Piatra Rosie

Promisiuni pentru cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Ce soartă vor avea patru situri UNESCO

După ce au vizitat cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, parlamentarii din Comisia pentru relaţia cu UNESCO au promis că monumentele istorice vor fi trecute în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara.

De aproape doi ani, CJ Hunedoara a solicitat Guvernului României preluarea în administrare a cetăţilor dacice Blidaru, Cosesti, Piatra Rosie si Banita, după modelul de succes Sarmizegetusa. Până în prezent, demersurile autorităţilor judeţene s-au lovit de dezinteresul reprezentanţilor statului român. Situaţia se va schimba, potrivit declaraţiilor făcute astăzi, la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara, de parlamentari.

„O parte dintre membrii Comisiei UNESCO s-au deplasat la Deva, pentru a vedea situaţia în teren a cetăţilor dacice, pe un proiect comun cu Consiliul Judeţean. Am văzut despre ce este vorba, am văzut ce înseamnă ca o cetate să fie administrată de cineva şi altele să nu fie administrate de nimeni. Vom face toate demersurile şi vom sprijini demersul deja făcut de Consiliul Judeţean de a prelua în administrare şi celelalte cetăţi care astăzi sunt ale nimănui”, a declarat senatorul Traian Igaş, reprezentantul Comisia parlamentare pentru relația cu UNESCO.

„Prin poziţia de până acum a Ministerului Culturii, cred că am avut o problemă la nivel naţional. Comisia a conştientizat că primul pas necesar este darea în administrare a întregului sit arheologic, adică toate cetăţile de pe permientrul judeţului Hunedoara”, Dorin Gligor, vicepreşedinte CJ Hunedoara. Vladimir Brilinski, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia le-a fost ghid membrilor parlamentare pe traseul cetăţilor dacice Sarmizegetusa şi Costeşti.

”Am credinţa că toate iniţiativele care vor pleca din partea Consiliului Judeţean Hunedoara vor avea acolo un suport, în legislativul României, un suport solid, consistent şi se vor rezolva anumite probleme care ne împiedică în prezent la o bună administrare”, a declarat Vladimir Brilinski, administrator Sarmizegetusa Regia.

Anul trecut Consiliul Judeţean Hunedoara a solicitat Ministerului Culturii preluarea în administrare a siturilor arheologice Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa. Monumentele istorice vechi de două milenii fac parte din ansamblul cetăţilor antice, aflat în patrimoniul UNESCO, alături de cetatea Sarmizegetusa Regia şi de cetatea Căpâlna din judeţul Hunedoara. În urmă cu doi ani, Consiliul Judeţean Hunedoara a preluat situl Sarmizegetusa Regia de la statul român.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece + 20 =

ACTUALITATE
Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat         Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni         Lăsați copiii la școală, nu la spital! Trotuarul nu este loc de parcare