urma să le denunţe părinţilor”, a informat DIICOT.

Au silit trei eleve să se prostitueze
Telus Frigescu (61 de ani), prezentator al unei emisiuni tv la un post din Valea Jiului, şi Grigore Nebunu (60 de ani) sunt suspectaţi că au săvârşit mai multe infracţiuni de proxenetism în formă agravantă, respectiv act sexual cu un minor. „Aceştia au determinat un număr de trei persoane de sex feminin cu vârstele cuprinse între 14 şi 15 ani, să practice prostituţia, pe raza minicipiului Petroşani. Inculpaţii puneau la dispoziţia victimelor o garsonieră şi, totodată racolau clienţi în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu victimele minore. Sumele obţinute de către acestea erau însuşite de inculpaţi. De asemenea, inculpaţii au întreţinut, raporturi sexuale cu minorele, deşi cunoşteau faptul că acestea sunt eleve de şcoală generală”, a informat DIICOT. Garsoniera aparţinea prezentatorului tv, care realiza emisiuni dedicate sportului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + patru =

ACTUALITATE
Imagini de poveste realizate pe un traseu dificil din Retezat         Sărbătoarea Greco-Catolicilor din Orăștie         Fii satului Văleni s-au strâns laolaltă         De jale și dor la Capela din Orăștie         FOTOGALERIE. Autostrada Lugoj – Deva: peste 170 de utilaje și 500 de municitori au fost mobilizați pe Lotul IV         Cine este tânărul condamnat pentru incendierea mașinilor șefilor din penitenicar         Motociclist rănit după ce a evitat un biciclist         Două femei rănite într-un accident rutier         A incendiat gospodăria vecinilor         FOTO. Carla’s Dreams a concertat în Hunedoara         DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat